Succesiune. Sentința nr. 3062/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3062/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3062/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3062
Ședința publică din data de 17.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. I., P. M. și pe pârâții R. I., R. D. și P. I., având ca obiect rezoluțiune contract/succesiune.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 16.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de renunțare la judecată:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.09.2015 sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanții P. I. și P. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. D., R. I. și P. I., să se constate rezoluțiunea contractului de întreținere cu clauză de vânzare nr.762/27.06.2002, să se constate deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei P. J., să se constate că de pe urma defunctei au rămas succesori reclamanții și pârâții, să se constate că din masa succesorală face parte cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din casă de 63,58 mp și teren aferent, de 520 mp, situat în Palazu M., ., să se dispună ieșirea din indiviziune a părților și să se dispună obligarea pârâților la plata unei sulte de 1000 lei reprezentând jumătate de cheltuielile efectuate cu întreținerea, înmormântarea și pomenirile ocazionate de decesul lui P. J..
În drept au fost invocate disp.art.673 și următoarele C.Proc.Civ .
La data de 16.03.2015, reclamanții au depus cerere de renunțare la judecata capetelor de cerere nr.2,3,4,5 și 6, privind dezbaterea succesorală de pe urma defunctei P. J..
Potrivit art.406 C. Proc. Civ., „ Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă”.
Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 din Codul de procedură civilă, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori în căile extraordinare de atac, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.
De asemenea, instanța constată că pârâții nu au manifestat opoziție cu privire la renunțarea la judecată și nu au avut solicitări legate de acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare.
Astfel fiind, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, și astfel va lua act de renunțarea la judecată formulată de reclamanți cu privire la capetele de cerere având ca obiect dezbaterea succesorală de pe urma defunctei P. J..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.406 C.Proc.Civ., ia act de renunțarea la judecata capetelor de cerere având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii de pe urma defunctei P. J., constatarea calității de moștenitor, constatarea compunerii masei succesorale, ieșirea din indiviziune și obligarea pârâților la plata unei sulte în cuantum de 1000 lei, capete de cerere formulate de reclamanții P. I., CNP_, cu domiciliul in Constanta, ., . și P. M., CNP_, cu domiciliul in Constanta, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții R. D., CNP_, cu domiciliul in Constanta - Cartier Palazu M., ., J. C. și cu domiciliul procesual ales la C.. av. D. Daon, Mun. C., ..97, ., jud. C., R. I., CNP_, cu domiciliul în in Constanta - Cartier Palazu M., ., J. C. și P. I., CNP_, cu domiciliul in Constanta, ., ., J. C..
Cu drept de recurs la Judecătoria C., în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./19.03.2015/
Tehnored. Gref. M.E.S./ 20.03.2015/7 ex.
Comunicări./ 5 ex/ 23.03.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








