Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 10055/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 21 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S. W. S.R.L. și pe pârâtul M. S. M., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală – pretenții.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 07.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea consecutiv la data de 14.09.2015, respectiv la 21.09.2015 hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei C. la data de 12.02.2014, înregistrată sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C S. W. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. obligarea acestuia la plata sumei de 120.212,40 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente perioadei 01.11._13 (perioadă precizată la termenul din data de 08.09.2014), ce nu au legătură cu activitatea firmei.
În motivarea acțiunii se arată că în perioada 2011-2013 pârâtul a ocupat funcția de director al . și a efectuat o . cheltuieli care nu au legătură cu activitatea firmei, respectiv țigări și produse alimentare, prejudiciind societatea cu suma de 120.212,40 lei. Potrivit unui raport de expertiză contabilă efectuat, în contul 6588 au fost înregistrate cheltuieli pentru care nu au fost aduse documente justificative, în mare parte achitate cu cardul firmei, deținut de pârât.
În drept, au fost invocate disp.art.1357,1358 C.Civ .
Pârâtul, căruia i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată conform art.201 alin.3) C.Proc.Civ., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, a prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Se arată că, pentru fiecare cheltuială, pârâtul a prezentat documente justificative, cheltuielile fiind înregistrate în evidențele contabile ca și cheltuieli de protocol, cu diurnele sau alte cheltuieli, astfel că nu există un prejudiciu efectiv. De asemenea, se arată că la momentul efectuării cheltuielilor, societatea nu a avut obiecțiuni, acceptând includerea lor în evidențele contabile. Pentru a dovedi aceste cheltuieli, pârâtul înainta rapoarte lunare și trimestriale șefului ierarhic, precum și fișa contabilă. Bilanț, fișa decont lunar și trimestrial, semnate și parafate de expertul contabil al societății.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantei și cu expertiză contabilă.
Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2014 s-a reținut că pârâtul, prin reprezentant convențional, a renunțat la invocarea excepțiilor inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiunea.
Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:
Între părțile dosarului au existat raporturi juridice de muncă în perioada 10.03._13, concretizate prin încheierea contractului individual de muncă nr.1/07.03.2011. Pârâtul a fost angajat în cadrul societății reclamante pe perioadă nedeterminată, în calitatea de director.
Potrivit raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit la solicitarea reclamantei, s-a stabilit că în evidențele contabile ale societății sunt înregistrate cheltuieli de protocol, cu diurnele și alte cheltuieli care nu au legătură cu activitatea firmei, efectuate de pârât, în valoare totală de 120.212,40 lei.
Pornind de la situația de fapt expusă, instanța trebuie să verifice dacă în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, reglementate de disp.art.1357 C.Civ., respectiv: a) o faptă cauzatoare de prejudiciu și persoana care a cauzat această faptă; b) un prejudiciu cauzat, stabilit cu certitudine; c) existența raportului de cauzalitate intre fapta dăunătoare și prejudiciu și d) culpa.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale este definită în art.1348 alin. 1 cod civil și reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acesteia.
În cauza de față, prin raportare la probele administrate, instanța apreciază că fapta ilicită a pârâtului nu este dovedită.
Astfel, pretențiile reclamantei se întemeiază pe un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, din care rezultă că în contul 623 au fost înregistrate cheltuieli de protocol, respectiv cumpărături de produse alimentare și țigarete de la benzinării, iar în contul 6588 au fost înregistrate cheltuieli pentru care nu au fost aduse documente justificative, în mare parte achitate cu cardul firmei, deținut de pârât, cheltuieli care potrivit extrasului de cont reprezintă tot achiziții de la hipermarketuri.
Instanța reține că, prin apărările formulate, pârâtul nu contestă efectuarea respectivelor cheltuieli ci invocă doar faptul că acestea au fost însoțite de documente justificative și acceptate de societate, prin evidențierea lor în actele contabile și necontestarea niciuneia la momentul efectuării lor.
Din această perspectivă, instanța trebuie să analizeze existența caracterului ilicit al faptei, dat fiind că fapta în sine de a fi efectuat cheltuielile nu este contestată.
Astfel fiind, se vor avea în vedere atribuțiile funcției ocupate de pârât, astfel cum rezultă ele din fișa postului depusă la dosarul cauzei (f.182 -184), printre care se numără și efectuarea plăților către colaboratori, angajați „etc.”, dar și prevederile actului constitutiv al societății reclamante, din care rezultă că administratorul societății este cel care, printre altele, aprobă bilanțul contabil și bugetul de venituri și cheltuieli al societății.
În același sens se va avea în vedere și răspunsul reclamantei la întrebarea nr.4 din interogatoriu, potrivit cu care documentele justificative ale cheltuielilor erau acceptate la plată inițial de administrator, iar apoi de directorul general – pârâtul din cauză.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtului, câtă vreme cheltuielile efectuate de acesta erau cunoscute de administratorul societății și au fost înregistrate în evidențele contabile ale societății fără obiecțiuni sub aspectul cuantumului sau naturii acestor cheltuieli.
Pentru fundamentarea acestei concluzii se vor avea în vedere și constatările expertului judiciar, potrivit cu care în conturile 428 – „alte datorii și creanțe în legătură cu personalul” și 462 „debitor M. S. M.” nu este înregistrat nici un sold, iar raporturile de muncă dintre părți au încetat prin decizia de concediere nr.1/27.03.2013 pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, după cum nici prin nota de lichidare din 17.05.2013 (referire la f.161, în cuprinsul raportului de expertiză) nu s-a reținut existența vreunui debit la data încetării contractului individual de muncă al pârâtului.
Instanța apreciază așadar că reclamanta nu a făcut dovada existenței faptei ilicite a pârâtului, respectiv că acesta a efectuat cheltuieli în interes personal, din fondurile societății, după cum nu a fost probată nici imputarea vreunei sume de bani în temeiul raporturilor de muncă, care să justifice la momentul ulterior încetării acestora, admiterea prezentei acțiuni.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea uneia din condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, pe care legea le prevede în mod cumulativ, apreciind de prisos analizarea celorlalte cerințe ale instituției menționate, instanța urmează a respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată. În ce privește solicitarea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța urmează a reține incidența disp.art.453 alin.1) C.Proc.Civ. și a obliga pe reclamantă la plata acestora, în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de expert, luând act că acestea au fost singurele cheltuieli de judecată, solicitate în mod expres cu ocazia dezbaterilor, de către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C S. W. S.R.L. având CUI RO_, J_, cu sediul în București, ., ., sector 1în contradictoriu cu pârâtul M. S. M. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. L. Voievozeanu cu sediul în Mun. C., ., ., ca neîntemeiată.
Obligă pe reclamantă la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de expert.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./ 20 .10.2015/
Tehnored. Gref. M.E.S./ 21 .10.2015/4 ex.
Comunicări./ 2 ex/ 22.10 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
