Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 13041/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 06.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
S-a lua în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții: S. D. M. și S. M. A., cu domiciliul ales ., .. 9, județul C., în contradictoriu cu pârâții: V. A., cu domiciliul în Techirghiol, .. 22, județul C., și M. M., cu domiciliul în comuna Lipănești, . A, județul Prahova, având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 06.11.2015, când în aceeași compunere a
hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr.22._, reclamanții S. D. M. și S. M. A. au chemat în judecată și la interogatoriu pe pârâții V. A. și V. M., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în localitatea Techirghiol, ..22, compus din teren în suprafață de 199 mp și construcție locuință tip P+M, în suprafață desfășurată de 110 mp, parte din imobilul amplasat tot în orașul Techirghiol, ..22, compus din teren în suprafață de 398 mp și locuință cu suprafața construită la sol de 183mp, identificat cu număr cadastral_, conform documentației cadastrale anexate, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că pârâta V. M. e mama reclamantului S. D. M., că în 2007 înainte de căsătoria reclamantului, părțile au hotărât ca în curtea proprietatea lor din orașul Techirghiol, pe ..22, reclamantul să construiască lipită de casa lor, în mare parte pe cheltuiala reclamantului, o altă locuință tip P+M, în suprafață desfășurată de 110 mp, locuință destinată a fi proprietatea reclamantului S. D. M. pentru care reclamantul a achiziționat materiale de construcție(chitanțele fiind în mare parte în posesia pârâților și a contractat un credit de la Alpha Bank Romania în cuantum de 10.000 euro, toți banii fiind folosiți la ridicarea construcției și tot atunci mama și soțul acesteia au luat un alt credit de 10.000 euro folosit tot pentru ridicarea construcției, credit achitat de reclamant. Construcția a fost finalizată în 2007 dar datorită încrederii absolute între părți, înțelegerea a fost transpusă prin încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr.762/23.06.2010 emisă de BNP B. D.-D. și act adițional autentificat prin încheierea de autentificare nr.801/20.06.2012 emisă de BNP B. D.-D.(filele 66-68) pârâții promițând că vor încheia contractul autentic de vânzare cumpărare după ce vor întocmi documentația cadastrală privind dezmembrarea, imobilul descris la prețul de 17.000 euro, achitat integral la data semnării contractului.
Imobilul a fost dobândit de soții V. A. și V. M. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.339/27.02.2006, la BNP B. D. D., de la soții Picoiu N. și Picoiu G. și a fost extins în baza autorizației de construire nr.40/17.05.2007 cu o construcție tip P+M, ce a fost finalizată conform procesului verbal de recepție nr._/31.10.2007 încheiat cu Consiliul Local al orașului Techirghiol, imobilul a fost intabulat în cartea funciară nr._ a UAT Techirghiol, așa cum rezultă din încheierea_/29.05.2008, pentru construcție, ambele fiind dispuse de OCPI C..
După căsătoria reclamantului în 2009 relațiile de familie cu pârâții s-au deteriorat. Deși s-au obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile și mai mult datorită divorțului dintre pârâți, pârâtul V. A. i-a anunțat că nu intenționează să semneze contractul de vânzare-cumpărare ci dorește să intre la partajul între soți.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1073 și 1077 cod civil și art.194 Cpciv.
În probațiune s-au depus înscrisuri și s-a solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâților.
Pârâtul V. A. a formulat întâmpinare și a invocat excepția de netimbrare, excepția lipsei semnăturii, excepția lipsei realizării procedurii prealabile dispuse de lege, respectiv medierea, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția autorității de lucru judecat și pe fondul cauzei respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că au avut de gând să dea o parte din locuință reclamantului, dar aceasta a fost ridicată din venituri proprii și vânzarea locuinței sale din C., prețul din antecontract nu a fost achitat niciodată, antecontractul este fals, s-a obținut notarea în mod nelegal, deși s-a semnat procesul verbal de recepție la data de 31.10.2007 construcția era demult gata, s-au mutat în ea la sfârșitul lunii septembrie 2007 iar împrumuturile nu mai puteau fi folosite pentru construcție ci pentru achiziționarea unor bunuri de utilitate casnică. În probațiune s-au depus înscrisuri și s-a solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâților.
Pârâta M. M.(fostă V. M.) a formulat precizări(fila 84) arătând că este de acord cu admiterea acțiunii și a confirmat starea de fapt arătată de reclamanți în acțiune.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepțiilor și a apărărilor formulate pârâtul V. A..
Instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinare, a luat act că pârâtul prin apărător a renunțat la excepțiile de netimbrare și a respins celelalte excepții invocate.
S-a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților și expertiză tehnică imobiliară și expertiză topografică și s-a respins proba cu martori.
Din actele și materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.762/23.06.2010 emisă de BNP B. D.-D.(filele 66-68) pârâții V. A. și V.(actual M.) M. s-au obligat să vândă reclamanților S. D.-M. și S. M.-A., iar reclamanții la rândul lor s-au obligat să cumpere imobilul compus din teren în suprafață de 199 mp și construcția locuință tip P+M, în suprafață desfășurată de 110 mp, colorat cu portocaliu pe schița de plan anexă la prezentul contract, ce face parte din imobilul situat în intravilanul orașului Techirghiol, ..22, județul C., compus în totalitate din teren în suprafață de 398 mp și construcția locuință tip P+M, cu suprafață construită la sol de 183 mp, identificat cu nr.cadastral_, conform documentației cadastrale la prețul de_ euro achitat înainte de data autentificării antecontractului. Totodată părțile s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cel târziu la data de 22 iunie 2012, dată până la care reclamanții s-au obligat să obțină documentația cadastrală privind dezmembrarea imobilului în 2(două)loturi distincte, perfectarea actului de dezmembrare în formă autentică, obținerea încheierii de intabulare a actului de dezmembrare, a extrasului de carte funciară, a certificatului de atestare fiscală și a încheierii de radiere a ipotecii instituite în favoarea Băncii Comerciale HVB Ț. SA. Imobilul era grevat de sarcini, respectiv ipotecă asupra terenului în favoarea Băncii Comerciale HVB Tiriac SA pentru garantarea creditului în valoare de 23.430 euro plus dobânzi, comisioane și costuri aferente ce urmează a fi radiată până la data de 22.06.2012, ipotecă care nu mai apare înscrisă conform extrasului de carte funciară pentru informare din 2.04.2013.
Prin actul adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.762/23.06.2010 emisă de BNP B. D.-D., act adițional autentificat prin încheierea de autentificare nr.801 din 20.06.2012 părțile au convenit prelungirea termenului de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 22.06.2014.
Pârâții sunt proprietari ai imobilului teren situat în intravilanul orașului Techirghiol, ..33, județul C., lotul 1, în suprafață de 398 mp, număr cadastral_, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.339/27.02.2006, la BNP B. D. D.(fila 190-192), teren cumpărat de la soții Picoiu N. și Picoiu G.. Prin dezmembrare terenul a primit adresa ..22, Techirghiol conform adeverinței emisă de orașul Techirghiol de la fila 194. De asemenea pârâții sunt proprietari ai construcției locuință tip P+M în baza autorizației de construire nr.40/17.05.2007(fila 71) și procesului verbal de recepție nr._/31.10.2007 emis de orașul Techirghiol(fila 70), imobilul a fost intabulat în cartea funciară nr._ a UAT Techirghiol, așa cum rezultă din încheierea nr._/2007 pentru teren și încheierea nr._/29.05.2008, pentru construcție, ambele fiind dispuse de OCPI C.. De asemenea din extrasul de carte funciară pentru informare (fila 18) rezultă că a fost notat și antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanți și pârâți.
În cauză s-a dispus efectuarea expertizelor tehnice de specialitate,fiind întocmite în cauză raportul de expertiză tehnică imobiliară de expert judiciar Aragea I.(fila 312-341) și raportul de expertiză tehnică judiciară topografică de expert judiciar R. A.(fila 299-305) prin care a fost evaluat și identificat imobilul situat în localitatea Techirghiol, ..22, lot 1, județul C. format din suprafața de teren de 199 mp și construcție în suprafață construită la sol de 70 mp.
În ceea ce privește proba cu interogatoriu s-a renunțat la această probă pentru pârâtul V. A., pârâta M. M. a declarat că este de acord cu admiterea acțiunii prin precizările depuse iar interogatoriile scrise ale reclamanților nu sunt decât precizări în sprijinul stării de fapt arătate prin acțiune.
Nu are relevanță față de obiectul cauzei persoana care a achitat contravaloarea materialelor și manoperei în realizarea construcției, cât timp din antecontractul de vânzare cumpărare (valabil până la anularea acestuia) rezultă că s-a prevăzut prețul imobilului la 17.000 euro și acesta a fost achitat promitenților vânzători. Dealtfel litigiul prezent este datorat ca urmare a deteriorării relațiilor de familie și divorțului promitenților vânzători, pârâții V. A. și M. M..
Pentru admisibilitatea acțiunii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiții: să existe un antecontract valabil încheiat, refuzul unei părți de a încheia contractul in forma autentică, partea reclamantă să își fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitentul vânzător sa fie proprietarul bunului pentru a putea opera transferul dreptului de proprietate, bunul să se afle încă în patrimoniul promitentului vânzător.
Analizând condițiile impuse de textele legale citate, instanța constată că, în speță, acestea sunt îndeplinite, respectiv: există un antecontract valabil încheiat, pârâții nu s-a prezentat la notariat pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data stabilită prin antecontract, obligație ce le incumba conform promisiunii de vânzare, pârâții (vânzători) sunt proprietarii imobilului, fiind încă în patrimoniul acestora, prețul vânzării a fost achitat integral și nu există alte impedimente legale, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și a reparării în natură a pagubelor, în baza art. 1073 și 1077 C.civ., instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Având în vedere cele expuse mai sus, apreciind acțiunea întemeiată, instanța o va admite, va constata intervenită vânzarea-cumpărarea dintre reclamanții S. D. M. și S. M. A. în calitate de cumpărători și pârâții V. A. și M.(fostă V.) M. în calitate vânzători, cu privire la imobilul situat în localitatea Techirghiol, ..22, compus din teren în suprafață de 199 mp și construcție locuință locuință tip P+M în suprafață construită la sol de 70 mp, parte din imobilul amplasat tot în orașul Techirghil, ..22, compus din teren în suprafață de 398 mp și locuință cu suprafața construită la sol de 183mp, identificat cu număr cadastral_, imobil identificat conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert judiciar R. A..
Prezenta hotărâre va ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare.
În temeiul art.452,453 și 455din noul Cpciv va obliga proporțional pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, pârâta M. M. în proporție de 40% și pârâtul V. A. în proporție de 60% din suma totală de 10.785 lei din care: 6085lei taxă de timbru, 3100 lei onorariu avocat și 1600 onorariu experți judiciari.
Se va face aplicabilitatea art.771 alin.1 și 6 din Codul Fiscal, actualizat și art.35 alin.5 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții: S. D. M. și S. M. A., cu domiciliul ales ., .. 9, județul C., în contradictoriu cu pârâții: V. A., cu domiciliul în Techirghiol, .. 22, județul C., și M. M., cu domiciliul în comuna Lipănești, . A, județul Prahova .
Constată intervenită vânzarea-cumpărarea dintre reclamanții S. D. M. și S. M. A. în calitate de cumpărători și pârâții V. A. și M.(fostă V.) M. în calitate vânzători, cu privire la imobilul situat în localitatea Techirghiol, ..22, compus din teren în suprafață de 199 mp și construcție locuință locuință tip P+M în suprafață construită la sol de 70 mp, parte din imobilul amplasat tot în orașul Techirghil, ..22, compus din teren în suprafață de 398 mp și locuință cu suprafața construită la sol de 183mp, identificat cu număr cadastral_, imobil identificat conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert judiciar R. A..
Prezenta hotărâre ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare.
În temeiul art.452,453 și 455din noul Cpciv obligă proporțional pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, pârâta M. M. în proporție de 40% și pârâtul V. A. în proporție de 60% din suma totală de 10.785 lei.
Se face aplicabilitatea art.771 alin.1 și 6 din Codul Fiscal, actualizat și art.35 alin.5 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată cu aplicarea art.396 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, azi 6.11.2015
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. / 10.11.2015;
Tehnored. Grf. A.L. / 10.11.2015 / 6 exp.
Comunicat 4 exp. / 11.11.2015
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 21/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|