Uzucapiune. Sentința nr. 6765/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6765/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6765/2015
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA C.
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.6765
SEDINTA PUBLICA DIN 09.06.2015
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect uzucapiune/accesiune, actiune formulata de reclamanții D. C. (CNP_) cu domiciliul în C., ., J. C., D. M. (_) cu domiciliul în O., ., J. C. și S. L.-G. (CNP_) cu domiciliul în C., .. 11, J. C., în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C., ., jud.C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțarea la data de 09.06.2015.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.10.2013, sub nr._, reclamanții D. C., D. M. și S. L.-G. în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra terenului în suprafață de 86 mp, situat în M. C., ., județul C. și prin accesiune asupra imobilului construcție edificată pe acesta, în suprafață de 69 mp.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în anul 1967, reclamanta D. C. împreună cu soțul ei, D. G., au ocupat terenul în suprafață de 86 mp, situat în M. C., ., județul C., edificând prin mijloace proprii o construcție, aceștia au posedat continuu, neîntrerupt și sub nume de proprietari acest imobil până la decesul lui D. G., ulterior, la succesiunea acestuia venind reclamanta împreună cu cei doi copii D. M. și S. L.-G..
In drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1846, 1860 și art. 1890 Cod civil.
În dovedire, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martori si proba cu expertiză tehnică judiciară.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În cursul procedurii au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică imobiliară și proba testimonială.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: plan de situație și de delimitare a imobilului, situația juridică a imobilului, istoricul de rol fiscal al imobilului.
În cadrul probei testimoniale cu martori, au fost audiați martorii A. Madica (f. 49) si B. T. (f. 50).
S-a depus la dosar raportul de expertiza tehnica judiciară topografică efectuat de expert G. Aliona (f. 51-56) și raportul de expertiză tehnică evaluatorie efectuat de expert B. M. (f. 62-68).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că începând cel puțin cu anul 1975, de când datează prima evidență fiscală pe numele lui D. G., soțul reclamantei D. C., au stăpânit imobilul situat în M. C., ., județul C. (f. 36).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 8/14.02.2008, reclamanții sunt moștenitorii defunctului D. G. (f. 11)
Prin raportul de expertiza tehnica judiciara topografică întocmit de expert G. Aliona, s-a stabilit că imobilul se compune din teren în suprafață de 86 mp, având următoarele vecinătăți: la la Nord-V. Aliosa pe o lungime de 12,90 m, la Est-. lungime de 6,57 m, la Sud-D. V. pe o lungime de 13,18 m și la Vest- D. V. pe o lungime de 6,57 m; precum și construcției C1-locuință, cu o suprafață construită la sol de 62 mp și C2-marchiză, cu o suprafață construită la sol de 7 mp.
Conform raportul de expertiza tehnica judiciara imobiliară întocmit de expert B.
Conform declarațiilor celor 3 martori audiați in cauza, A. Madica (f. 49) si B. T. (f. 50) și D. V. (f. 127), imobilul a fost stăpânit de reclamanți și de autorul acestora cel puțin din anul 1965, reclamanții fiind cunoscuți ca fiind proprietarii imobilului și nu au modificat niciodată împrejmuirile terenului. Martorii audiați nu au cunoștință sa fi existat vreodată litigii cu privire teren.
Constată instanța că, pentru a se reține incidența uzucapiunii de 30 de ani trebuie să fie îndeplinite, conform art.1890 Cod civil, două condiții: să existe o posesie de 30 de ani, iar posesia să fie utilă, posesorul putând fi de bună sau rea credință și fără nici un titlu. Reține instanța că prima cerință este îndeplinită în cauză, având în vedere că terenul este stăpânit de reclamanati cel puțin din anul 1965.
În ceea ce privește a doua condiție, pentru ca posesia să fie neviciată, trebuie să fie, conform art.1847 Cod civil, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Apreciază instanța, văzând probele administrate în cauză, că reclamantul a exercitat actele de posesie asupra terenului într-o succesiune obișnuită, și conform naturii lucrului posedat, îndeplinindu-se astfel cerința continuității. Totodată, posesia nu a fost întreruptă (condiție de existență, esențială a posesiei) și pentru intervalul de timp din 1965 până în prezent a fost netulburată, neputându-se reține că a fost fondată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea pârâților, iar reclamantul a stăpânit imobilul teren în mod public.
Mai mult, potrivit prevederilor art.1854 din Codul civil, posesorul este presupus că posedă pentru sine sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul, iar în cauză nu s-a administrat dovada contrară.
De asemenea, art. 1860 C.civ. prevede ca „orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.” În cauza de față, sunt întrunite cumulativ condițiile cerute pentru invocarea joncțiunii posesiilor, și anume este vorba despre unirea a două posesii propriu-zise, reclamanții sunt succesori în drepturile posesorilor precedenți, iar posesia s-a transmis în baza unui raport juridic valabil.
Justificarea acțiunii reclamanților rezidă în principiul garantării stabilității raporturilor civile ce impune clarificarea unor situații juridice, cum este și situația posesorului unui imobil, care nu poate fi lăsat la nesfârșit în starea de incertitudine în ce privește dreptul său asupra imobilului.
Art. 492 C.civ. prevede ca „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedește in contra.” Față de prevederile acestui text, instanța va constata ca reclamanții sunt proprietari asupra construcției edificate pe teren, ca urmare a accesiunii imobiliare.
F. de probele administrate, instanța apreciază că sunt întrunite în cauză prevederile art. 1847, 1860 și 492 C. civil, considerente pentru care va admite acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții D. C. (CNP_) cu domiciliul în C., ., J. C., D. M.( CNP_) cu domiciliul în O., ., J. C. și D. L.-G. (CNP_) cu domiciliul în C., .. 11, J. C. în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C., ., jud.C..
Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren, situat în municipiul C., ., județul C., în suprafață totală de 86 mp, având următoarele vecinătăți: la Nord-V. Aliosa pe o lungime de 12,90 m, la Est-. lungime de 6,57 m, la Sud-D. V. pe o lungime de 13,18 m și la Vest- D. V. pe o lungime de 6,57 m, identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de către expertul tehnic-ing. G. Aliona.
Constată că reclamanții au dobândit prin accesiunea imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcțiilor: C1-locuință, cu o suprafață construită la sol 62 mp și C2-marchiză, cu o suprafață construită la sol de 7 mp, identificate prin același raport de expertiză.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 09.06.2015.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. MVM – 07.08.2015
tehnred.gref. DR 10.08.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6332/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6809/2015. Judecătoria... → |
---|