Anulare act. Sentința nr. 3520/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3520/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 8642/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3520 /2015
Ședința publică de la 26.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. I. P. domiciliat în C., ..54B, jud. C. și pe pârât . SA cu sediul în C., ..89A, jud. C., pârât . cu sediul în C., ., ., jud. C., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015 și apoi la 26.03.2015, când:
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamantul R. I. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele . și . SA anularea proceselor verbale de analiză a abaterilor nr._/26.02.2013 și nr._/11.04.2013, a proceselor verbale de stabilire a despăgubirilor nr._/10 din 26.02.2013 și_/11.04.2013, precum și a facturii 3 F_/17.04.2013 în cuantum de 4967,58 lei, cu repunerea părților în situația anterioară.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 123/2012, HG 1007/2004 și Ordinul nr. 18/2005 al ANRE
Legal citată, pârâta . a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecat față de capătul 3 al cererii, arătând că factura fiscală nu reprezintă un act juridic propriu-zis, ci un document justificativ, care stă la baza înregistrării în contabilitate.
De asemenea, ., a invocat inadmisibilitatea întregii acțiunii în anulare, pentru aceleași motive, anume că actele contestate nu sunt acte juridice propriu-zise, ci doar înscrisuri constatatoare prin care emitentul pretinde de la destinatar plata unei sume de bani.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., instanța reține următoarele considerente:
Inadmisibilitatea este sancțiunea procedurală aplicabilă atunci când demersul judiciar al reclamantului nu este propice apărării dreptului subiectiv pretins sau interesului invocat, întrucât acesta are la dispoziție o altă cale procesuală sau atunci când, deși legea stabilește anumite condiții de exercitare a acțiunii civile, acestea nu sunt respectate de către reclamant.
În ceea ce privește factura fiscală, aceasta este neînsușită de către cel căruia i se adresează și nu poate fi considerată act juridic unilateral, deoarece ea nu este rezultatul unei voințe juridice cu intenția de produce efecte juridice, reprezentând, în acest caz doar un înscris constatator prin care emitentul pretinde de la destinatarul facturii plata unei sume de bani determinată în baza unei convenții verbale sau scrise.
Față de natura facturii, așa cum este aceasta precizată în Legea nr.82/1991 și în legislația fiscală, în general, nu se poate cere pe cale de acțiune în justiție constatarea nulității absolute a acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate ale actului juridic, eventualele deficiente privind conținutul facturii putând fi invocate ca apărări vizând forța probantă a acesteia pentru pretențiile înscrise în document de emitentul său.
Aceeași este situația și cu privire la cele două procese verbale de analiză a abaterilor și de stabilire a despăgubirilor.
Astfel, în temeiul notei de constatare nr._/11 din 19.02.2013 au fost întocmite procesele verbale de analiză a abaterilor în cuprinsul cărora se menționează că beneficiarul, în speță reclamantul, are drept de contestație în termen de 15 zile de la comunicare, cale pe care reclamantul a urmat-o.
Pe de altă parte, imputarea sumei de 4967,58 lei reclamantului are la bază un fapt juridic ilicit, un consum fraudulos de curent electric, așa cum este definit de dispozițiile art. 90 alin. 2 din H.G. nr. 1007/2004, astfel că raporturile juridice dintre părți nu sunt născute dintr-un act juridic, cele două acte fiind doar mijloace de probă privind răspunderea reclamantei și întinderea prejudiciului.
În aceste condiții, cererea de anulare a celor trei înscrisuri – procesul verbal de analiză a abaterilor, procesul verbal de stabilire a despăgubirilor, ambele întocmite la data de, precum și a facturii 3 F_/17.04.2013 nu este admisibila, această acțiune în anulare nefiind calea în justiție pe care reclamanta trebuie să o utilizeze în vederea exonerării sale de la plata sumei de bani menționate în factura fiscală, ci acțiunea în constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâte prin întâmpinare.
Respinge acțiunea formulată de către R. I. P. domiciliat în C., ..54B, jud. C. în contradictoriu cu . SA cu sediul în C., ..89A, jud. C. și . cu sediul în C., ., ., jud. C., ca inadmisibilă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. azi, 26.03.2015.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 15.04.2015
Tehnored.E.G. 4ex
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
---|