Reziliere contract. Sentința nr. 3053/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3053/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 31250/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr_

SENTINȚA CIVILĂ NR 3053

ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 17.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. – A. S.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect reziliere contract evacuare, acțiune formulată de reclamata R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA, cu sediul în Constanta, . în contradictoriu cu pârâții C. P., C. L. și C. A. C. prin reprez. legali C. P. si L., C. G. F. prin reprez. legali C. P. si L. și C. N. A. prin reprez. legali C. P. si L., toți cu domiciliul în Constanta, ., ..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.11.2013, sub nr._, reclamanta R.A.E.D.P.P. C. a chemat în judecată pe pârâții C. P., C. L., C. G. F., C. N. A. (prin reprezentanți legali C. P. și C. L.), solicitând instanței:

- rezilierea contractului de închiriere nr.544/28.09.2013, care va înceta prin ajungere la termen, la data de 07.06.2014;

- evacuarea pârâților și a tuturor persoanelor care locuiesc cu sau fără titlu împreună cu aceștia în imobilul situat în C., ., ., .> - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că începând cu luna mai 2013 pârâții nu și-au mai executat obligația contractuală de plată a chiriei, astfel că prin notificarea mr. 5691/04.06.2013 au fost somați să procedeze de îndată la plata chiriei restante cu penalitățile aferent, acordându-li-se un termen de plată de 5 zile. Văzând că termenul de plată nu este respectat, RAEDPP a demarat procedura medierii, la care pârâții au participat și au semnat Acordul de Mediere nr. 4/22.08.2013 la Biroul de Mediator A. bădoi, fiind stipulate tranșele în care urmează a fi efectuate plățile. Reclamanta a susținut că pârâții nu au respectat nici acordul de mediere, astfel că acesta a devenit titlu executoriu prin autentificarea la notarul public, fiind formulată o cerere de executare silită împotriva pârâților.

Totodată, reclamanta a afirmat că pârâții nu și-au rspectat nici oligația de plată a cheltuielilor comune și de întreținere față de Asociația de proprietari.

A alegat reclamanta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 14 în contract pct. B și C – privind rezilierea contractului pentru neplata chiriei cel puțin 3 luni de zile consecutiv și a obligațiilor privind cheltuielile comune.

Reclamanta a învederat că evacuarea este un capăt accesoriu rezilierii, lipsind titlul locativ.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La cererea de chemare în judecată reclamanta a anexat înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 302,77 lei (f.6).

► Pârâții nu au depus întâmpinare însă, pârâtul C. P. s-a prezentat în fața instanței la termenele de judecată, recunoscând debitul invocat de reclamantă și formulând apărări orale.

În dovedirea susținerilor reclamantei, instanța a încuviințat și administrat acesteia proba cu înscrisuri.

► P. cererea modificatoare depusă de reclamantă la data de 11.02.2015 s-a solicitat să se constate încetat contractul de închirere nr. 554/28.08.2013 prin ajungere la termen și evacuarea pârâților, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt, între reclamantă și pârâtul C. P. s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu destinație de locuință înregistrat sub nr. 544/28.08.2013 (f.20-27), având ca obiect folosința imobilului situat în C., ., ., contractul fiind valabil până la data de 07.06.2014.

Potrivit anexei la acest contract (f.23), în imobil locuiesc următoarele persoane: titularul contractului – C. P., soția acestuia – C, tană L. împreună cu cei trei copii – C. A. C., C. G. F. și C. N. A..

Ca urmare a înregistrării de datorii la plata cotelor de întreținere și a cheltuielilor comune la Asociația de proprietari, între reclamantă și pârâții C. P. și C. L.-C. s-a încheiat Acordul de mediere nr. 4/22.08.2013 (f.40), autentificat sub nr. 2900/22.08.2013 la BNP F. V., prin care pârâții s-au obligat să plătească datoria restantă în 6 tranșe. Întrucât pârâții nu și-au executat obligațiile asumate prin acest acord de mediere, reclamanta a formulat cerere de executare silită împotriva acestora.

Potrivit art. 2 din contractul de închiriere, în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuințala expirarea termenului contractual.

Totodată, dispozițiile art. 1809 alin. (1) din codul civil, contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înștiințare prealabilă.

Având în vedere că la data de 07.06.2014 a expirat durata contractului de închiriere nr. 554/22.08.2013 încheiat între reclamantă și C. P., iar părțile nu au convenit reînnoirea contractului, instanța va constata încetat contractul de închiriere.

Ca o consecință a încetării contractului de închiriere la data de 07.06.2014, instanța constată lipsa titlului locativ al pârâților de a folosi imobilul situat în C., ., ., . va dispune evacuarea pârâților din acest imobil.

Reținând culpa procesuală a pârâților în declanșarea prezentului litigiu, prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de locațiune, instanța îi va obliga pe aceștia să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză, respectiv suma de 302,77 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de R. AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C., J_, CUI_, cu sediul în Constanta, . în contradictoriu cu pârâții C. P., CNP_, C. L., CNP_, C. A.-C., CNP_, prin reprezentanți legali C. P. și C. L., C. G. F., CNP_, prin reprezentanți legali C. P. și C. L. și C. N.-A., CNP_, prin reprezentanți legali C. P. și C. L., toți cu domiciliul în Constanta, ., ., ., astfel cum a fost precizată.

Constată încetat contractul de închiriere nr. 544/28.08.2013 încheiat de reclamantă cu pârâtul C. P..

Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în C., ., ., .> Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 302,77 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. – A. S. M. B.

Red jud DAS: / 30.08.2015

Tehnored gref MB: 30.08.2015

8 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 3053/2015. Judecătoria CONSTANŢA