Anulare act. Sentința nr. 4538/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4538/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 15218/212/2013*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR. 4538/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act, formulata de reclamanții M. I. avand CNP_ și M. M. avand CNP_ ambii cu domiciliul in C., ., nr. 76, ., . în contradictoriu cu pârât B. C. ROMÂNĂ SA cu sediul in sector 3, București, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2015. Solicitările părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 10.04.2015, la 17.04.2015 si apoi la 22.04.2015, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.06.2013 sub nr._ reclamanții M. I. și M. M., în contradictoriu cu pârâta B. Comerciala R. S.A., au solicitat instanței următoarele:
1.să constate nulitatea absolută a clauzei abuzive înscrise în art. 5 teza finala din contractul de credit bancar nr. 72/12.10.2007, cu consecința modificării acesteia in sensul stabilirii dobânzii curente in conformitate cu dispozițiile cuprinse in art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, respectiv prin stabilirea dobanzii de referinta variabila alcatuita din dobanda de referinta EURIBOR la care se adauga marja fixa a paratei;
2.sa oblige parata la restituirea sumelor achitate de reclamanți constând in diferența dintre dobanda curenta ce trebuia calculata conform art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 si dobanda achitata conform art. 5 din contractul de credit, începând cu data de 09.06.2010, data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010;
3.sa constate nulitatea absoluta a clauzei abuzive inscrise in art. 9 lit. c din conrractul de credit nr. 72/12.10.2007 privind modalitatea de calcul a comisionului de administrare a creditului reprezentand procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, acesta fiind in contradictie cu prevederile art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010 in conformitate cu care comisionul de adminsitrare a creditului este reprezentat de un procent care se aplica la soldul creditului, iar nu la valoarea integrala a acestuia
4.obligarea paratei la restituirea sumelor constand in diferenta de comision de administrare a creditului achitat conform contractului si valoarea ce trebuia stabilita in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010;
5.sa oblige parata la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că au contractat un contract de credit bancar pentru persoane fizice, respectiv contractul de credit nr. 72/12.10.2007, prin care au împrumutat de la parata suma de 42.900 euro, credit garantat cu ipoteca.
Prin dispozițiile art. 5 din contractul de credit s-a stabilit ca, la momentul încheierii contractului de credit, dobânda curenta este de 7,4% pe an si este fixa in primele 12 luni si variabila ulterior. Dupa acesta data, dobânda curenta este formata din dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile B.C.R., la care se adaugă 1,50 puncte procentuale.
La data de 09.06.2010 a intrat in vigoare O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, iar, in conformitate cu prevederile art. 37 din acest act normativ, în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/ LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Pe de alta parte la lit. e) a articolului 37 se menționează ca "elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile și valoarea acestora vor fi afișate pe site-urile de internet și la toate punctele de lucru ale creditorilor."
Astfel, din informarea efectuata de parata atât pe site-ul sau, cat si la punctele sale de lucru, rezulta ca dobânda variabila pentru creditele contractate este stabilita in funcție de indicele de referința EURIBOR, indice care, pentru luna mai 2013, la creditele pe termen mediu si lung, a fost de 0,362%, la care parata a adăugat atat marja fixa de 1,5, cat si o alta marja a sa variabila, astfel incat conform mențiunilor sale a rezultat o dobânda variabila de 8,097%/an, la care, de asemenea, a adăugat procentul de 1,5.
Reclamanții considera ca este evident ca acest calcul al dobânzii contravine dispozițiilor legale prevăzute in art. 37 din OUG nr. 50/2010, iar parata i-a calculat o dobanda nejustificat de mare, realizând o imbogatire fara just temei. Aceasta modalitate de calcul a dobânzii variabile, fara sa se tina cont de EURIBOR si o marja fixa, produce o mărire artificiala a costului efectiv al creditului si, in plus, creează băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banci.
Reclamantii apreciaza ca acest comision inserat in clauza cuprinsa in art. 5 alin. 1 lit. a) din convenția de credit reprezintă o clauza abuziva, impunandu-se a se constata nulitatea sa, dat fiind ca, la momentul semnării convenției de credit acesta nu a fost stabilit in urma negocierilor dintre parti. Astfel, prevederea cuprinsa la art. 5 din contractul de credit a fost impusa de parata, profitând de poziția de superioritate in care se afla, in cadrul contractului cadru preformulat care a fost inaintat reclamantilor in vederea semnării.
In ceea ce privește comisionul de administrare a creditului, reclamanții au arătat că acesta a fost stabilit . de 21,45 euro, dispozițiile cuprinse in art. 9 lit. c) din contractul de credit nr._ fiind in sensul ca acest comision este de 21,45 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzuta la punctul l.
Acesta clauza este in contradicție cu dispozițiile art. 36 alin.3 din OUG nr. 50/2010 care stabilește că: "Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Reclamantii afirma ca acest comision a fost stabilit ca procent de 0,05%, insa parata a aplicat acest procent la valoarea integrala a creditului contractat, desi dispozițiile mentionate stabilesc clar ca acest procent se aplica la valoarea soldului creditului, respectiv lunar, la suma ce mai ramane de achitat.
Reclamantii considera ca stabilirea unui comision de administrare a creditului aplicat la valoarea integrala a creditului contractat, iar nu la suma rămasa de achitat reprezintă, de asemenea, un abuz din partea paratei si duce la majorarea artificiala a costurilor creditului.
In drept, reclamantii au invocat O.U.G. nr. 50/2010 si Legea 193/2000.
In dovedirea sustinerilor, reclamantii au depus inscrisuri in copie si au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a expertizei tehnice contabile.
La data de 11.07.2013, parata a formulat intampinare, prin care a solicitat, in principal, respingerea ca nefondata a actiunii si, în subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia ca oportună adaptarea dispozițiilor contractuale exclusiv din perspectiva transparenței mecanismului de calcul a ratei dobânzii variabile, a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat ca instanța de judecată să adapteze contractul de credit dedus judecății în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de parata, respectiv, EURIBOR la 6 luni plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract astfel cum a fost inițial reglementată și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referința, respectiv EURIBOR la 6 luni + 9,26 p.p.
Parata a invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare in judecata având în vedere prevederile Legii nr. 288/2010 si faptul că reclamanții au solicitat aplicarea prevederilor OUG 50/2010 la un contract de credit încheiat la 12.10.2007, deci aflat în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a prevederilor ordonanței (21.06.2010).
De asemenea, parata a invocat excepția lipsei calitatii procesuale pasive a B.C.R. – Sucursala Constanta, având în vedere că, în speță, contractul de credit nr. 72/2007 a fost încheiat între reclamanți și B.C.R. S.A., iar nicio dispoziție contractuală nu conferă Sucursalei C. calitatea de parte în contract. Faptul că în speța dedusă judecății contractul de credit a fost încheiat prin Agenția Euxin, în baza mandatului expres în acest sens primit de la societatea mamă, în temeiul unor dispoziții legale ce permit acest lucru, nu echivalează cu dobândirea calității procesual pasive și nici a personalității juridice. Parte în contractul de credit este și rămâne societatea mamă, ei revenindu-i drepturile și obligațiile rezultând din actele încheiate cu terții. Sucursala reprezintă o modalitate de descentralizare a activității societății-mamă, fiind subordonată acesteia din urmă atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al naturii juridice. De asemenea, potrivit art. 2 alin.(2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin „comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care în temeiul unui contract, intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale". Or, calitatea de comerciant în ceea ce privește asumarea obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor de credit bancar nu o poate avea decât „persoana juridică autorizată" care este S.C. B. C. Română S.A..
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanții au încheiat cu B.C.R. S.A. contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 72 din data de 12.10.2007, prin care le-a fost acordat un credit de nevoi personale în sumă de 42.900,00 lei pe o perioadă de 180 de luni de la data primei trageri, D. fiind în cuantum de 8,92% pe an. La data contractării creditului parata oferea o . produse financiare al căror mod de calcul al dobânzii varia în funcție de opțiunea împrumutatului. După cum rezultă și din dispozițiile art. 2.10 lit. a) - lit. d) din Condițiile Generale de Creditare, împrumutatul avea alegerea între credite cu dobândă variabilă, în funcție de costul resurselor de creditare, credite cu dobândă variabilă în funcție de un indice de referință Libor/Euribor, credite cu dobândă fixă și credite cu dobândă revizuibilă semestrial. Rezultă că reclamanții au avut alegerea produsului financiar care a corespuns cel mai bine intereselor de la momentul creditării, optând pentru un contract de credit cu dobândă fixă în primele 12 luni urmată de o dobândă variabilă, formată din dobânda de referință variabilă și o marjă fixă de 1,50 pp, și nu pentru un contract de credit cu dobânda raportată la indicele EURIBOR.
Dobânda de referință a B.C.R. avută în vedere la încheierea contractului de credit este evident distinctă de dobânda variabilă în raport de EURIBOR/LIBOR/EURIBOR, dobânda de referință a B.C.R. fiind cea care se afișează la sediile B.C.R.. Potrivit clauzelor din Condițiile generale de creditare, art. 2.10 lit. a) dobânda de referință se stabilește și se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, care la rândul său are la bază următoarele elemente: indicele de referință Euribor, costul cu rezervă minimă obligatorie, costuri de lichidare.
Pe fondul cererii reconvenționale, pârâta a solicitat ca, în situația în care instanța urmează a considera că poate interveni/adapta clauzele contractului în funcție de criteriile de transparență avute în vedere de legiuitorul recent, aceasta va trebui să mențină echilibrul contractual creat prin dispozițiile agreate la momentul încheierii Contractului. Acest echilibru nu poate fi păstrat decât prin reglementarea algoritmului propus de parata și refuzat în mod nejustificat de reclamanți, prin denunțarea actului adițional. Parata afirma ca limitele ingerințelor instanței de judecată sunt circumscrise analizei ordini juridice a contractului, iar analiza sistemică a acestuia va dezvălui instanței temeinicia/oportunitatea cererii reconvenționale.
Dacă ar fi fost aplicabilă O.U.G. nr. 50/2010 la contractul de credit dedus judecății, trebuia observat că prevederile acesteia se rezumă la a reglementa/stabili un mecanism transparent de determinare a dobânzii contractuale fără a putea constitui temei al obligării Băncii la modificarea/reducerea cuantumului dobânzii, nefiind impus un anumit cuantum al marjei fixe, acesta determinându-se prin raportare la criterii economice obiective.
În drept pârâta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, Legea de aprobare nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 969 și următoarele Cod civil, Legea nr. 193/2000, art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 și toate principiile în care își are sediul materia.
La data de 22.10.2013 reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care au arătat că propunerea băncii nu reprezintă decât o comutare a acestor elemente ce definesc, in opinia sa, ecuația dobânzii variabile aplicabile creditului, in condiția in care se afirma prin intampinare ca in prezent dobânda de referința a băncii include atâta indicele EURIBOR cat si dobânda proprie variabila. Au mai arătat că la momentul semnării contractului, au avut reprezentarea faptului ca dobânda va depinde exclusiv de variația indicelui EURIBOR, iar nu de o dobânda stabilita unilateral de către parata in funcție de modul sau de gestionare a serviciilor practicate. În opinia reclamanților, instanța nu poate, constatând caracterul abuziv al clauzelor contractuale si constatând nulitatea acestora, sa intervină in limita cererii reconventionale, pentru ca o asemenea intervenție, respectiv admiterea cererii reconventionale ar eluda admiterea acțiunii principale. La aceeasi data, reclamanții au formulat si raspuns la intampinarea paratei, prin care au precizat ca obiectul actiunii este o acțiune in constatare conform prevederilor art. 35 cod procedura civila prin care instanța, observând prezenta unor clauze abuzive, in raport de art. 6 din legea nr.193/2000, urmează sa constate nulitatea absoluta a acestora (clauza prevăzuta la art. 5 teza finala si cea prevăzuta la art. 9 lit c din contractul de credit nr. 72/2007), contractul de credit urmând sa continue cu aplicarea formulei EURIBOR+ MARJA BĂNCII, in raport de disp art. 2.10.b din condițiile generale de creditare in ceea ce privește dobânda variabila, iar in ceea ce privește comisionul de administrare sa se stabilească aplicarea procentului de 0,05% la soldul creditului, având in vedere faptul ca art. 9 teza I din contractual de credit se refera la comisioane variabile in funcție de evoluția pieței financiar bancare.
În ceea ce privește perioada pentru care se solicita restituirea reclamanții au precizat că, in ceea ce privește dobânda variabila, aceste sume trebuie calculate incepând cu data de 12.11.2008, data de la care dobânda a devenit variabila. Acesta precizare survine ca urmare a caracterului accesoriu al capătului de cerere privind repunerea pârtilor in situația anterioara.
In ceea ce privește perioada pentru care se solicita a se calcula valoarea plătită in plus privind comisionul de administrare trebuie avuta in vedere perioada cuprinsa intre data de 17.11.2007 si pana la data întocmirii raportului de expertiza. Acesta precizare survine ca urmare a caracterului accesoriu al capătului de cerere privind repunerea pârtilor in situația anterioara.
Referitor la precizarea obiectului cererii de chemare in judecata, in raport de dispozitiile art. 194 lit c), reclamantii menționeaza ca evalueaza provizoriu valoarea obiectului cererii de chemare in judecata la suma de 7.000 euro, respectiv 30.100 lei, iar in raport de acesta valoare instanța investita, Judecătoria Constanta este competenta material sa soluționeze prezenta cauza.
Reclamantii mentioneaza ca, având in vedere faptul ca acțiunea dedusa judecații este un litigiu privind protecția consumatorilor, in raport de dispozitiile art. 15 lit i) din Legea nr. 147/1996, in vigoare la momentul formulării acțiunii, aceasta este scutita de taxa judiciara de timbru.
In drept, reclamanții au precizat ca isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, modificata prin OUG nr. 174/2008 si O.U.G. nr. 50/2010.
Prin sentința civilă nr. 2402/06.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. la data de 06.03.2014 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului C..
Prin sentința civilă nr. 2205/01.09.2014 Tribunalul C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., constatând ivit conflictul de competență și dispunând înaintarea dosarului către Curtea de Apel C. în vederea soluționării conflictului de competență.
Prin sentința civilă nr. 44/09.10.2014 Curtea de Apel C. a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., cauza fiind reînregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.11.2014.
La termenul de judecată din data de 13.01.2015 pârâta a depus note de ședință prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor contractuale, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată prin raportare la temeiul juridic invocat.
Prin încheierea din 21.01.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. C. Română S.A. – Sucursala C. și a respins ca neîntemeiate excepția lipsei de interes în formularea cererii, excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor contractuale și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 12.10.2007 între pârâta B. C. Română S.A. și reclamanții M. I. și M. M. s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 72 având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 42.900 Euro pe o perioadă de 180 luni.
Referitor la caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 72/12.10.2007: „La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la punctul 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se atașează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50.”
Potrivit art. 2.10.a. din condițiile generale de creditare: "Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământului împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent."
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000:
„Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
În cauza de față, potrivit condițiilor generale de creditare, pârâta avea posibilitatea de a revizui nivelul dobânzii percepute reclamanților în funcție de costul resurselor de creditare, dar în cuprinsul contractului nu se menționează în nici un articol ce reprezintă costul resurselor de creditare și modul de calcul al acestuia. În cuprinsul întâmpinării pârâta a susținut că la stabilirea costului de creditare sunt avute în vedere: indicele de referință Euribor, costul cu rezervă minimă obligatorie, costuri de lichidare, dar aceste elemente nu sunt menționate în cuprinsul contractului de credit astfel încât ele nu pot fi avute în vedere de instanță. Clauza sus menționată ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru modificarea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
În momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Prin neindicarea niciunui criteriu obiectiv care să-i dea băncii dreptul de a modifica unilateral dobânda curentă contractuală, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, instanța constată că această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator, fiind o clauză abuzivă. Dobânda variabilă este raportată la o dobândă stabilită discreționar de către bancă și nu la indici de referință obiectivi verificabili și care să ofere părții posibilitatea de a înțelege mecanismul de formare al acestei dobânzi.
În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că reclamanții au avut posibilitatea de a alege între mai multe credite cu dobânzi diferite, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, apreciind că faptul că la momentul încheierii contractului de credit existau mai multe oferte privind dobânda aplicabilă nu înlătură obligația băncii de a include în contractele de credit clauze cu un conținut clar și care să respecte echilibrul contractual dintre părți. Totodată, caracterul abuziv al unei clauze se apreciază în raport de conținutul contractului și nu de existența unor elemente exterioare acestuia.
Având în vedere că sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este nulitatea absolută, instanța va admite primul capăt de cerere și va constata nulitatea absolută a clauzei înscrisă în art. 5 teza finală din contractul de credit bancar nr. 72/2007.
În ceea ce privește cererea reclamanților de modificare a clauzei contractuale privind dobânda în sensul stabilirii dobânzii curente în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, respectiv prin stabilirea dobânzii de referință variabilă alcătuită din dobânda de referința EURIBOR la care se adaugă marja fixă a pârâtei, aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, instanța apreciind că nu poate interveni, în sensul modificării unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părții. Stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți. Instanța poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care în cauza Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino a arătat că din articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 decurge că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Instanța europeană a mai reținut că acest contract trebuie să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic (paragraf 65).
În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei având ca obiect adaptarea contractului de credit dedus judecății în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de parata, respectiv, EURIBOR la 6 luni plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract astfel cum a fost inițial reglementată și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referința, respectiv EURIBOR la 6 luni + 9,26 p.p., având în vedere că instanța nu se poate substitui acordului de voință al părților, pentru aceleași considerente cu cele sus menționate, va respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor achitate de reclamanți constând în diferența dintre dobânda achitată conform art. 5 din contractul de credit și dobânda constând în dobânda de referință Euribor la care se adaugă marja fixă a pârâtei de 1,5 pp, având în vedere principiul retroactivității efectelor nulității, efecte care se produc din momentul încheierii actului juridic, și principiul repunerii părților în situația anterioară, care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat, instanța constată întemeiată cererea și va obliga pârâta să restituie reclamanților sumelor achitate de reclamanți începând cu data de 09.06.2010 constând în diferența dintre dobânda achitată conform art. 5 din contractul de credit și dobânda constând în dobânda de referință Euribor la care se adaugă marja fixă a pârâtei de 1,5 pp.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzei abuzive înscrise in art. 9 lit. c din contractul de credit nr. 72/12.10.2007 instanța reține următoarele:
Potrivit art. 9 litera c din contractul de credit bancar nr. 72/12.10.2007 pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de administrare de 21,45 Eur lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la punctul 1.
Potrivit art. 3.9 din Condițiile generale de creditare parte integrantă a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 72/12.10.2007 comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract; clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Analizând clauza contestată instanța apreciază că prin inserarea acesteia se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, întrucât comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plății comisionului. Dezechilibrul semnificativ există întrucât valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plată, în condițiile în care scopul comisionului este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată.
Pentru aceste motive, constatând caracterul abuziv al clauzei sus menționate, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei înscrise în art. 9 litera c din contractul de credit bancar nr. 72/2007 în ceea ce privește modalitatea de calcul a comisionului de administrare a creditului reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat.
În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor constând în diferența de comision de administrare a creditului achitat conform contractului si valoarea ce trebuia stabilită in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, instanța reține că potrivit art. 50 alin.3 din O.U.G. nr. 50/2010: "Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Având în vedere principiul retroactivității efectelor nulității, efecte care se produc din momentul încheierii actului juridic, și principiul repunerii părților în situația anterioară, care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat, instanța constată întemeiată cererea și va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele achitate de aceștia constând în diferența dintre comisionul de administrare a creditului achitat și comisionul de administrare calculat prin aplicarea unui procent de 0,05% la soldul creditului.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. I. și M. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA C., având în vedere că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, instanța va respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâta B. C. Română S.A., având în vedere prevederile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă și faptul că instanța va respinge o parte din pretențiile reclamanților, instanța va obliga reclamanții să achite pârâtei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantii M. I. avand CNP_ si M. M. avand CNP_ ambii cu domiciliul in C., ., nr. 76, ., . în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. cu sediul in sector 3, București, ..
Constată nulitatea absolută a clauzei înscrise în art. 5 teza finală din contractul de credit bancar nr. 72/2007.
Obligă pârâta să restituie reclamantilor sumele achitate de acestia începând cu data de 09.06.2010 constând în diferenta dintre dobânda achitată conform art. 5 din contractul de credit si dobânda constând în dobânda de referintă Euribor la care se adaugă marja fixă a pârâtei de 1,5 pp.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect modificarea clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contractul de credit bancar nr. 72/2007 în sensul stabilirii dobânzii curente în conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010.
Constată nulitatea absolută a clauzei înscrise în art. 9 litera c din contractul de credit bancar nr. 72/2007 în ceea ce priveste modalitatea de calcul a comisionului de administrare a creditului reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat.
Obligă pârâta să restituie reclamantilor sumele achitate de acestia constând în diferenta dintre comisionul de administrare a creditului achitat si comisionul de administrare calculat prin aplicarea unui procent de 0,05% la soldul creditului.
Respinge cererea reconventională formulată de pârâta reclamantă B. C. ROMÂNĂ S.A. în contradictoriu cu reclamantii pârâti M. I. si M. M. ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantii M. I. si M. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA C.?A ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Obligă reclamantii să achite pârâtei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat de 300 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanta.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2015.
P., GREFIER,
R. E. L. R. GALIU
Conform art. 426 alin.4 C.pr.civ. semnează
grefier – șef secție civilă M. Ț.
Red. jud. R.E.L../5ex/06.08.2015
Gref. R..G./11.05.2015 /emis 3 comunicari .
| ← Validare poprire. Sentința nr. 4566/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4298/2015.... → |
|---|
