Cauţiune. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 12550/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 29.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect restituire cauțiune, acțiune formulată de petentul A. M. (CNP -_), domiciliat în Tulcea, .. 42, jud. Tulcea, în contradictoriu cu intimatele . IFN SA, cu sediul în București, sector 2, .. 6A și B. E. JUDECĂTORESC MENAEF C., cu sediul în C., ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.10.2015, când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.01.2015, sub nr._, petentul A. M., în calitate de reclamant contestator în cauza civilă nr._/212/2013 a Judecătoriei C., prin care i s-a admis contestația, constatându-se intervenită prescripția, anulându-se somația din 16.10.2015 în dosarul de executare nr. 1123/2013, precum și actele subsecvente, în vederea suspendării executării, a plătit o cauțiune de 190 lei, a cărei restituire o solicită.

În drept, s-a invocat art. 1063 din NCPC.

D. fiind că, petentul a înțeles să nu se conformeze dispozițiilor instanței, respectiv să facă dovada rămânerii definitive a cauzei civile în cadrul căreia s-a plătit cauțiunea, instanța a dispus emiterea unei adrese către compartimentul arhivă în vederea atașării unei copii de pe hotărâre, cu mențiunea rămânerii definitive.

Totodată, instanța a dispus citarea petentului cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei, conform art. 27 din OUG nr. 80/2013.

La termenul de judecată din data de 22.10.2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de restituire a cauțiunii.

Analizând cu prioritate excepția invocată, raportat la dispozițiile art. 248 alin. 1 din NCPC, instanța reține următoarele:

În fapt, petentul a fost legal citat cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru pentru soluționarea cererii sale, calculată conform dispozițiilor art. 27 din OUG nr. 80/2013.

Potrivit acestui text de lege, orice alte acțiuni sau cereri neevaluabile în bani, cu excepția celor scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, se taxează cu 20 lei.

Instanța a făcut aplicarea textului legal citat, în lipsa unor dispoziții speciale care, fie să prevadă că astfel de acțiuni sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, fie sunt supuse unui regim diferit de taxare.

În consecință, având în vedere că petentul a înțeles să nu achita taxa judiciară de timbru până la termenul acordat, raportat la dispozițiile art. 197 din NCPC, potrivit cărora netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii, instanța va admite excepția netimbrării cererii de restituire a cauțiunii, invocată din oficiu și va anula cererea de restituire a cauțiunii formulată de către petentul A. M., în contradictoriu cu intimatul . IFN SA și B. E. JUDECĂTORESC MENAEF C., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.

Anulează cererea de restituire a cauțiunii formulată de către petentul A. M. (CNP -_) domiciliat în Tulcea, .. 42, jud. Tulcea, în contradictoriu cu intimatul . IFN SA, cu sediul în București, sector 2, .. 6A și B. E. JUDECĂTORESC MENAEF C. cu sediul în C., ., ., ca netimbrată.

Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la data comunicării, ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

O. M. S. SELMA Z.

Red.jud.O.M.S. 16 Noiembrie 2015

Tehnoredact.S.Z./ 27.11.2015/ 5 ex.

Emis 3 comunicări azi,……………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cauţiune. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria CONSTANŢA