Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9465/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9465/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 15365/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9465
Ședința din camera de consiliu din data de 08 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. O.
GREFIER: F. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, cerere formulată de reclamanta . (J_ ; CUI_) cu sediul în C. . județul C. și sediul procesual ales în C. . nr. 82 județul C. la S.C.A. I., D. și Asociații în contradictoriu cu pârâta . SRL (J_ ; CUI RO_) cu sediul în . Călărași.
La apelul nominal făcut în ședința de cameră de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere prevederile art. 1030 Cod procedură civilă, conform cărora procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de reclamantă, instanța apreciază că nu este necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.
Verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 în referire la art. 1028 alin. 1 și 2 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 în referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă în vederea dovedirii existenței și a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale, și reține cauza spre soluționare asupra fondului.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.06.2015 sub nr._, reclamanta . a chemat-o în judecată pe pârâta . SRL., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 679,98 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate în baza facturii nr._/08.03.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere calculate de la data de 21.03.2012.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale ca urmare a încheierii unor contracte de vânzare în baza cărora reclamanta a livrat diverse produse în conformitate cu solicitările pârâtei și a emis în acest sens o . facturi fiscale, rămânând neachitată integral factura nr._/08.03.2012.
A mai arătat că întrucât factura menționată a devenit scadentă și nici până în prezent debitoarea nu a achitat integral debitul aferent, debitoarea datorează penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere calculate de 21.03.2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 -1032 C. proc. civ.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de către reclamantă.
În ședința din camera de consiliu din 08.09.2015 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă, concludentă și utilă, față de prevederile art.258 și 237 alin.2 pct.7 c.proc.civ., putând conduce la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamanta ., în calitate de furnizor și pârâta . SRL, în calitate de beneficiar, s-au încheiat contracte de vânzare cumpărare în formă simplificată constând în comenzi urmate de livrare și având ca obiect obligația reclamantei de a livra diverse produse și obligația corelativă a pârâtei de a primi marfa și de a plăti prețul la termenele convenite, în temeiul cărora au fost emise facturile nr._/17.08.2012 și nr._/08.03.2012, rămânând un rest de 679,98 lei.
În cuprinsul facturilor menționate a fost inserată clauza penală potrivit căreia cumpărătorul va plăti vânzătorului penalități de 1% pe zi de întârziere din suma datorată până la achitarea integrală a debitului în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plata la termenul stabilit.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 c. proc. civ, privind cererile cu valoare redusă și în raport de obiectul cauzei, cererea este admisibilă.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Potrivit art. 6 alin. 5 din același act normativ dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate ori, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Potrivit art. 230 lit. a și c din Legea 71/2011, la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se abrogă dispozițiile din codul civil cu excepția dispozițiilor art. 1169-1174 și 1176-1206 care se abrogă la data intrării în vigoare a legii 134/2010, precum și codul comercial cu excepția dispozițiilor art. 46-55,57,58, iar potrivit art. 26 din C.pr.civ legea care guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii.
Prin urmare, întrucât facturile anexate la dosar au fost emise ulterior datei de 30.10.2011, însă anterior datei de 15 februarie 2013, dispozițiile legale aplicabile prezentei spețe sunt cele ale noului cod civil, precum și cele ale art. 46-55,57,58 din Codul comercial.
Potrivit art.1516 alin. 1 și alin. 2 c.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă și la timp a obligației, iar atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegere sa și fără a pierde dreptul la daune interese, dacă i se cuvin să ceară printre altele, executarea silită a obligației. În cazul plății unei sume de bani, executarea silită în natură este întotdeauna posibilă, iar potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ. debitorul se află de drept în întârziere când nu a fost executată o obligație de a plăti o sumă de bani asumată în exercițiul activității unei întreprinderi. În cazul obligațiilor constând în plata unei sume de bani, executarea silită în natură este întotdeauna posibilă.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.
În temeiul dispozițiilor art. 46 C.. înscrisuri sub semnătură privată ce fac dovada existenței actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul acestora împotriva destinatarului.
Astfel, deși nu a fost încheiat un contract scris pentru raporturile comerciale desfășurate în perioada 08.03._12 reclamanta a dovedit existența înscrisurilor însușite de către debitoarea sa prin semnare de către reprezentantul legal a facturii nr._/08.03.2012 care constituie acordul acestora de voință cu putere de lege între părți potrivit art. 1270 C.civ. și care atestă drepturi și obligații în legătură cu prestațiile efectuate de către reclamantă, în acord cu prevederile art.46 C.. cauză, din probatoriul administrat, instanța constată că reclamanta a făcut dovada executării propriilor obligații, afirmând în același timp că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a plăti suma de bani reprezentând contravaloarea produselor achiziționate. În plus, pârâta nu a depus niciun înscris din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor. Mai mult, pârâta nu a contestat debitul principal.
Pe cale de consecință, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 679,98 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate în baza facturii nr._/08.03.2012.
În privința penalităților de întârziere, instanța reține că în condițiile în care operațiunile comerciale dintre părți s-au desfășurat în baza unor contracte în formă simplificată, respectiv comenzi urmate de executare, simpla menționare în cuprinsul facturii fiscale a obligației de plată a unor penalități de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat în art. 1270 cod civil întrucât factura se emite, în mod unilateral, de către creditoare, nefiind asumată de către debitoare. Astfel cum rezultă din art.46 C.. doar un mijloc de probă pentru raportul juridic dintre comercianți, iar emiterea unei facturi atestă existența unei obligații față de emitent, obligație care își are originea într-un acord anterior, fie el și verbal. Așadar, raportul juridic dintre părți preexistă facturii, fiind temeiul emiterii acesteia.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat în Decizia 778/2011 că acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere, iar acest aspect este confirmat atât de doctrină, cât și de jurisprudență. Simpla menționare în cuprinsul facturilor a unor penalități de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectivă forței obligatorii a contractului, întrucât inserarea unei astfel de mențiuni este expresia voinței exclusive a creditorului, respectiva clauză contractuală nefiind negociată direct cu debitorul, fiind încălcat astfel principiul libertății contractuale. Faptul semnării de către beneficiar a facturii fiscale are semnificația recunoașterii de către acesta a executării de către creditor a obligației asumate.
Penalitățile de întârziere pot fi solicitate la plată numai dacă a fost încheiat un contract în sens de instrumentum, între părțile contractante, indiferent de natura acestuia, în cadrul căruia cocontractanții, în urma negocierii, să fi stabilit și penalitățile pe care și le datorează reciproc în cazul în care nu își îndeplinesc la termen și întocmai obligațiile contractuale asumate.
În lipsa unui contract care să cuprindă o clauză privitoare la penalități, este evident că mențiunea de pe facturi care stabilește cuantumul penalităților în caz de întârziere la plată nu este una negociată, fiind stabilită în mod unilateral de către creditoare, neasumată de debitoare, dovadă fiind și faptul că face parte integrantă din tipizat. Or, din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului (art.1270 C.civ.), mențiunea de pe factură nu poate fi asimilată unei clauze penale.
Pentru aceste motive, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Potrivit art. 451 alin. 1 c. pr.civ. taxa judiciară de timbru este inclusă în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452 c.pr.civ., dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale în privința taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei dovedită cu chitanța de la fila 15 din dosar și a onorariului de avocat în cuantum de 248 lei dovedit cu factura fiscala de la fila 18 din dosar.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 453 c.pr.civ. și art. 1031 c. pr. civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâta va fi obligată și la plata sumei de 298 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . (J_ ; CUI_) cu sediul în C. . județul C. și sediul procesual ales în C. . nr. 82 județul C. la S.C.A. I., D. și Asociații în contradictoriu cu pârâta . SRL (J_ ; CUI RO_) cu sediul în . M. județul Călărași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 679,98 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate în baza facturii nr._/08.03.2012.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 298 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. F. M.
Red. I.O./08.09.2015.
tehnored.F.M/08.09.2015.
emis 2 comunicări..
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8738/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8840/2015. Judecătoria... → |
|---|
