Plângere contravenţională. Sentința nr. 9946/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9946/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 10812/221/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9946/2015
SEDINTA PUBLICA DIN 17.09.2015
Completul compus din:
P.: A. I. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta S.C. A. G. S.R.L., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:_, cu sediul procesual ales în C., SIRETULUI, nr. 26, ._, J. C. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA .S.A. C., înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, Cod poștal_.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei D. la data de 17.11.2014, sub nr._, petenta S.C. A. G. S.R.L., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.09.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii petentul a arătat că actul contravențional este nelegal si netemeinic, invocând în esență lipsa calității de contravenient, prin prisma faptului că pe rolul fiscal al S.C. A. G. S.R.L nu mai există un autoturism înregistrat cu nr. de înmatriculare_ întrucât acesta a fost înstrăinat către P. V. conform facturii nr._/27.06.2014.
Petenta a formulat și cerere de chemare în garanței a numitului P. V. solicitând instanței să aibă în vere că acestuia îi revenea obligația de plată a rovinietei.
În drept petentul a invocat prevederile O.G nr. 2/2001 și OG 15/2002, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le-a atașat la dosarul cauzei.
În dovedirea plângerii, petentul a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul procesul – verbal contestat, factura fiscală nr._/27.6.2014 și chitanța . nr._/27.06.2014.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 11.12.2014 în conformitate cu disp.art.201 alin.1 și 2 NCPC intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată. Susține intimatul că procesul verbal este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, precizând că orice schimbare a proprietarului unui autovehicul devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.
În drept, au fost invocate dispozițiile 0.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. NR. 769/2010.
În probațiune, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: dovada comunicării procesului verbal prin afișare, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator, proba foto obținuta cu sistemul SIEGMCR și extras informații DRPCIV pentru procesul verbal contestat.
La data de 29.12.2014 petentul a formulat răspuns la întâmpinare în condițiile art.201 alin.2 NCPC, prin care a reiterat susținerile din plângerea formulată, solicitând obligarea chematului în garanție la plata integrală a amenzii contravenționale.
La termenul de judecată din data de 06 februarie 2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești, iar prin sentința civilă nr.382/06 februarie 2015 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D., și s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei C..
Pe rolul Judecătoriei C. cauza a fost înregistrată la data de 07.04.2015 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 10.06.2015 rămasă definitivă prin neapelare, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de petenta S.C. A. G. S.R.L. împotriva numitului P. V..
La termenul de judecată din data de 03.09.2015 în temeiul art. 258 C.pr.civ și art. 33-34 din O.G. nr. 2/2001 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanțe reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.09.2014 întocmit de către agentul constatator M. Hriscu angajat al COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., petenta a fost sancționat în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 1250 lei.
În fapt, s-a reținut că vehiculul categoria C, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei – S.C. A. G. S.R.L. - a circulat în data de 01.07.2014, ora 11:35, locul dn66 Km206+100m, Bacia, județul Hunedoara, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă..
Petenta a solicitat anularea procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.09.2014 pentru că la ata de 27,.06.2014 a înstrăinat vehiculul cu nr. de înmatriculare_ către numitul P. V. astfel că îi lipsește calitatea de contravenient. .
În conformitate cu art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va proceda, cu prioritate, la analiza legalității procesului – verbal, din perspectiva mențiunilor impuse sub sancțiunea nulității absolute prin art. 17 din O.G. 2/2001.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în format electronic în înțelesul art. 4 pct. 1 și 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Dispoziții relevante ale actului normativ menționat sunt următoarele:
Art. 4 pct. 1 și 2:
„1.date în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice;
2. înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.”
Art. 5 prevede că: „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”, iar art. 6: „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.”
Art. 7: „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3, ca reprezentând „date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare", iar cea extinsă de art. 4 pct. 4, ca fiind „acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b)asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.”
Interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus citate conduce la concluzia că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat, în sistem electronic, unui înscris sub semnătură privată, în ceea ce privește condițiile și efectele sale. În măsura în care actul este comunicat pe suport de hârtie, acesta nu mai este în forma electronică.
Întrucât O.G. nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, devin incidente prevederile dreptului comun în materie, anume art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înștiințarea de plată, se comunică acestuia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Or, având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie. În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
Astfel a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.6/2015 pronunțată ca urmare a soluționării recursului în interesul legii. În decizia menționată s-a reținut că nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având doar mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, generată de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În speță, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.09.2014 a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și ale H.G. nr. 1259/2001 de către agentul constatator și a fost comunicat petentei pe suport de hârtie, fără a purta semnătura olografă a agentului constatator.
În consecință, instanța apreciază că procesul verbal nu respectă condițiile de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. 2/2001.
Apreciind că acest motiv de nulitate afectează valabilitatea procesului – verbal, atrăgând nulitatea acestuia, analiza excepției lipsei de contravenient – ca apărare de fond prescripției invocate de petentă nu se mai impune.
În considerarea argumentelor expuse, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.09.2014.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, intimata urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 520 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu e avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. G. S.R.L., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:_, cu sediul procesual ales în C., SIRETULUI, nr. 26, ._, J. C. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE ȘI INFORMATICĂ C., înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, Cod poștal_, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.09.2014.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014 și exonerează pe petent de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1250 lei.
Obligă intimata la plata către petent a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată, astăzi, 17.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. G. L. C.
Red.jud.A.I.G./24.09.2015
Tehnored.g.L.C./28.09.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8867/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|