Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5743/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5743/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 3382/212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5743
Ședința Camerei de Consiliu din 18.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de reclamant . sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârât P. C., domiciliat în C., ., ., ., pârât P. F., domiciliată în C., ., ., ., având ca obiect, cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care¨
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2015, reclamantul S.C. R. S.A, în contradictoriu cu pârâții P. C. și P. F., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 454,70 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei iunie 2014 – septembrie 2014, precum și a sumei de 21,28 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal de la scadență și până la data introducerii cererii, respectiv 27.01.2015, precum și în continuare calculate la debitul principal de la data de 28.01.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
În motivare, reclamantul a arătat că s-a încheiat convenția individuală nr._/15.05.2012 anexă la Contractul nr. 29/28.02.2012 pentru punctul de consum situat în C. ., . . fiind emise facturi neachitate de către pârât.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 din Codul de procedură civilă, art. 969 din Codul civil.
În temeiul art. 411 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cu dezbatere orală, motivat de evitarea acordării unei noi termene în situația în care instanța solicită date suplimentare asupra situației de fapt.
În probațiune, reclamantul a depus în copie calcul penalități, convenția individuală nr._/15.05.2012 anexă la Contractul nr. 29/28.02.2012, facturi fiscale, notificare.
Deși legal citat pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, conform art. 1029 alin 4 din Codul de procedură civilă. Instanța a încuviințat pentru părți proba înscrisurile depuse la dosar.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat convenția individuală nr._/15.05.2012 anexă la Contractul nr. 29/28.02.2012 pentru punctul de consum situat în C. ., . . în baza căruia reclamantul a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă potabilă și canalizare, fiind emise facturile fiscale anexate cererii.
Potrivit art. 1270 Cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, contractul de furnizare a serviciilor de apă potabilă și de canalizare încheiat între reclamant și pârât este obligatoriu pentru părțile contractante, fiecare din părțile din litigiu obligându-se în considerarea contraprestației celeilalte părți. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de a furniza, în calitate de prestator, a serviciilor de apă potabilă și de canalizare la locul de consum indicat de pârâtul beneficiar, în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârât, preț pe care acesta nu a înțeles să îl achite.
În conformitate cu dispozițiile art. 1489 C. Civ., “dobânda este cea convenită de părți sai, îl lipsă, cea stabilită de lege”
În prezenta cauză, reclamanta a făcut dovada că are față de pârât o creanță de 454,70 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei iunie 2014 – septembrie 2014. Având în vedere că pârâtul nu a achitat de bună voie contravaloarea serviciilor furnizate, va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâtul la plata sumei de 454,70 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei iunie 2014 – septembrie 2014.
În privința penalităților de întârziere, acestea au fost calculate de reclamanta în temeiul dispozițiilor contractuale, respectiv art. 13 alin 3 din contract coroborat cu art. 31 alin. 7 din Legea nr. 241/2006, potrivit căruia neachitarea facturii de către consumator în 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, conform reglementărilor în vigoare.
Prin urmare, instanța, reținând neachitarea culpabilă de către pârât a facturilor emise de reclamant în temeiul contractului dintre părți, va admite și capătul de cerere accesoriu și va obliga pârâtul la plata sumei de 21,28 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal de la scadență și până la data introducerii cererii, respectiv 27.01.2015, precum și în continuare calculate la debitul principal de la data de 28.01.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat cheltuielile de judecată aferente prezentei cauze. Față de aceste considerente, instanța, în temeiul art. 1031 C. proc. civilă, va obliga pârâtul la plata sumei 80 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei și taxă notificare prin executor în cuantum de 30 lei. cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către reclamant, .- RO_, C._, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu pârât P. C., CNP-_, domiciliat în C., ., ., ., pârât P. F., CNP-_, domiciliată în C., ., ., ., jud. C..
Obligă pârâtul la plata sumei de 454,70 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei iunie 2014 – septembrie 2014
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 21,28 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la debitul principal de la scadență și până la data introducerii cererii, respectiv 27.01.2015, precum și în continuare calculate la debitul principal de la data de 28.01.2015 și până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
Obligă pârâtul la plata sumei 80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Soluționată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, 18.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. D. S.
Red.jud.L.M./20.05.2015
tehnored. D.S./22.05.2015
Emis 3 comunicări, la data de 22.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5029/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 5025/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|