Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4512/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4512/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 39884/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4512/2015
Ședința din data de 21.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant S.C. R. S.A. și pe pârât H. N., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
Față de lipsa părților instanța apreciază lăsarea cauzei la a doua apelare .
La a doua apelare a cauzei se constată lipsa părților.
Deliberând asupra probei cu înscrisuri, cele existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și văzând dispozițiile art. 255 raportat la dispozițiile art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod proc. civ, urmează a o încuviința pentru reclamant și respinge proba cu interogatoriul pârâtului ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța în temeiul art. 394 Cod proc. civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, constată încheiate dezbaterile asupra fondului cauzei si rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014 sub numărul_, reclamanta S.C. R. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul H. N. obligarea acestuia la plata sumei de 465,23 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă și canalizare aferent perioadei februarie 2014 – iulie 2014 și suma de 40,83 lei, din care suma de 18,69 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a facturilor emise în perioada august 2013 – septembrie 2013 și suma de 22,14 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data introducerii acțiunii, respectiv 21.11.2014, a penalităților de întârziere calculate în continuare, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea debitului principal și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în baza convenției facturare individuală a consumului de apă și canalizare nr. 8654/05.08.2013, anexă la contractul nr. 38/03.11.2011, S.C. R. S.A. a furnizat pârâtului servicii de apă și canalizare.
Reclamanta mai arată că potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 6 din Legea nr. Legea 241/2006, pârâtul avea obligația de a plăti prestațiile efectuate de reclamantă în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod procedură civilă privind cererile de valoare redusă și art. 1350 C.civ..
Reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtului.
Reclamanta a solicitat dezbateri orale cu motivarea evitării de noi termene în situația în care instanța de judecată ar solicita detalii suplimentare asupra situației de fapt, însă, față de înscrisurile aflate la dosar, instanța nu a apreciat necesar să dispună citarea părților.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul nu a transmis instanței formularul de răspuns completat și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține apărarea.
Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”
Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de_ lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..
Analizând cererea de valoarea redusă prin prisma înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Între reclamant și Asociația de proprietari Cabanei, a fost încheiat contractul nr. 38/03.11.2011, modificat prin actul adițional nr. 65/03.11.2011, având ca obiect asigurarea de către reclamantă a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.
Ulterior, între reclamant și pârât a fost încheiată Convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare înregistrată sub nr. 8654/05.08.2013, anexă la contractul nr. 38/03.11.2011.
Conform prevederilor art. 9 pct. 1 din această convenție, pârâtul avea obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor emise de către operator privind serviciile prestate.
În baza acestui contract reclamanta a emis facturile fiscale_/28.02.2014,_/31.03.2014,_/29.04.2014,_/30.05.2014,_/30.06.2014 și_/31.07.2014, în cuantum total de 465,23 lei, reprezentând contravaloarea consumului de apă și canalizare aferent perioadei februarie 2014 – iulie 2014
Cantitatea de apă consumată și facturată prin facturile mai sus menționate reiese din tabelele nominale cu defalcarea consumurilor pe apartamente depuse la dosar.
În drept, instanța reține că potrivit art. 1270 Cod civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
În aceste condiții, pârâtul avea conform dispozițiilor contractului nr. 38/03.11.2011 (art. 13 alin. 2) și anexei privind convenția individuală de facturare (art. 9 pct. 1) obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii acestora.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada a raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtului, însă pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor fiscale menționate mai sus, astfel că în ce privește debitul de 465,23 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că la art. 19 din convenția individuală s-a prevăzut o clauză penală care îndreptățește pe reclamantă să calculeze penalități de întârziere în procentul aplicabil pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării la scadență a facturilor de consum.
Această clauză este o aplicare a dispozițiilor art. 1535 cod civil potrivit cărora: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 465,23 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă și canalizare aferent perioadei februarie 2014 – iulie 2014, conform facturilor nr._/28.02.2014,_/31.03.2014,_/29.04.2014,_/30.05.2014,_/30.06.2014 și_/31.07.2014, suma de 40,83 lei, din care suma de 18,69 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a facturilor emise în perioada august 2013 – septembrie 2013 și suma de 22,14 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data introducerii acțiunii, respectiv 21.11.2014.
Având în vedere faptul că pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului principal, acesta va fi obligat să plătească reclamantului penalități de întârziere aferente debitului principal de 465,23 lei ce se vor calcula în continuare de la data de 22.11.2014 și până la data achitării integrale a debitului, conform art. 19 din convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr. 8654/05.08.2013, anexă la contractul nr. 38/03.11.2011.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 30 lei reprezentând taxa de notificare, instanța reține faptul că o astfel de notificare nu era obligatorie conform prevederilor art. 1025-1032 Cod procedură civilă, precum și faptul cu nu era necesară punerea debitorului în întârziere, întrucât acesta era de drept în întârziere, conform prevederilor art. 1523 alin. 2 lit. c teza a II-a Cod civil, astfel că va respinge această solicitare, neincluzând această sumă în cheltuielile de judecată acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul S.C. R. S.A. cu sediul în CONSTANTA, .-24, J. C. în contradictoriu cu pârâtul H. N. cu domiciliul în NAVODARI, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 465,23 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă și canalizare aferent perioadei februarie 2014 – iulie 2014, conform facturilor nr._/28.02.2014,_/31.03.2014,_/29.04.2014,_/30.05.2014,_/30.06.2014 și_/31.07.2014.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 40,83 lei, din care suma de 18,69 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a facturilor emise în perioada august 2013 – septembrie 2013 și suma de 22,14 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data introducerii acțiunii, respectiv 21.11.2014.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului penalități de întârziere aferente debitului principal de 465,23 lei ce se vor calcula în continuare de la data de 22.11.2014 și până la data achitării integrale a debitului, conform art. 19 din convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr. 8654/05.08.2013, anexă la contractul nr. 38/03.11.2011.
Admite în parte cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 28 Aprilie 2015
Red. Jud. D.D.2ex/ 07.05.2015
Emis 2 comunicări, la data de 07.05.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4528/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria... → |
---|