Plângere contravenţională. Sentința nr. 4494/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4494/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 26727/212/2014

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR.4494

SEDINTA PUBLICA DIN 21.04.2015

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventională, actiune formulata de petenta . SRL (J_ ; CUI RO_) cu sediul în Eforie Nord, ..31, jud.C., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.04.2015.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională introdusă pe rolul instanței la data 21.08.2014, sub nr._, petenta . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ C., anularea procesului-verbal de sancționare contravențională . nr._, întocmit la data de data de 05.08.2014.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, faptul că procesul-verbal de sancționare contravențională este netemeinic deoarece numitul D. G. B. nu este angajatul petentei.

Petenta a invocat și motive de nelegalitate a procesului verbal de contravenție, invocând nulitatea acestuia pentru lipsa mențiunii cu privire martor ori motivele care au dus la încheierea procesului verbal de contravenție fără semnătura martorului.

În drept au fost invocate dispozițiile conținute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și Legea nr. 53/2003 Codul muncii.

Petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba cu martori.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, arătând că, în urma controlului din data de 04.08.2014 la locul de desfășurare al activității petentei situat în Eforie Nord-Cherhana „La stuf”-plajă- a fost identificat în calitate de salariat numitul D. G. B., care presta activitate în funcția de ajutor ospătar, cu mențiunea expresă „se află în perioada de probă, nu a semnat contract individual de muncă” nu avea contract individual de munca încheiat în formă scrisă, înainte de începerea raporturilor de muncă.

În dovedire, a depus raportul înștiințări, fișe de identificare, procesul-verbal de control, anexa de constatare în domeniul relațiilor de muncă, plan de măsuri.

Prin încheierea din data de 16.12.2014 instanța a constatat ca tardiv formulată întâmpinarea.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost înregistrată la Judecătoria C. în termenul legal de 15 zile de la data afișării procesului verbal contestat.

Intimata a depus documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat și a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

În cadrul probei cu înscrisuri părțile au depus procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._, întocmit la data de data de 05.08.2014 (f. 17), procesul-verbal de control nr._/05.08.2014 (f. 198), anexă de constatare în domeniul relațiilor de muncă (f. 20-21), plan de măsuri (f. 31), fișa de identificare completată în data de 04.08.2014 (f. 51), extras Revisal.

În cadrul probei testimoniale a fost audiată martorul D. G. B. (f. 73.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 05.08.2014, petenta a fost sancționată contravențional, întocmindu-se procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._. În sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, constând în acea că a primit la muncă pe numitul D. G. B., fără să-i încheie contract individual de muncă în formă scrisă, la punctul de lucru al societății petente situat Eforie Nord-Cherhana „La stuf”-plajă.

Contravenția are următorul conținut normativ – „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.

Petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei.

Analizând sub aspect formal procesul-verbal contestat, instanța observă că au fost respectate dispozițiile conținute de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la motivul de nulitate invocat de petentă pentru lipsa mențiunii cu privire martor ori motivele care au dus la încheierea procesului verbal de contravenție fără semnătura martorului, din economia prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2011 rezultă că lipsa martorului poate atrage sancțiunea nulității numai dacă petenta probează că prin această omisiune a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general; 2. amenda de 10.000 lei (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, hotărârea din 21.09.2006, A. c. României, N. c. România) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.

Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Instanța constată că, potrivit procesului verbal de contravenție petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 lei întrucât la data de 18.07.2012 s-a constatat că că a primit la muncă pe numitul I. S., fără să-i încheie contract individual de muncă în formă scrisă.

În continuare, instanța apreciază că, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dar și din întreaga economie a actului normativ indicat, procesele-verbale de sancționare contravențională se bucură de o prezumție de temeinicie cu privire la faptele constatate personal de agenții constatatori (ex proprii sensibus), fiind acte autentice de natură administrativă, întocmite de funcționari publici aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Din fișa de identificare completată de numitul D. G. B. (fila 51), rezultă că acesta a început activitatea pe data de 02.08.2014.

Instanța va înlătura depoziția martorului D. G. B. cu privire la faptul că nu a fost niciodată angajatul societății petente, apreciind-o ca fiind nesincera, pe deo parte, aceasta fiind în totală contradicție cu declarația dată în fața agenților constatatori (fila 51) în care arăta că prestează activitate pentru angajator de ajutor de ospătar din data de 02.08.2014; pe de altă parte, martorul însuși recunoscând în fața instanței la data controlului acesta aranja marfa în spate, iar după data controlului i s-a încheiat contract individual de muncă pentru a nu mai avea probleme cu controalele de la ITM (f. 73).

În consecință, față de mijloacele de probă administrate în cauză instanța constată că a fost răsturnată prezumția de nevinovăție.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Având în vedere aceste criterii, instanța reține că sancțiunea amenzii de 10.000 lei pentru fapta de a fi primit la lucru 1 persoană, fără a încheia contract individual de muncă cu acestea, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petenta în contradictoriu cu intimatul ITM C. și să mențină procesul verbal de constatare a contravenției.

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul . SRL (J_ ; CUI RO_) cu sediul în Eforie Nord, ..31, jud.C. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 21.04.2015.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. MVM- 17.06.2015

Tehnred.gref. DR- 18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4494/2015. Judecătoria CONSTANŢA