Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8433/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8433/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 11782/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. 11._
Sentința civilă nr. 8433
Ședința din camera de consiliu din data de 21.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol, soluționarea cererii privind pe reclamanta S.C. E.-F. ROMANIA S.A. și pe pârâta S.C. O. P. S.R.L. având ca obiect pretenții – răspundere civilă contractuală, procedura cu privire la cererile de valoare redusă.
Având în vedere prevederile art. 1030 Cod procedură civilă, conform cărora procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de reclamantă, instanța apreciază că nu este necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.
Verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 în referire la art. 1028 alin. 1 și 2 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 în referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă în vederea dovedirii existenței și a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale, și reține cauza spre soluționare asupra fondului.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 28.04.2015, sub nr. 11._, reclamanta S.C. E.-F. ROMANIA S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. O. P. S.R.L. la plata sumei de 3.112,23 de lei, cu titlu de preț al mărfurilor livrate, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, învederând că i-a vândut pârâtei mărfuri, în vederea încasării contravalorii acestora emițând facturile fiscale din perioada 17.04._14 (4 facturi fiscale), conținând obligația de plată a contravalorii mărfurilor vândute, acceptate expres de pârâtă, prin semnătură, și achitate numai parțial, rămânând un rest de plată în cuantum de 3.112,23 de lei, deși termenul de plată stabilit de părți s-a împlinit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350 și art. 1719 alin. 1 lit. a cod civil și cele ale art. 1026-1033 Cod procedură civilă.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens: facturile fiscale emise în perioada cuprinsă între 17.04._14 pe numele pârâtei, precum și extrase O.N.R.C. pentru reclamantă și pârâtă.
Reclamanta nu a solicitat desfășurarea unei dezbateri orale.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Legal citată, cu un exemplar al formularului de cerere și al înscrisurilor anexate acestuia, pârâta nu a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia să își exprime poziția procesuală cu privire la prezenta cerere.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. E.-F. ROMANIA S.A., în calitate de vânzător, și pârâta S.C. O. P. S.R.L, în calitate de cumpărător, s-au desfășurat raporturi contractuale în formă simplificată, materializate în cuprinsul facturilor fiscale emise în perioada cuprinsă între 17.04._14 (4 facturi fiscale), conținând obligația de plată a sumei de 3.535,85 de lei, cu titlu de preț al mărfurilor vândute pârâtei, exigibilă în data de 08.05.2014, respectiv, 14.05.2014, din care reclamanta, în temeiul principiului disponibilității, a solicitat suma de 3.112,23 de lei.
În drept, în consonanță cu dispozițiile art. 272, art. 273 și art. 277 Cod procedură civilă, obligațiile profesioniștilor se probează cu înscrisuri sub semnătură privată. Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că acestea, în caz de acceptare de către destinatar, fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care-l obligă pe acceptant la plată.
În speță, facturile fiscale emise în perioada cuprinsă între 17.04._14 (4 facturi fiscale), conținând obligația de plată a sumei de 3.535,85 de lei, cu titlu de preț al mărfurilor vândute pârâtei, din care reclamanta, în temeiul principiului disponibilității, a solicitat suma de 3.112,23 de lei, au fost acceptate în mod expres de către pârâtă, prin semnarea acestora.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil încheiat cu pârâta și a executării propriilor obligații, dovedind în același timp nașterea în patrimoniul pârâtei a obligației de plată a contravalorii mărfurilor vândute în cuantum de 3.112,23 de lei.
Prin raportare la temeiul de drept procesual invocat de reclamantă, respectiv, art. 1025-1032 Cod procedură civilă, privind procedura aplicabilă cererilor de valoare redusă, la obiectul prezentei cauze – pretenții având o valoare mai mică de 10.000 de lei și izvorând dintr-un contract civil, și la prevederile art. 1025 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, instanța constată că prezenta cerere este admisibilă în procedura privind cererile de valoare redusă.
În conformitate cu prevederile art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Potrivit art. 1350 alin. 1 și 2 Cod civil, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. Prin raportare la prevederile art. 1350, precitate, instanța apreciază că sunt pe deplin îndeplinite condițiile necesare în vederea angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei, respectiv: existența unei fapte ilicite a pârâtei, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Astfel, fapta ilicită constă în nerespectarea unei obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea mărfurilor vândute de reclamantă, conform facturilor fiscale emise în perioada cuprinsă între 17.04._14 (4 facturi fiscale), iar prejudiciul patrimonial se concretizează în suma de 3.112,23 de lei, reprezentând prețul mărfurilor vândute acesteia.
În privința vinovăției pârâtei, instanța reține că, în consonanță cu prevederile art. 1548, potrivit cărora, în materie contractuală, debitorul obligației neexecutate este prezumat a fi în culpă, ca urmare a simplului fapt al neexecutării, pârâtei îi revine obligația de a dovedi că neexecutarea obligației de plată a contravalorii bunurilor vândute nu a fost culpabilă, pe care nu și-a îndeplinit-o în cauză.
De asemenea, în vederea angajării răspunderii contractuale a pârâtei, instanța mai reține că, potrivit art. 1531 Cod civil, repararea prejudiciului trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită de creditor, cât și beneficiul de care acesta a fost lipsit. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 1531 din același act normativ, este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației. De asemenea, instanța mai are în vedere că prejudiciul suferit de reclamantă, constând în prețul bunurilor livrate pârâtei și neachitate de aceasta, este consecința logică și firească a neexecutării de către pârâtă a propriilor obligații.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de reclamantă sunt întemeiate, pârâta nedovedind existența unei cauze străine exoneratoare de răspundere în privința obligației de plată a sumei de 3.112,23 de lei, cu titlu de preț al mărfurilor vândute în temeiul contractului.
În privința capătului de cerere formulat de reclamantă și relativ la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei, având în vedere soluția de admitere a capătului de cerere principal, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxa judiciară de timbru este inclusă în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea reclamantei fiind dovedită cu ordinele de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei, aflate la filele 21-24 ale dosarului, depuse alăturat cererii de chemare în judecată. Având în vedere considerentele ce preced și dispozițiile art. 1032 Cod procedură civilă, constatând că pârâta este partea căzută în pretenții în prezenta cauză, aceasta va fi obligată la plata către reclamantă, partea care a câștigat procesul, a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
În lumina considerentelor ce preced, cererea reclamantei va fi admisă, iar pârâta va fi obligată la plata către aceasta: a sumei de 3.112,23 de lei, cu titlu de preț al mărfurilor livrate, și a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E.-F. ROMANIA S.A., CUI – RO4071993, cu sediul in sector 4, București, .. 29 în contradictoriu cu pârâta S.C. O. P. S.R.L, CUI -_, cu sediul in ., ., ...
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.112,23 de lei, cu titlu de preț al mărfurilor livrate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.07.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud.M.I./21.07.2015 /4.ex.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8170/2015. Judecătoria... → |
---|