Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 41791/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 2.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. E.
GREFIER S. L. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator S. C. JUDETEAN DE URGENTA CONSTANTA SF A. A. cu sediul procesual ales in C., ..27 și pe intimata P. P., domiciliată in mun. C., ., ., . având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru contestator avocat S. E., iar lipsind intimata.
Procedura este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, in temeiul art.713 coroborat cu art.650 al.2 C.p.c constată competența de soluționare a cauzei ca fiind a Judecătoriei C..
Apărătorul contestatoarului invederează că nu are cereri prealabile.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua apelare.
La a doua apelare a cauzei, răspunde pentru contestator avocat S. E., iar pentru pârâtă avocat N. A. M..
Instanța aduce la cunoștință apărătorului intimatei că, la prima apelare a cauzei, instanța a constatat competența de soluționare a cauzei.
Instanța constată atașat dosarul de executare al B. O. S. și acordă cuvântul părților pe probe.
Apărătorul contestatorului solicită incuviințarea probei cu inscrisuri.
Apărătorul intimatei solicită incuviințarea probei cu inscrisuri.
Insatnța incuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisui și acordă părților cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatorului susține că in cauză este vorba despre un debit bugetar, debitul solicitat este de natură salarială. Contractul individual de muncă al creditoarei a incetat prin demisia acesteia din functia de asistent medical. La 15.10.2010, odată cu desființarea Laboratorului BFT2 din cadrul Spitalului C. de Urgentă C., in urma căreia s-a realizat o concediere colectivă, iar creditoarea a fost reprezentată in fata instanței de Sindicatul Sanitas, fără a se face o verificare a faptului că aceasta demisionase cu 15 zile inainte de concedierea colectivă, astfel incât nu se poate pune in executare hotărârea pronunțată de Tribunal.
Apărătorul intimatei arată că invocă excepția inadmisibilității contestației, ca apărare de fond. Sustine că potrivit dispozițiilor art.712 C.p.c nu este admisibilă contestația intrucât titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr.2264/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. in dosarul_/118/2010 . Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca nefondată a contestației la executare.
Instanța, in temeiul art. 394 al.1 C.p.c, constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 9.02.2015.
Conform art.396 al.2 C.p.c, pronunțarea se face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.
Pronunțată în ședință publică azi 2.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. D. E. S. L. C.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 9.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. D. E.
GREFIER S. L. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator S. C. JUDETEAN DE URGENTA CONSTANTA SF A. A. cu sediul procesual ales in C., ..27 și pe intimata P. P., domiciliată in mun. C., ., ., ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 2.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de 09.02.2015.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 16.02.2015.
Pronunțată azi, 9.02.2015, conform art.396 al.2 C.p.c prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
A. D. E. S. L. C.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1579/2015
Ședința publică de la 16.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. D. E.
GREFIER: S. L. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator S. C. JUDETEAN DE URGENTA CONSTANTA SF A. A. cu sediul procesual ales in C., ..27 și pe intimat P. P., domiciliată in mun. C., ., . obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 2.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a dispus amânarea pronunțării la data de 09.02.2015 și ulterior la 16.02.2015,când în aceeași compune a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, contestatorul S. C. JUDETEAN DE URGENTA CONSTANTA SF A. A. a chemat în judecată pe intimata P. P. solicitând anularea tuturor formelor de executare silită începute în dosarul de executare nr. 449 al B. O. S., cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că debitul solicitat este de natură salarială, iar creditoarea P. P. a fost angajată in sectorul bugetar. Se susține aplicabilitatea în cauză a disp. art. 1 din OUG 71/2009 modif prin articolul unic din Legea 230/2011.
Totodată, se arată că contractul individual de muncă al creditoarei a încetat prin demisia acesteia din functia de asistent medical din cadrul Laboratorului BFT2. La 15.10.2010, odată cu desființarea Laboratorului BFT2 din cadrul Spitalului C. de Urgentă C., in urma căreia s-a realizat o concediere colectivă, creditoarea a fost reprezentată in fata instanței de Sindicatul Sanitas, fără a se face o verificare a faptului că aceasta demisionase cu 15 zile inainte de concedierea colectivă.
In drept au fost invocate dispozițiile art.711 Cod procedură civilă și Legea 230/2011 pentru modificarea art. 1 din OUG 71/2009.
Pârâta depus întâmpinare prin care se invocă excepția inadmisibilității contestației prin care se contestă insuși titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2264/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. in dosarul_/118/2010 și pe fondul cauzei, respingerea ca nefondată a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
Se arată in întâmpinare, cu privire la excepția inadmisibilității contestației, că titlul invocat este definitiv și a intrat sub puterea lucrului judecat in privința mențiunilor din dispozitiv și considerente, nu mai pot fi invocate pe calea contestației la executare motive de fond care să pună în discuție hotărârea care s-a executat, intrucât toate aceste motive puteau fi valorificate de către contestatoare cu ocazia soluționării in fond a cauzei sau cu prilejul exercitării căilor de atac specifice.
Pe fondul cauzei se arată că se arată că prevederile art. articolului unic din Legea 230/2011 pentru modificarea art. 1 din legea 71/2009 sunt aplicabile titlurilor executorii devenite astfel după data de 31.12.2011, nu ulterior, iarîn cauză titlul executoriu este emis la data de 13.05.2013.
De asemenea, se arată că alegațiile contestatorului au vizat nemulțumiri legate de cuantumul onorariului executorului judecătoresc și a celorlalte cheltuieli de executare fără însă a face aprecieri legate de calculul eronat al acestui onorariu care să poată fi verificate de instanță, astfel că se impune respingerea acestor susțineri.
În drept invocă dispozițiile art.453 al.2 și art.712 al.1 și urm. Cod procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. A fost atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare silită 449/2014 B. O. S..
În ședința publică din 02.02.2015 intimata prin apărător a arătat că înțelege să invoce inadmisibilitatea contestației ca apărare de fond.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Urmare a cererii formulate de intimata creditoare, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 2264/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform Deciziei civile nr. 635/CM/17.07.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost începută executarea silită împotriva contestatorului în dosarul de executare silită nr. 449/2014 B. O. S..
Prin Sentința civilă nr. 2264/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. a fost admisă acțiunea formulată de intimata din prezenta cauză împotriva Spitalului C. Județean de Urgență, s-a dispus anularea Dispoziției de concediere nr. 1647/20.09.2010 și reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii.
Totodată a fost obligat Spitalului C. Județean de Urgență să plătească creditoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 18.10.2010 până la data reintegrării efective.
Raportat la motivele invocate de contestator, instanța reține că contestația la executare este nefondată.
Astfel, se reține că potrivit art. 712 al.1 c.p.civ, dacă executarea silită se efectuează în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-ar fi fost deschisă.
În consecință, se constată că aspectele invocate de contestatoare în sensul că contractul individual de muncă al creditoarei a încetat prin demisia acesteia din funcția de asistent medical din cadrul Laboratorului BFT2, iar nu urmare a concedierii colective, nu pot fi valorificate pe calea contestației, aceste motive au putut fi invocate la judecata în fond sau în calea de atac în cadrul judecății finalizate prin emiterea titlului executoriu.
Pe de altă parte, se reține că dispozițiile legale privind eșalonarea plăților invocate de contestatoare nu sunt aplicabile în cauză motivat de faptul că Sentința civilă nr. 2264/13.05.2013 pronunțată de Tribunalul C., ce constituie titlul executoriu a fost pronunțată la data de 13.05.2013.
Or, potrivit art. 1al.1 din OUG 71/2009, modificat prin articolul unic din Legea 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Pentru considerentele arătate instanța constată că contestația la executare formulată este nefondată, urmând a fi respinsă.
În baza art. 453 c.p.civ, având în vedere soluția dată cauzei, instanța urmează să oblige pe contestator la plata către intimată a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de S. C. JUDETEAN DE URGENTA CONSTANTA SF A. A. cu sediul procesual ales in C., ..27 in contradictoriu cu intimatul P. P., domiciliată in mun. C., ., ., . ca nefondată.
Obligă pe contestator la plata către intimată a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată astăzi, 16.02.2015, conform art. 396 al.2 c.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
A. D. E. S. L. C.
Red jud. DEA 07.04.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1621/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 969/2015.... → |
---|