Contestaţie la executare. Sentința nr. 955/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 955/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 955/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr_

SENTINȚA CIVILĂ NR 955

ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 04.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Meral F.

GREFIER: M. B.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatoarea C. SA P. DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, cu sediul în Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu intimatul B. V. S., cu sediul în Constanta, .. 36, ..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.11.2014 sub nr._, petenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat în contradictoriu cu intimatul Birou executor Judecătoresc V. Ș. contestație la executare prin care a solicitat obligarea acestuia la încuviințarea executării silite împotriva debitorului S. C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3400/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia.

În motivare petenta a arătat că a demarat procedura executării silite împotriva debitorului, înaintând cererea de executare nr._/21.10.2014 pentru soluționare către B. V. Ș.. S- a mai precizat că potrivit sentinței civile nr. 3400/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia, irevocabilă prin nerecurare, debitorul S. C. datorează contestatoarei suma de 28 euro potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr 15/2002.

Astfel, contestatoarea critică soluția executorului judecătoresc de respingere a încuviințării executării silite pentru considerentul că prin cererea de executare silită petenta- contestatoare nu a indicat faptul că titlul executoriu ar fi reprezentat de procesul- verbal de contravenție. Față de dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 contestatoarea a apreciat că hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată plângerea contravențională constituie titlul executoriu, fără o altă formalitate, astfel încât a considerat că nu se impune învestirea cu formulă executorie a procesului- verbal de contravenție.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea contravențională constituie titlu executoriu, coroborat cu faptul că debitorul a contestat atât amenda contravențională cât și obligația de plată a tarifului de despăgubire aplicat prin procesul- verbal de contravenție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 665 alin. 6 C. proc. civ., art. 632 alin. 2, art. 634 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., art. 37 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: sentință civilă nr. 3400/15.10.2012, cerere executare silită, Încheiere/ 29.10.2014 din dosarul de executare nr. 749/2014 al B. V..

Cererea a fost legal timbrată.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

P. cererea înregistrată în data 21.10.2014 la B. V. Ș., contestatoarea C.N.A.D.N.R. a solicitat declanșarea procedurii executării silite împotriva debitorului S. C..

În motivarea cererii adresate executorului judecătoresc, petenta- contestatoare a învederat executorului judecătoresc că depune sentința civilă nr. 3400/2012 prin care a fost respinsă plângerea contravențională formulată împotriva procesului- verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/31.01.2012. S- a mai arătat că potrivit procesului- verbal de constatare a contravenției debitorul datorează suma de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire. În plus, C. a invocat dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/2001.

P. Încheierea din 29.10.2014 emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr 749/2014, a fost respinsă cererea formulată de creditorul C. și a fost refuzată deschiderea procedurii de executare silită împotriva debitorului S. C. în baza sentinței civile nr. 3400/2012 pronunțate de Judecătoria Medgidia.

În considerentele Încheierii din 29.10.2014 executorul judecătoresc a reținut că deși sentința civilă nr. 3400/2012 ar putea fi pusă în executare fără vreo altă formalitate, totuși, ea nu se circumscrie art. 662 C. proc. civ. și nu poate anula prevederile art. 640 indice 1 C. proc. civ. pentru a pune în executare procesul-verbal de constatare a contravenției.

În drept, instanța reține că potrivit art. 665 C proc civ, (1)Cererea de executare silită se soluționează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei. (2)Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare (…)

(5)Executorul judecătoresc va respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: 1.cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;2.hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;3.înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie;4.creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;5.debitorul se bucură de imunitate de executare;6.titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită;7.există alte impedimente prevăzute de lege.

(6)Încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare.

Astfel, în prezenta cauză, creditoarea- contestatoare solicită obligarea executorului judecătoresc la încuviințarea executării silite împotriva debitorului S. C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3400/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia.

Față de motivele de drept mai sus arătate, instanța constată că, la fel ca precedenta reglementare, și cea actuală instituie, prealabil declanșării executării silite propriu-zise, o procedură numită de încuviințare a executării.

Funcția legală a acestei proceduri este de a supune cererea de executare unor verificări cu caracter prealabil, prin excelență preventive, evitându-se astfel trecerea directă la efectuarea de acte de executare silită propriu-zisă deoarece, într-un asemenea caz, constatarea ulterioară a nelegalității măsurii și invalidarea pe calea obișnuită a contestației la executare s-ar fi putut dovedi mai păgubitoare pentru părți.

Cu titlu de noutate, dispozițiile art. 664- 665 C proc civ instituie în sarcina executorului judecătoresc obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor necesare pentru încuviințarea executării silite.

Analizând motivele de fapt și de drept invocate de către contestatoare, instanța apreciază că în mod corect executorul judecătoresc a respins cererea de încuviințare a executării silite în temeiul sentinței civile nr 3400/2012 deoarece creditorul nu deține un titlul executoriu învestit cu formulă executorie.

Astfel, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 republicată, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Pe de altă parte, potrivit art. 6401 C proc civ: (1)Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.(2)Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales. (3)Instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Față de dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 contestatoarea a apreciat că hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată plângerea contravențională constituie titlul executoriu, fără o altă formalitate, astfel încât a considerat că nu se impune învestirea cu formulă executorie a procesului- verbal de contravenție.

Astfel, deși creditoarea- contestatoare se prevalează de dispozițiile sentinței civile nr. 3400/2012 prin care Judecătoria Medgidia a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului- verbal . 12 nr._/31.01.2012, sentință civilă rămasă irevocabilă, executarea silită nu poate fi declanșată numai în temeiul acestei hotărâri judecătorești întrucât creditoarea ar încerca să eludeze dispozițiile art. 6401 C proc civ.

În plus, dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 instituie caracterul de titlu executoriu procesului-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea. Astfel, chiar și din analiza gramaticală a textului legal, rezultă că procesul- verbal de contravenție reprezintă înscrisul căruia legiuitorul îi recunoaște puterea executorie.

Pe cale de consecință, pentru a obține executarea silită a unei creanțe certe, lichide și exigibile reprezentate de sumele de bani indicate în cuprinsul procesului- verbal, creditorul- contestator trebuie să parcurgă în prealabil procedura impusă de dispozițiile art. 6401 C proc civ și ulterior, în temeiul procesului- verbal învestit cu formulă executorie, să solicite executorului judecătoresc încuviințarea executării silite.

P. urmare, se va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de C. în contradictoriu cu intimatul B. V. Ș..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C., CUI_, J40/552/15.01._, cu sediul în Constanta, ., J. C., în contradictoriu cu intimatul B. V. Ș., cu sediul în Constanta, .. 36, ., J. C..

Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Meral F. M. B.

Red jud MF: 13.01.2015

Tehnored gref MB: 16.02.2015

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 955/2015. Judecătoria CONSTANŢA