Contestaţie la executare. Sentința nr. 5016/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5016/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 5016/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5016
Ședința publică din data de 04.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.
GREFIER: M. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE prin reprezentant legal Procuror General T. M. N., și pe intimațiiS.C. VOLKSBANK ROMÂNIA S.A., D. G. C., și D. R. L., având ca obiect contestație la executare/suspendare executare.
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 20.04.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat consecutiv pronunțarea, respectiv la data de 27.04.2015 și la data de 04.05.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Analizând contestația la executare, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, contestatorul M. P.-P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a solicitat, în contradictoriu cu intimații VOLKSBANK R. S.A, D. G. C. și D. R. L., anularea executării silite inițiate de B. Sarkis I. în dosarul nr.1363/2014, anularea tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar, anularea adresei nr.1363/2014 din 16.02.2015, anularea încheierii de încuviințare a executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin Ordonanța nr.215/P/2014 din 07.04.2014 a Ministerului P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunului ce face obiectul procedurii execuționale contestate. Măsurile asigurătorii penale constituie măsuri procesuale cu caracter real, întrucât pe perioada activității lor au ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra cărora au fost instituite, anume împiedică încheierea oricărui act juridic civil având ca obiect înstrăinarea acestora, inclusiv executarea silită, efectul de indisponibilizare răsfrângându-se asupra întregii situații (realități) juridice a bunurilor, inclusiv asupra oricărei sarcini a terților cu privire la acestea. Astfel, în cursul procesului penal, Statul, reprezentat în acest caz de M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică distrugerea ori înstrăinarea bunurilor aflate sub imperiul lor. Totodată, interesul ocrotit de sechestrul asigurător penal este unul general, al societății, spre deosebire de sarcinile civile (ipotecă, gaj, etc.), care sunt instituite convențional, pentru protejarea unui singur creditor în raport de actele debitorului care îi pot vătăma interesele. Ipoteca, ca drept real accesoriu, de garantare, nu are drept efect indisponibilizarea bunului, proprietarul acestuia păstrând toate atributele dreptului său, recunoscute de lege - art. 555 și urm. C.civ, inclusiv dreptul de dispoziție sub toate aspectele. Contrar interpretării creditoarei, sechestrul asigurător penal este complet diferit de cel civil, atât din punct de vedere al naturii juridice, cât și al efectelor pe care le produce. Întrucât art.249 alin.2 N.C.p.p. nu distinge, indisponibilizarea generată de instituirea sechestrului asigurător asupra bunului imobil în cauză vizează atât efectele actelor civile anterioare, cât și pe cele ale actelor ulterioare aplicării măsurii respective.
S-a mai arătat că efectul de indisponibilizare nu vizează numai actele de dispoziție efectuate de proprietar, ci întreaga situație (realitate) juridică a bunului, inclusiv orice drepturi ale terților cu privire la acesta, ceea ce duce la imposibilitatea inițierii și desfășurării executării silite pe timpul cât măsura asigurătorie se află în vigoare. În consecință, raportat la natura sa juridică, sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 215/P/2014 din 7 aprilie 2014 poate fi contestat exclusiv pe calea procedurală prevăzută de art.250 N.C.p.p, de orice persoană interesată (inclusiv de creditoare), legiuitorul având astfel în vedere protejarea intereselor tuturor persoanelor care pot pretinde un drept asupra bunului.
Învederează contestatorul că, până când sechestrul asigurător nu este ridicat de organul judiciar penal competent, nu poate fi inițiată nicio altă procedură judiciară cu privire la bunul respectiv, întrucât acesta ar fi scos de sub efectul de indisponibilizare pe o cale neprevăzută de lege. Este evident, așadar, că executarea silită și actele de executare pot surveni numai după admiterea în mod definitiv a unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 250 N.C.p.p.. În alte cuvinte, singura cale legală de urmat era cea prevăzută de art.250 N.C.p.p; numai în cadrul acesteia se puteau expune în mod valabil argumentele pentru care se consideră necesară ridicarea sechestrului (argumente identice celor care stau la baza începerii și desfășurării executării silite și întocmirii actelor de executare).Or, prin inițierea executării silite și prin întocmirea actelor de executare, creditoarea și executorul vizează, de fapt, eludarea căii prevăzute de art. 250 N.C.p.p - specială, în raport de specificul cauzei, fată de procedura prevăzută de art.622 și urm. C.p.c (anume, executarea silită). Eventuala ordine de preferință a creanțelor poate fi pusă în discuție și analizată numai după ridicarea definitivă a sechestrului asigurător penal, care nu reprezintă o măsură cu caracter dispozitiv, ci imperativ.
Indisponibilizarea reglementată de art.249 alin.2 N.C.p.p nu reprezintă o alternativă de care să nu se țină seama, ci o cerință absolută în aplicarea legii. Bunurile sunt scoase din circuitul civil pe durata procesului penal, ceea ce înseamnă implicit că nu pot fi vândute la licitație chiar dacă există cereri de executare silită din partea altor creditori.
Bunurile se află în afara circuitului civil până la soluționarea cauzei în mod definitiv, după cum prevede art.397 N.C.p.p; așadar, în ipoteza instituirii unui sechestru asigurător în baza art.249 N.C.p.p., nu se înlătură dreptul de urmărire preferențială al altor creditori, ci are loc, ope legis, o temporizare a executării silite. Numai după soluționarea definitivă a cauzei penale, în raport de cele dispuse de instanța penală asupra măsurii asigurătorii, se poate analiza ordinea de preferință a creanțelor.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite se arată că eventuala scoatere a imobilului din patrimoniul debitorilor ar face extrem de dificilă restabilirea situației anterioare, existând riscul prejudicierii iremediabile a intereselor titularului sechestrului asigurător.
În drept, au fost invocate disp.art.711 alin.1și 3 C.Proc.Civ .
Intimata Volksbank R. S.A, legal citată, a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. În motivare s-a arătat că Ordonanța nr.215/P/2014 din 07.04.2014 vizează doar pe debitoarea D. R. L. și indisponibilizarea unui singur imobil al acesteia, iar în dosarul de executare este începută urmărirea silită în toate formele ei, față de doi debitori principali, 3 garanți și mai multe bunuri imobile. Ca atare, nu poate fi solicitată anularea executării cu privire la întreaga executare silită, suprapunerea de titluri/executări privind un singur imobil. Se mai arată că intimata deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar M. P. deține o prezumată creanță, în condițiile în care prejudiciul din dosarul penal nu este cuantificat la acest moment și nu există o soluție definitivă penală, care să o privească pe debitoarea comună. De asemenea, se arată că nu există nicio prevedere legală care să confere Ministerului P. o garanție suplimentară sau un drept prioritar față de intimată, în vederea realizării creanței, în ipoteza în care se urmărește un bun identic. De asemenea, se învederează că sechestrul privește întregul imobil, deși bunul în discuție este bun comun și nu propriu al debitoarei D. R. L., sechestrul penal putând să vizeze cel mult cota deținută de aceasta din urmă.
Prin încheierea din data de 06.04.2015 s-a dispus conexarea cauzei nr._ la cea înregistrată sub nr._, iar prin încheierea de ședință de la termenul din data de 20.04.2015, față de stadiul de soluționare diferit în care se regăseau cele două dosare, instanța nou învestită (ca urmare a conexării) a dispus disjungerea dosarului nr._ și judecarea separată a acestuia.
În probațiune a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe dosarul de executare nr.1363/2014 al B. Sarkis I..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele :
Împotriva debitorilor D. G. C. și D. R. L. a pornit executarea silită la cererea creditoarei Volksbank R. S.A, în temeiul contractelor de credit nr.9/RFG/26.03.2008 și nr.67/RFG/2007, a actelor adiționale la aceste contracte, a contractelor de garanție reală mobiliară și a contractelor de garanție reală imobiliară aferente.
În acest sens a fost format dosarul de executare silită nr.1363/2014 al B. Sarkis I., în cadrul căruia una dintre formele efective de executare silită inițiate a fost cea imobiliară, prin urmărirea silită a imobilelor identificate în proprietatea debitorilor, ce au făcut obiectul contractelor de garanție imobiliară.
La data de 26.01.2015, în dosarul de executare menționat, a fost emisă și somația imobiliară privind imobilul situat în C., ., ., etj.4, ., identificat cu nr.cadastral 388/27.
Cu privire la acest imobil, prin Ordonanța nr.215/P/2014 din 07.04.2014 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial C. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra cotei devălmașe aparținând suspectei D. R. L., în temeiul disp.art.249 alin.1,2 și 4 C.Proc.P.., art.20 din Legea 78/2000, art.324 alin.3) și art.251 C.Proc.P.., până la concurența sumei de 1.254.855 lei, în vederea confiscării.
Potrivit disp.art.711 alin.1) C.Proc.Civ., „(1)Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.
În cazul de față, sesizată cu contestația la executare formulată de M. P., instanța trebuie să stabilească dacă bunul cu privire la care a fost instituită o măsură asigurătorie în procesul penal (în faza de urmărire penală) poate face obiectul executării silite la solicitarea altui creditor.
Soluționarea prezentei spețe impune, în aprecierea instanței, determinarea unui aspect esențial, și anume efectul pe care îl produce măsura asigurătorie instituită în procesul penal.
În acest sens, instanța reține că, potrivit disp.art.249 C.Proc.P.., „http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(1)Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(2)Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(3)Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(4)Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(5)Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(6)Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(7)Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1049548/_.HTML - #(8)Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege”.
Prin urmare, scopul măsurilor asigurătorii este evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, iar efectul acestora este indisponibilizarea respectivelor bunuri, mobile sau imobile.
Având în vedere că legea penală nu definește noțiunea de indisponibilizare, față de motivele de contestație la executare invocate, efectele măsurii asigurătorii se vor aprecia prin raportare la dispozițiile aplicabile în materia executării silite, ce reprezintă dreptul comun aplicabil potrivit disp.art.2 alin.2) C.Proc.Civ., în lipsa unor prevederi contrare.
Astfel fiind, instanța reține că dispozițiile procedural civile reglementează noțiunea de venituri sau bunuri „urmăribile”, respectiv ce pot fi supuse executării silite, norma generală în acest sens reprezentându-o art.629 C.Proc.Civ .
Verificând în continuare dispozițiile de procedură ce guvernează materia bunurilor supuse executării silite, instanța reține că prin art.727 C.Proc.Civ. (fost art.726), legea reglementează care sunt bunurile mobile neurmăribile, observându-se că printre acestea nu se regăsesc și eventualele bunuri ce fac obiectul unei măsuri asigurătorii. De asemenea, potrivit art.813 alin.4) C.Proc.Civ. (fost art.812 alin.4), nu pot fi supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, fără ca o astfel de dispoziție legală expresă să privească imobilele ce fac obiectul măsurilor asigurătorii.
Prin raportare la prevederile legale mai sus enunțate, instanța reține că, de principiu, bunurile ce fac obiectul unei măsuri asigurătorii luate în cursul procesului penal nu sunt exceptate de la urmărire silită. În acest sens s-a pronunțat și o parte semnificativă din doctrină și jurisprudență, statuându-se că, în situația concursului dintre executarea silită demarată de un creditor ipotecar și o măsură asigurătorie dispusă în procesul penal, problema care se pune este de fapt cea a rangului de preferență în satisfacerea creanțelor.
În cazul de față însă, cu privire la imobilul situat în C., ., ., etj.4, ., creditorul Volksbank R. S.A este chirografar, creanța sa nefiind garantată prin instituirea unui drept de ipotecă asupra bunului imobil.
Așadar, raționamentul potrivit cu care, în urma stabilirii rangului de preferință dintre creditorul ipotecar și stat, prioritate ar avea tot creditorul ipotecar, conform dispozițiilor de procedură civilă, nu este aplicabil.
Chiar și așa fiind, doctrina și practica au acceptat că, în situația în care sechestrul asigurător nu a devenit definitiv, executarea silită poate fi pornită cu privire la respectivul bun inclusiv de către un creditor chirografar sau unul cu rang de preferință inferior, dar care posedă un titlu executoriu, soluția având în vedere efectele măsurii asigurătorii, și anume indisponibilizarea bunului, adică suspendarea dreptului de dispoziție al proprietarului, ce nu se confundă cu noțiunea de inalienabil sau cu noțiunea de insesizabil.
Fără a nega validitatea acestui raționament, instanța va reține însă că, potrivit art.249 C.Proc.P.., măsurile asigurătorii au finalitate practică diferită.
Astfel, prin luarea unei măsuri asigurătorii, se urmărește a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Prin urmare, bunurile asupra cărora se ia o măsură asigurătorie, la finele procesului penal, pot face obiectul măsurii confiscării speciale sau extinse ori pot fi valorificate, pentru a se executa pedeapsa amenzii, cheltuielile judiciare ori a se repara paguba produsă prin infracțiune.
Se constată așadar că destinația concretă a bunurilor ce fac obiectul măsurilor asigurătorii este diferită, astfel că se impune, în aprecierea instanței, a se verifica posibilitatea executării silite a acestora, în funcție de particularitatea fiecărui caz.
Instanța apreciază că problema rangului de preferință în satisfacerea creanțelor se poate pune doar în situația în care măsura asigurătorie a fost luată pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune părților vătămate/civile, pentru că doar în aceste situații, la pronunțarea hotărârii judecătorești de instanța penală, ia naștere un drept de creanță în favoarea statului sau al părții civile, concurent cu cel al creditorului urmăritor, fie el ipotecar sau chirografar.
În cazul în care măsura asigurătorie a fost luată în vederea confiscării speciale sau extinse, instanța apreciază că nu se poate pune problema, cu anticipație, a unui eventual rang de preferință.
Astfel, atât confiscarea specială, cât și cea extinsă, sunt măsuri de siguranță (ce fac parte din sfera sancțiunilor de drept penal cu caracter preventiv), reglementate de art.107 și urm.C.P.., scopul acestora fiind de a înlătura o stare de pericol și de a preveni săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. Ambele măsuri de confiscare constau în trecerea unor bunuri în patrimoniul statului, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
Fără a detalia, prin raportare la legislația penală, cu privire la conținutul fiecărei măsuri în parte și a categoriilor de bunuri la care se pot aplica, instanța reține că în situația confiscării – speciale sau extinse, efectul măsurii este că bunul trece în patrimoniul statului, care poate opta pentru păstrarea acestuia ca atare sau pentru valorificarea sa. Situația se deosebește de cea în care măsura asigurătorie se ia pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, când bunul nu trece în patrimoniul statului ci este valorificat pentru a se acoperi respectivele creanțe, iar ce rămâne în urma valorificării revine inculpatului.
Nu în ultimul rând, instanța reține că măsurile de siguranță – printre care și confiscarea specială sau extinsă, pot fi dispuse și atunci când organele judiciare constată existența unei cauze de neimputabilitate, de nepedepsire, dacă se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, astfel că nu este o condiție „sine qua non” ca procesul penal să se finalizeze printr-o hotărâre de condamnare.
În concluzie, se reține că finalitatea concretă a măsurilor asigurătorii luate în cursul procesului penal este diferită, bunurile supuse acestor măsuri fie servind la garantarea executării pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, fie făcând obiectul măsurilor de siguranță a confiscării speciale sau extinse. Având în vedere această împrejurare, instanța consideră că posibilitatea urmăriri silite a acestor bunuri trebuie apreciată în funcție de particularitatea fiecărui caz.
În speța de față, potrivit Ordonanței din data de 07.04.2014, infracțiunea ce face obiectul urmăriri penale este cea de complicitate la spălarea banilor, iar măsura asigurătorie a sechestrului a fost luată asupra bunurilor persoanei inculpate în vederea confiscării.
Având în vedere argumentele anterior expuse, instanța apreciază că imobilul situat în C., ., ., etj.4, . nu putea face obiectul urmăririi silite de creditorul Volksbank R. S.A, finalitatea măsurii fiind diferită decât cea pe care doctrina și jurisprudența au circumscris-o noțiunii de „rang de preferință al creanțelor”, în urma valorificării bunului.
Nu în ultimul rând, instanța nu poate să nu remarce că, în concret, creditorul urmăritor nu este lipsit de bunuri cu privire la care să continue executarea silită, creanțele sale bucurându-se de garanții reale ce îi asigură nu doar un rang preferențial, dar și o valorificare efectivă a bunurilor debitorilor săi. Astfel fiind instanța apreciază că, prin admiterea prezentei contestații, se asigură inclusiv un echilibru just între interesul de ordin general statului și cel particular al creditorului urmăritor, care se poate îndestula cu precădere din celelalte bunuri din patrimoniul debitorilor, fără a mai adăuga și faptul că măsura asigurătorie privește doar cota devălmașă din imobil, aparținând intimatei D. R.-L..
Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite în parte contestația la executare și a anula parțial actele de executare ce fac obiectul dosarului nr.1363/2014 al B. Sarkis I., doar cu privire la imobilul situat în C., ., ., ., ce a făcut obiectul Ordonanței din data de 07.04.2014, cu privire la actele de executare silită ce au ca obiect alte bunuri din patrimoniul intimaților, contestatorul nedovedind motive de nelegalitate.
În ce privește cererea de suspendare a executării silite, prin raportare la disp.art.719 alin.1) C.Proc.Civ., față de soluționarea contestației la executare, instanța urmează a respinge ca rămasă fără obiect cererea contestatorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prin reprezentant legal Procuror General T. M. N., cu sediul în București, Bvd. Libertății nr. 14, Sector 5, în contradictoriu cu intimații S.C. VOLKSBANK R. S.A., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, Etaj 3-8, 10, Sector 2, D. G. C., CNP_ și D. R. L., CNP_, ambii cu domiciliul în Mun. C., ., ., Etaj 6, Apt.27, J. C..
Anulează în parte actele de executare silită emise în dosarul de executare nr.1363/2014 al B. Sarkis I., în ce privește imobilul situat în C., ., ., etj.4, ., înregistrat în cartea funciară nr._ – C1 – U23 C., CF vechi 3428, cu număr cadastral 388/27.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, la Judecătoria C.. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SINCU-B. A. I. M. E. S.
Red. Jud. S.B.A.I./ 13.05 .2015
Tehnored. Gref. M.E.S./ 15.05.2015/ 6 ex.
Comunicări./ 4 ex / 15.05..2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5058/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5001/2015.... → |
|---|
