Contestaţie la executare. Sentința nr. 6601/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6601/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 3356/212/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6601
Ședința din data de 05.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : A. A.
GREFIER: S. G.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea . cu sediul în C., ., nr. 89, ., . în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C. cu sediul în București, ., sector 5 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI PRIN SERVICIUL DE executare SILITĂ REGIUNEA SUD EST cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea depusă la data de 27.01.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ prin DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ prin DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin SERVICIUL DE EXECUTARE SILITĂ REGIUNEA SUD EST, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A.FCT/390/14.01.2015 și a Procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 362 din 22.01.2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A.FCT/390/14.01.2015 a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) C.proc.fisc., în sensul că nu există dovezi din care să rezulte că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă, pericolul sustragerii de la urmărire ori pericolul de risipire a patrimoniului.
Susține contestatoarea că simpla efectuare a inspecției fiscale nu justifică, prin ea însăși luarea măsurilor asiguratorii și apreciază că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru instituirea acestei măsuri. Totodată, arată că intimatele nu au indicat, în motivare, faptele și împrejurările concrete care au condus la formarea convingerii acestora că există pericolul real ca societatea contestatoare să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească averea, astfel încât să fie periclitată colectarea creanțelor bugetare și nici nu au indicat dovezile pe care s-ar fi fundamentat o asemenea convingere. În ceea ce privește luarea măsurii asiguratorii, contestatoare precizează că aceasta este de natură a prejudicia ireversibil activitate comercială.
În ceea ce privește procedura prevăzută de lege pentru emiterea unei decizii de instituire a măsurilor asiguratorii, contestatoarea arată că nu a fost întocmit în cauză Referatul justificativ al măsurilor asiguratorii.
Față de solicitarea de anulare a Deciziei de instituire a măsurii asiguratorii și având în vedere că Procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 362 din 22.01.2015 a fost emis în vederea aducerii la îndeplinire a acestei măsuri, se impune anularea acestuia ca act subsecvent Deciziei respective.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale Codului de procedură civilă și ale Codului fiscal.
În probațiune, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, conform art. 10 alin. (2) din OUG nr. 80/2013.
Intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a formulat în termenul legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, sens în care a arătat că, în urma unui control antifraudă efectuat la contestatoare, a fost încheiat Procesul verbal nr. 5541/15.01.2015, fiind estimate obligații suplimentare față de cele declarate de societate, astfel încât, față de cuantumul acestora și pericolul înstrăinării patrimoniului contestatoarei, a fost emisă Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A.FCT/390/14.01.2015, pusă ulterior în aplicare de către organul fiscal competent, prin Procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 362 din 22.01.2015.
În ceea ce privește obligațiile fiscale estimate de către organele fiscale, intimata arată că acestea nu pot fi analizate de instanța de executare, ci doar de către instanța de contencios administrativ, iar în ceea ce privește pericolul sustragerii de la urmărire a contestatoarei, aceasta arată că acesta a fost apreciat ca fiind real față de: cuantumul ridicat al prejudiciului estimat; existența unor inspecții fiscale anterioare, în perioada analizată, prin care au fost stabilite în sarcina contestatoarei obligații suplimentare, ceea ce denotă o practică a contestatoarei în ceea ce privește declararea incorectă a bazei de impozitare, aplicarea unor sancțiuni contravenționale contestatoarei în perioada analizată, precum și efectuarea unor tranzacții considerate fictive de la un furnizor cu un comportament fiscal neadecvat.
Cu privire la Referatul justificativ al măsurilor asiguratorii, intimata arată că acesta a fost întocmit de organul fiscal, însă nu există obligația legală de a-l comunica contestatoarei.
Totodată, intimata a invocat excepția inadmisibilității formulării cererii față de dispozițiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ., întrucât pe calea contestației la executare nu se poate stabili legalitatea constatărilor fiscale cu privire la aceste aspecte existând alte căi de control judiciar sau administrativ.
La data de 02.02.2015, contestatoarea a formulat cerere de completare, arătând că înțelege să conteste și Adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terți nr. 1043/ES2/15.01.2015 emisă de intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI în Dosarul nr._/2015, pentru aceleași motive, astfel cum au fost expuse în cererea introductivă.
Intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a formulat întâmpinare față de cererea de completare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acesteia, având în vedere că nu se invocă niciun motiv de nelegalitate în privința acestuia.
Contestatoarea nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, instanța apreciind, față de dispozițiile art. 258 coroborate cu cele ale art.255 C.proc.civ., că aceasta este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, contestatoarea a fost supusă unui control antifraudă, în urma căruia s-a încheiat Procesul verbal nr. 5541/15.01.2015, potrivit căruia în perioada mai-septembrie 2012, contestatoarea a desfășurat relații comerciale în cuantum de_ lei, supuse măsurilor de simplificare, cu un furnizor care are un comportament fiscal neadecvat. În consecință, s-a reținut că, prin înregistrarea în evidența financiar-contabilă a facturilor emise de acest furnizor, contestatoarea a efectuat operațiuni comerciale fără conținut economic real, prin care a evitat impozitarea, motiv pentru care s-a procedat la estimarea unui prejudiciu în sarcina contestatoarei în sumă totală de_ lei, reprezentând impozit pe profit.
Față de cuantumul obligațiilor estimate, a fost emisă nr. A.FCT/390/14.01.2015. Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare care au procedat la instituirea sechestrului asigurator și la înființarea popririi.
În drept, potrivit art. 129 alin. (1) C.proc.fisc., măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, iar potrivit alin. (2), se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
A.. (3) al art. 129 C.proc.fisc. prevede în mod expres că aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin.(4), măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate și trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Totodată, potrivit art. 129 alin. (11) C.proc.fisc., împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172 C.proc.fisc..
Deliberând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu privire la excepția inadmisibilității formulării contestației la executare față de dispozițiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ., întrucât pe calea contestației la executare nu se poate stabili legalitatea constatărilor fiscale cu privire la aceste aspecte existând alte căi de control judiciar sau administrativ, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 713 alin. (2) C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Or, în cazul de față, dispozițiile art. 129 alin. (11) C.proc.fisc. prevăd în mod expres că împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172 C.proc.fisc..
Pe fondul cauzei, din coroborarea textelor legale sus-menționate, instanța reține că, într-adevăr, instanța de executare nu se poate substitui organului fiscal sau instanței de contencios administrativ cu privire la modalitatea de estimare a obligațiilor fiscale, urmând a proceda la verificarea îndeplinirii, în cauza de față, a condițiilor prevăzute de lege pentru instituirea măsurilor asiguratorii. Astfel, din cadrul normativ incident, rezultă că pentru a se justifica instituirea măsurilor asigurătorii, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă sau să își risipească patrimoniul.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că faptele reținute în sarcina contestatoarei îmbracă pericolul social al unor acțiuni ilegale, fiind justificată luarea măsurilor asigurătorii, măsuri ce constituie o obligație pentru organele fiscale și nu o opțiune, măsura fiind necesară garantării executării creanței către bugetul de stat. Aceste aspecte sunt susținute de atitudinea fiscală a contestatoarei, respectiv de gravitatea și întinderea în timp a încălcării legislației fiscale, având în vedere că în perioada mai-septembrie 2012, contestatoarea a înregistrat în evidența contabilă operațiuni comerciale fără conținut economic real, fiind estimat un prejudiciu însemnat adus bugetului de stat în valoare totală de_ lei, reprezentând impozit pe profit.
Susținerile contestatoarei sunt nefondate, întrucât măsurile asigurătorii au fost motivate de organele fiscale în conformitate cu prevederile art. 129 C. proc. fiscală, atât în referatul justificativ, cât și în decizie menționându-se că există pericolul ca debitorul să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. În acest sens, instanța reține că pericolul sustragerii de la urmărire a contestatoarei, a fost apreciat ca fiind real față de: cuantumul ridicat al prejudiciului estimat; existența unor inspecții fiscale anterioare, în perioada analizată, prin care au fost stabilite în sarcina contestatoarei obligații suplimentare, ceea ce denotă o practică a contestatoarei în ceea ce privește declararea incorectă a bazei de impozitare, aplicarea unor sancțiuni contravenționale contestatoarei în perioada analizată, precum și efectuarea unor tranzacții considerate fictive de la un furnizor cu un comportament fiscal neadecvat.
Referitor la susținerea contestatorului cum că nu există dovezi din care să rezulte pericolul sustragerii de la urmărire sau de la risipire a patrimoniului, instanța reține că acesta nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecția eventualului său drept, creditorul este îndreptățit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în cauza de față prin luarea măsurilor asigurătorii.
În ceea ce privește critica formulată de contestator referitoare la referatul justificativ, instanța constată că organele fiscale au întocmit acest document, respectând astfel prevederile Ordinului nr. 2605/2010, în cuprinsul căruia nu se prevede, însă, obligativitatea comunicării acestuia către contestator.
Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Referitor la solicitarea contestatoarei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, instanța apreciază această cerere ca fiind neîntemeiată, având în vedere aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013 privind taxele de timbru, conform cărora în cazul în care contestația la executare este admisă, iar hotărârea rămâne definitivă, sumele achitate cu titlu de taxă de timbru urmează să fie restituite, la cererea contestatorului.
Instanța apreciază că, în cazul contestațiilor la executare, dispozițiile art. 453 C.proc.civ. nu sunt aplicabile, deoarece se recunoaște contestatorului un drept la restituirea taxei judiciare de timbru, iar posibilitatea acestuia de a uza atât de calea stabilită prin OUG nr. 80/2013, cât și cea stabilită prin art. 453 C.proc.civ. ar conduce la o dublă despăgubire a contestatorului, care ar putea obține sumele respective atât de la stat cât și de la intimat, ceea ce ar duce la o îmbogățire fără just temei a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de contestatoarea ., J_, CUI RO_, cu sediul în C., .,nr. 89, ., . în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C. cu sediul în București, ., sector 5 și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI PRIN SERVICIUL DE EXECUTARE SILITĂ REGIUNEA SUD EST cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. S. G.
Red.Jud. A.A./19.06.2015
Tehnored.S.G./ 19.06.2015/5EX
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7866/2015. Judecătoria... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7892/2015. Judecătoria... → |
|---|
