Somaţie de plată. Sentința nr. 7474/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7474/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 5686/212/2006
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR CIVIL NR._ (Număr în format vechi_/2006)
SENTINTA CIVILA nr. 7474/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea excepției de perimare a cauzei civile având ca obiect somație de plată, acțiune formulată de creditor ., cu sediul în O., Sănătății, nr. 10, J. C., în contradictoriu cu debitor . SRL, cu sediul în Constanta, CIBINULUI NR.8, J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, din referatul întocmit de grefierul delegat al Biroului S. – Arhivă rezultă că de la data de 30.07.2007, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de 1 an, sens în care se solicită repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării.
Instanța dispune repunerea dosarului pe rol, invocă din oficiu excepția de perimare a cauzei și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 13.10.2006 creditoarea .. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. G. CO C. S.R.L. emiterea unei ordonanțe cuprinzând somarea debitoarei la plata sumei de 702.061,02 lei și a dobânzii legale.
Prin încheierea din data de 30.07.2007 instanța a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 având în vedere că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței.
Instanța reține că potrivit art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit dispozițiilor art.252 din codul de procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
În urma verificărilor efectuate în sistemul Ecris s-a constatat că la data de 19.11.2012 dosarul nr._ a fost soluționat, fiind închisă procedura insolvenței.
Având în vedere că de la data la care a fost soluționat dosarul nr._, respectiv 19.11.2002, creditoarea nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, prezenta cauză rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina creditoarei, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța va constata perimată cererea formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta S.C. G. CO C. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite sesizarea privind constatarea perimării.
Constată perimată cererea formulată de reclamanta .. cu sediul în O., Sănătății, nr. 10, J. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. G. CO C. S.R.L. cu sediul în Constanta, CIBINULUI NR.8, J. C..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015.
P., GREFIER,
R. E. L. R. GALIU
ThRed. jud. R.E.L./4ex/08.07.2015
emis 2 comunicari .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7086/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6628/2015. Judecătoria... → |
---|