Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7892/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7892/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 36503/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr _
SENTINȚA CIIVLĂ NR 7892
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 01.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Meral F.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect rezoluțiune contract, pretenții, acțiune formulată de reclamantul M. M., domiciliat în C., . 1, ., ., jud C. și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat G. Matronica, în Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu pârâtul M. C., cu domiciliul în Constanta, ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 28.10.2013 sub nr._, reclamantul M. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat în data de 08.11.2011 și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 36.000 lei (8000 euro) reprezentand dublul avansului incasat; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că la data de 08.11.2011 a încheiat cu pârâtul antecontractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr 4263 de BNP F. V., prin care pârâtul s-a obligat să vândă reclamantului suprafața de 4 ha din terenul în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei Agigea, . C.. Prețul total a fost convenit de părțila suma de 9000 euro, din care reclamantul a achitat suma de 4000 euro la data încheierii antecontractului de vânzare –cumpărare. Conform clauzelor contractuale, perfectarea contractului în formă autentică urma să se realizeze în data de 08.02.2012 la BNP F. V. sub rezerva îndeplinirii de către pârât a documentației cadastrale si a ieșirii din indiviziune cu ceilalți coindivizari. In plus, potrivit clauzelor antecontractului, în cazul în care contractul de vânzare- cumpărare nu se va încheia din vina promitentului vânzător, acesta va restitui dublul sumei încasate cu titlu de avans.
Având în vedere faptul că pârâtul nu și- a îndeplinit obligația asumată, reclamantul a formulat cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, cauză înregistrată sub nr_/212/2012 pe rolul Judecătoriei C.. Pe parcursul soluționării acestei cauze civile, reclamantul a aflat că pârâtul a ieșit din indiviziune cu ceilalți proprietari, dar a vândut imobilul în cauză către Sianga D. și Sianga Chirata. Prin sentința civila nr 1295/2014, rămasă irevocabilă, cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
În drept reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 1544 alin 2 Cod civil.
În dovedirea pretențiilor reclamantul a depus la dosar în copie conform cu originalul sentința civilă nr 1295/2014, antecontract de vânzare- cumpărare.
Cererea a fost legal timbrată conform art. 3 alin 2 din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivare, acesta a arătat că in data de 08.02.2012 cand trebuia perfectat contractul de vanzare- cumparare, s-a aflat in imposibilitatea de a perfecta actele. Acesta a invederat instantei ca in antecontractul partilor s-a convenit ca forta majora va exonera partile de raspundere in cazul executarii necorespunzatoare sau cu intarziere a obligatiilor asumate. Astfel, terenul in cauza era detinut in coproprietate de mai multe persoane, iar pentru unul dintre coproprietari a fost necesara instituirea curatelei si ulterior dezbaterea succesiunii. Prin urmare, de- abia dupa rezolvarea problemelor mostenitorilor s-a putut finaliza si iesirea din indiviziune prin contractul de partja voluntar din 01.10.2012.
Prin raspunsul la intampinare, reclamantul a aratat ca l-a notificat pe parat in vederea perfectarii contractului de vanzare- cumpărare, dar acesta nu s-a prezentat la notar.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 08.11.2011 a fost încheiat antecontractul de vânzare- cumpărare între M. C. în calitate de vânzător și reclamantul M. M., în calitate de cumpărător, în vederea vânzării terenului situat în extravilanul comunei Agigea in suprafata de 4 ha, . un pret de 9.000 euro.
Prin antecontractul menționat, părțile au convenit ca la data semnării antecontractului, promitentul- cumpărător să se achite un avans de 4.000 euro, iar diferența de preț de 5.000 euro să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare.
Conform acordului dintre părți, s-a stabilit ca actul de vânzare- cumpărare să se perfecteze cel târziu la data de 08.02.2012.
Totodată, părțile au stabilit că vânzătorul se obligă să efectueze documentația cadastrală si intabularea dreptului de proprietate in Cartea funciara, să iasă din indiviziune împreună cu ceilalți coproprietari.
În plus, vânzătorul s- a obligat ca în cazul în care se va mai perfecta contractul de vânzare- cumpărare autentic din vina sa, să restituie dublul sumei încasate cu titlu de avans. Pe de altă parte, cumpărătorul s-a obligat ca în cazul în contractul nu se va încheia din vina sa, va pierde avansul.
În drept, instanța reține că rezolutiunea este o cauza de incetare anticipata a contractului care intervine in situatia neexecutarii culpabile de catre o parte contractanta a obligatiilor derivate din incheierea respectivului contract, acest fapt fiind confirmat de alin. (2) al art. 1516 din Codul Civil care statueaza ca: „Atunci cand,fara justificare, debitorul nu isi executa obligatia si se afla in intarziere, creditorul poate, la alegerea sa si fara a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: […] 2.sa obtina, daca obligatia este contractuala,rezolutiunea sau rezilierea contractului ori, dupa caz, reducerea propriei obligatii corelative.
Astfel, pentru a fi in situatia de a invoca rezolutiunea contractului trebuie indeplinite in prealabil doua conditii cumulative: debitorul sa fie in intarziere, si sa nu existe nicio justificare pentru neexecutarea obligatiilor contractuale.
Referitor la prima conditie a actionarii mecanismului rezolutiunii, respectiv punerea in intarziere a debitorului, aceasta operatiune se realizeaza in conformitate cu dispozitiile art. 1521-1526 Cod civil.
De altfel, instanta retine ca in materie contractuala, debitorul este de drept in intarziere, potrivit art. 1523 din Codul Civil, daca se afla . cazuri: prin conventia partilor s-a stabilit ca la implinirea termenului pentru executarea obligatiei debitorul este drept in intarziere; natura obligatiei impunea ca acesta sa fie executata pana la un anumit termen; debitorul a facut imposibila, prin fapta proprie, executarea in natura a obligatiei; debitorul a incalcat o obligatie de a nu face.
In plus, creditorul poate pune debitorul in intarziere fie printr-o notificare scrisa, transmisa prin intermediul executorului judecatoresc, fie prin utilizarea oricarui alt mijloc care asigura dovada comunicarii, fie prin formularea unei cereri de chemare in judecata.
In prezenta cauză, instanta constata că prin acordul părților s-a stabilit ca actul de vânzare- cumpărare să se perfecteze cel târziu la data de 08.02.2012.
Totodată, părțile au stabilit că vânzătorul se obligă să efectueze documentația cadastrală si intabularea dreptului de proprietate in Cartea funciara, să iasă din indiviziune împreună cu ceilalți coproprietari.
Din înscrisurile cauzei rezultă că reclamantul- promitent cumpărător si- a indeplinit obligatia asumata, constand in plata avansului de 4000 euro, si a procedat ulterior la notificarea pârâtului- promitent vânzător prin intermediul executorului judecătoresc, în vederea perfectării actului de vânzare (fila 32 dosar).
Pe de altă parte, instanta constata ca reclamantul a formulat cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, cauză înregistrată sub nr_/212/2012 pe rolul Judecătoriei C., solutionata prin sentința civila nr 1295/2014, rămasă irevocabilă,prin care cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
In considerentele sentintei civile nr_/2014 s- a retinut cu putere de lucru judecat ca desi antecontractul incheiat de parat cu reclamantul era in fiinta, paratul a incheiat ulterior un alt antecontract urmat de contractul de vanzare- cumparare din 01.10.2012 cu Sianga D. si Sianga Chirata, fapt ce atrage raspunderea contractualaa celui dintai, si nu caracterul ilicit sau imoral al contractului de vânzare- cumpărare.
Referitor la cea de-a doua conditie a actionarii mecanismului rezolutiunii, respectiv inexistenta unei justificari pentru neexecutarea obligatiilor contractuale, acesta nu este considerata indeplinita daca obligatia nu a putut fi executata din cauza actiunii sau omisiunii creditorului (art. 1517), daca creditorul refuza plata (art. 1524), in caz de forta majora sau caz fortuit (art. 1351), in cazul faptei victimei sau a tertului (art. 1351).
In prezenta cauza, instanta va respinge ca nefondate apararile paratului in sensul ca fost impiedicat de un caz de forta majora sa incheie contractul de vanzare cu reclamantul, intrucat motivele invocate de acesta nu se incadrează in notiunea de forta majora, astfel cum este definita de art 1351 Cod Civil.
Astfel, rezoluțiunea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii actului.
Prin urmare, condițiile generale care trebuie întrunite cumulativ pentru ca rezoluțiunea unui contract sinalagmatic să fie admisibilă sunt: să existe o neexecutare a obligațiilor asumate prin contract din partea unei părți contractante, neexecutarea obligațiilor să îi fie imputabilă acestuia și să fie pus în întârziere.
Cu privire la condiția neexecutării obligațiilor contractuale, în prezenta cauză instanța reține o neexecutare a obligației asumate de pârât prin antecontractul încheiat, în sensul perfectării contractului de vânzare- cumpărare la data de 08.02.2012.
Din înscrisurile administrate și din răspunsurile la interogatoriu, rezultă că reclamantul a achitat un avans de 4000 euro.
Obligația pe care pârâtul și-a asumat- o prin antecontractul în cauză, în vederea perfectării ulterioare a contractului de vânzare, constă în obligația de a face cadastru și intabulare si de iesi din indiviziune asupra terenului.
Or, această obligație nu a fost îndeplinită de către pârât, care a inteles să vândă terenul în cauză unei alte persoane.
Referitor la condiția ca neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului acestei obligații, instanța reține că neîndeplinirea obligației de către pârât are la bază culpa acestuia. Prin urmare, instanța va respinge ca nefondate apărările pârâtului, apreciind că acesta își invocă propria culpă și lipsă de diligență, în executarea propriei obligații.
În plus, vânzătorul s- a obligat ca în cazul în care se va mai perfecta contractul de vânzare- cumpărare autentic din vina sa, să restituie dublul sumei încasate cu titlu de avans. Pe de altă parte, cumpărătorul s-a obligat ca în cazul în contractul nu se va încheia din vina sa, va pierde avansul.
Pentru aceste motive, instanța, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a rezoluțiunii judiciare, va admite cererea reclamantului și va dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare- cumpărare.
În plus, instanța reține că repunerea părților în situația anterioară este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic rezolvit trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Ca și efect a intervenirii rezoluțiunii Antecontractului de vânzare cumpărare, instanța va repune părțile în situația anterioară, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 8000 euro echivalent în lei la data plății, reprezentând dublul avansului achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a convenit prin acordul părților.
Prin antecontractul din speță, vânzătorul s- a obligat ca în cazul în care se va răzgândi și nu va mai perfecta contractul de vânzare- cumpărare autentic, să restituie dublul avansului încasat, iar cumpărătorul s-a obligat ca în cazul în care se va răzgândi să piardă suma dată drept acont.
Aceste dispoziții reprezintă o clauză penală în sensul Codului civil, părțile stabilind cu anticipație prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a neexecutării obligațiilor de către pârât.
Astfel, pentru repararea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligației, debitorul datorează daune interese.
Pe cale se consecință, va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 8000 euro echivalent în lei la data plății, reprezentând daune- interese.
Reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, acesta va fi obligat și la plata sumei de 2685 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în 1685 lei taxă judiciară de timbre și 1000 lei onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul M. M., CNP_, domiciliat în C., . 1, ., ., jud C. și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat G. Matronica, în Constanta, ., J. C., în contradictoriu cu pârâtul M. C., CNP_, cu domiciliul în Constanta, ., J. C..
Dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 4263/08.11.2011 la BNP F. V..
Repune părțile în situația anterioară, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 8000 euro echivalent în lei la data plății, reprezentând dublul sumei încasate cu titlu de avans achitat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 08.11.2011.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2685 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,01.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Meral F. M. B.
Red jud MF: 16.07.2015
Tehnored gref MB: 17.07.2015
4 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6601/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7085/2015.... → |
---|