Contestaţie la executare. Sentința nr. 8677/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8677/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 8677/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8677
Ședința publică din data de 05.08.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. I., chemat în garanție C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA- PRIN DRDP CONSTANTA și pe intimat D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare Tl. exec._.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.08.2015, dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 17.04.2015, sub nr._, contestatorul S. I. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva titlului executoriu nr._ din data de 23.02.2015 emis de intimată, solicitând anularea acestuia.
În motivarea de fapt a cererii, contestatorul a arătat că titlul executoriu pe care îl contest privește neplata rovinietei pentru autoturismul marca Daewoo, tipul Cielo cu numărul de înmatriculare_, conform procesului verbal de constatare a contravenției din data de 25.09.2012 emis de CNADNR SA, potrivit cu care contestatorul a circulat fără a deține rovinietă la data de 05.09.2012.
Potrivit susținerilor contestatorului, acesta a înstrăinat autoturismul marca Daewoo, tipul Cielo cu numărul de înmatriculare_ la data de 14.08.2007, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare atașat cererii introductive, acest contract a fost înregistrat la Primăria Orașului Murfatlar, Serviciul Impozite și Taxe, iar din acel moment contestatorul nu a mai figurat în evidențe ca proprietar al acestui autoturism.
Nu în ultimul rând precizează contestatorul că la data de 01.10.2012 a primit prin poștă procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.09.2012, iar după primirea procesului verbal a trimis prin poștă la CNADNR SA contractul de vânzare cumpărare a autoturismului, dar nu a primit nici un răspuns de la aceasta, iar la data de 16.03.2015 a primit prin poștă somația de plată și titlul executoriu.
A solicitat așadar admiterea contestației la executare și anularea titlului executoriu emis de ANAF C..
În drept, a invocat prevederile art.172 și 173 din OG nr.92/2003.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în condițiile art.223 C.pr.civ.
În dovedirea contestației au fost depuse înscrisuri (filele 6-15).
În procedura regularizării prevăzută de art. 200 NCPC, contestatorul a depus taxa de timbru de 20 lei (fila 29).
Legal informată cu privire la cererea contestatorului, în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulate. A invocat faptul că titlul executoriu și somația conțin toate elementele prevăzute la art.141 alin.4 și art.145 C.pr.fiscală, iar argumentele contestatorului nu vizează nerespectarea condițiilor procedurale de întocmire a actelor de executare, ci se întemeiază pe faptul că autoturismul pentru care nu a fost achitată rovinieta nu se mai afla în proprietatea contestatorului la data săvârșirii contravenției.
Intimata a formulat cerere de chemare în garanție a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., solicitând obligarea acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în cazul în care se va reține culpa chematei în garanție.
În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile art.205 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 29.07.2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art.713 alin. 1 raportat la art. 650 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prezenta contestație la executare nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.09.2012, contestatorul S. I. a fost sancționat contravențional cu amendă de 225 lei pentru că autovehiculul cu nr._ a circulat pe A2 km 144+100m Fetești, Jud.Ialomița fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat contestatorului prin poștă și a fost primit de acesta la data de 01.10.2012, fără a fi atacat cu plângere contravențională în termenul legal de 15 zile (fila 27).
CNADNR a comunicat intimatei procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.09.2012 (f.25 dosar).
În baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/25.09.2012, intimata a emis somația în cadrul dosarului de executare nr.13/_ /_ (f.9 dosar).
În drept, potrivit art.172 alin. 1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
De asemenea, potrivit art.712 alin. 2 NCPC, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Întrucât titlul executoriu este proces–verbal de contravenție, instanța reține că sunt incidente dispozițiile speciale ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Prin urmare, în legătură cu titlul executoriu din prezenta cauză legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, respectiv plângerea contravențională, pe care contestatorul însă nu a exercitat-o în termenul legal, deși procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat la data de 01.10.2012.
În legătură cu acest titlu executoriu, contestatorul a invocat faptul că autoturismul pentru care s-a reținut că nu deținea rovinietă valabilă fusese înstrăinat de acesta la data de 14.08.2007.
Motivul de contestație invocat de contestator nu poate fi invocat cu succes pe calea contestației la executare, singura procedură în care acesta poate fi analizat de instanță fiind cea a plângerii contravenționale, în condițiile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 și 712 alin. 2 NCPC.
Ca urmare a neatacării procesului verbal de contravenție în termenul legal de 15 zile de la comunicare, acesta a devenit titlu executoriu, susceptibil de a fi pus în executare.
Pentru toate cele mai sus expuse, instanța va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul S. I. împotriva somației emise de intimată în cadrul dosarului execuțional nr.13/_ /_.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de intimată, potrivit dispozițiilor art.72 alin.1 C.pr.civ, partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
În analiza dispozițiilor legale menționate mai sus și având în vedere soluția de respingere ca nefondată a contestației la executare, instanța va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul S. I., domiciliat în oraș Murfatlar, ..26, ., ., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., bld.I.G.D., nr.18, jud.C. și chematul în garanție C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ de DRUMURI și PODURI C., cu sediul în C., ., jud.C..
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.08.2015.
P. GREFIER
M. V. F. S.
Red jud. MV
Tehnored gref SF
Data redactării: 2015/5 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8651/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8670/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|