Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 13303/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.
Ședința publică din data de 12.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D.-A. S.
Grefier: L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D. V. și pe intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, intimat A. - A. JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 05.11.2015, apoi la data de 12.11.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.06.2015, sub numărul de dosar_, contestatorul D. V., în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., a solicitat instanței:
- anularea titlului executoriu nr._/09.11.2010 și a somației nr. 12/_ /_ din 08.10.2010 emise în dosarul de executare nr._ pentru suma de 34 lei;
- anularea titlului executoriu nr._/08.08.2012 și a somației nr. 13/_ /_ din 08.08.2010 emise în dosarul de executare nr._ pentru suma de 87 lei;
- anularea titlului executoriu nr._/24.07.2013 și a somației nr. 13/_ /_ din 24.07.2013 emise în dosarul de executare nr._ pentru suma de 131 lei;
- anularea titlului executoriu nr._/01.02.2014 și a somației nr. 13/_ /_ din_.2014 emise în dosarul de executare nr._; pentru suma de 38 lei
- anularea titlului executoriu nr._/10.08.2014 și a somației nr. 13/_ /_ din 10.08.2014 emise în dosarul de executare nr._ pentru suma de 51 lei;
- anularea tuturor actelor de executare
- obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin titlurile executorii menționate i s-a adus la cunoștință existența unei obligații fiscale în valoare de 341 lei, reprezentând dobânzi și penalități aferente taxei pe valoarea adăugată.
Surprins fiind de aceste acte, dat fiind că este pensionar, iar PF D. V. a fost scos din evidența plăților de TVA încă din anul 2002, a făcut demersuri la sediul intimatei pentru a afla ce reprezintă creanțele menționate. A soft îndrumat de către angajații intimatei către 3 sedii diferite ale A., fără ca vreunul dintre acestea să îi poată indica care este debitul principal generator al acestor obligații.
Contestatorul a invocat nulitatea titlurilor executorii, afirmând că în cuprinsul acestora a fost indicată generic natura obligației fiscale ca fiind dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, mențiune care nu corespunde rigorilor legale, nefiind indicate alte elemente care să facă posibilă identificarea de către contestator a debitului principal care a generat accesorii, nici modul de calcul al acestora, nefiind respectate disp. art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală. Mai mult, înscrisurile menționate în cuorinsul titlurilor executorii la rubrica "documentul prin care s-a evidențiat suma de plată” sunt, probabil, acte care emană de la intimată și care nu i-au fost niciodată comunicate.
De asemenea, contestatorul a invocat prescripția dreptului de a proceda la executarea silită, precum și dreptul de a stabili obligații fiscale. A susținut că actele de executare nu au fost precedate de comunicarea unui act care să cuprindă obligațiile fiscale restannte. Având în vedere că PF D. V. a fost scos din evidența plătitorilor de TVA la data de 01.10.2012, în raport de prevederile art. 91 din OG nr. 92/2003, termenul de prescripție în care organul fiscal putea stabili obligații fiscale s-a împlinit în anul 2008.
Pe fond, contestatorul a alegat că nu există identitate între persoana fizică autorizată și persoana fizică, nici identitate de patrimonii, astfel că nu poate fi urmărită silit persoana fizică pentru o datorie a persoanei fizice autorizate. Totodată, a afirmat că a achitat toate datoriile persoanei fizice autorizate înainte de radierea din evidențele ONRC.
În drept, au fost invocate disp. art. 172-174 Cod procedură fiscală, art. 43, 141, 145 cod procedură fiscală, art. 711-725 Cod procedură civilă.
În susținerea contestației au fost anexate înscrisuri.
Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 30 lei.
► La data de 13.07.2015 intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a depus întâmpinare (f.32-33), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. A susținut că, atât titlul executoriu, cât și somația conțin toate elementele prevăzute de art. 141 alin. 4 și 145 Cod procedură civilă.
A învederat că documentele prin care s-a individualizat suma de plată din titlul executoriu sunt decizii de calcul accesorii care reprezintă acte administrative fiscale. Cât timp titlul de creanță nu a fost desființat pe calea contenciosului administrativ, acestea se bucură de o prezumție de autenticitate și veridicitate.
► La data de 21.07.2015 a depus întâmpinare intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (f.60-63), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu are calitate întrucât poprirea a fost întocmită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice constanța, aceasta fiind și cea care a întocmit actele de executare.
Prin încheierea de ședință din data de 24.09.2015 instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
A fost administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Executarea silită a fost pornită împotriva contestatorului în dosarele de executare silită nr:_/10.08.2014,_/01.02.2014,_/24.07.2013,_/08.08.2012 și_/08.11.2010.
• Astfel, în cadrul dosarului de executare nr._/10.08.2014 s-a emis somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/10.08.2014 pentru suma de 51,00 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, în baza titlurilor de creanță reprezentate de deciziile accesorii nr._/12.01.2013 și_/02.02.2014 (f.36-37);
• În cadrul dosarului de executare nr._/01.02.2014 s-a emis somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/01.02.2014, pentru suma de 38,00 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată (f.39-40), în baza titlurilor de creanță reprezentate de deciziile accesorii nr._/11.07.2010 și_/11.07.2012;
• În cadrul dosarului de executare nr._/24.07.2013 s-a emis somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._.07.2013, pentru suma de 131,00 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată (f.43-43), în baza titlurilor de creanță reprezentate de deciziile accesorii nr._/02.08.2008 și_/17.01.2010;
• În cadrul dosarului de executare nr._/08.08.2012 s-a emis somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/08.08.2012, pentru suma de 87,00 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată (f.45-46), în baza titlului de creanță reprezentat de decizia accesorie nr._/05.02.2012;
• În cadrul dosarului de executare nr._/08.11.2010 s-a emis somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/08.11.2010, pentru suma de 34,00 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată (f.48-49), în baza titlului de creanță reprezentat de decizia accesorie nr._/11.04.2010.
Potrivit deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/11.04.2010 (f.51),_/11.07.2010 (f.52)_/09.01.2012 (f.53)_/11.07.2012 (f.55),_/12.01.2013 (f.56),_/02.02.2014 (f.57), titlurile de creanță principale sunt reprezentate de declarațiile din data de 16.01.2001, 12.04.2002, 21.05.2002, 17.06.2002, 16.07.2002, 06.09.2002, 17.10.2002.
Analizând primul motiv de contestație – nulitatea titlurilor executorii pentru nerespectarea art. 43 alin. 2 Cod procedură fiscală, instanța îl apreciază ca neîntemeiat. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Acest text se referă la actul administrativ fiscal care, în speță este reprezentat de deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/11.04.2010,_/11.07.2010,_/09.01.2012,_/11.07.2012,_/12.01.2013,_/02.02.2014 și acestea cuprind toate mențiunile prev. de art. 43 alin. 2 cod dprocedură fiscală, menționându-se și perioada pentru care au fost calculate accesoriile
Cu privire la necomunicarea titlurilor de creanță, instanța reține că potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, potrivit art. 45 din același act normativ acesta producând efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat potrivit legii. De asemenea, potrivit art. 44.1 din Normele metodologice organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
Potrivit art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent sau în alt mod prevăzut de lege.
Ca atare, în raport de textele legale menționate, nu numai opozabilitatea, dar și producerea efectelor față de contestator a titlului executoriu este condiționată de comunicarea titlului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației de plată în sarcina sa, precum și de data scadentă a acesteia. per a contrario, în lipsa comunicării titlului de creanță, anterior începerii executării, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligației de plată și, cu atât mai mult, nu poate proceda la executarea silită a acesteia.
Altfel spus, titlul de creanță necomunicat nu poate deveni titlu executoriu, întrucât nu poate expira termenul de contestare a titlului de creanță și deci nu poate expira termenul de plată, iar executarea făcută în temeiul unui titlu de creanță necomunicat este nulă din moment ce titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu, executarea fiind făcută astfel în lipsa unui titlu executoriu.
În cauză, instanța constată că nu există dovada comunicării titlurilor de creanță constând în deciziile de calcul a accesoriilor, deși administrația Județeană a finanțelor Publice a fost citată cu mențiunea de a face dovada comunicării titlurilor de creanță.
Prin urmare, reținând că titlurile de creanță (deciziile de calcul accesorii) nu au fost niciodată comunicate contestatorului până la momentul emiterii titlurilor executorii, instanța constată că executarea în speță a început în temeiul unor titluri care nu au ajuns la scadență pentru a deveni titluri executorii, astfel că, în lipsa acestei comunicări, atât titlurile executorii, cât și executarea însăși sunt lovite de nulitate.
Pentru aceste motive, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul D. V. și va anula somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/10.08.2014, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/01.02.2014, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._.07.2013, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/08.08.2012, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/08.11.2010, precum și executarea silită în dosarele de executare nr._/10.08.2014,_/01.02.2014,_/24.07.2013,_/08.08.2012,_/08.11.2010.
Ca urmare a admiterii contestației la executare, în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instanța va dispune rstituirea către contestator, la data rămînerii definitive a prezentei hotărâri, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei, achitată cu chitanțele nr._/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată culpa procesuală a intimatelor în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru ca le va obliga să plătească contestatorului suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de jduecată reprezentând onorariu avocat, suportat conform chitanței de plată nr. 9/10.09.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul D. V., cu domiciliul în C., .. 33, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., Sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, Jud. C..
Anulează somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/10.08.2014, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/01.02.2014, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._.07.2013, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/08.08.2012, somația nr. 13/_ /_ și titlul executoriu nr._/08.11.2010, precum și executarea silită în dosarele de executare nr._/10.08.2014,_/01.02.2014,_/24.07.2013,_/08.08.2012,_/08.11.2010.
În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dispune rstituirea către contestator, la data rămînerii definitive a prezentei hotărâri, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei, achitată cu chitanțele nr._/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015,_/17.06.2015.
Obligă intimatele să plătească contestatorului suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-A. S. L. C.
Red. Jud. D.A.S./12.11.2015/3ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|