Contestaţie la executare. Sentința nr. 2952/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2952/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2952/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr. 2952
Ședința publică de la 13.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I. B.
GREFIER S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimații A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA și A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 11.03.2015 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 13.03.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației la executare de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02 12 2014 sub nr. indicat în antet, contestatorul . a formulat în contradictoriu cu solicitat în contradictoriu A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA și A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, contestație la executare prin care a solicitat: anularea procesului verbal fără nr. încheiat în data de 07 11 2014; anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/03 11 2014 și anularea procesului verbal de sechestru asigurător încheiat în data de 06 11 2014.
În fapt, contestatorul arată că prin procesul verbal fără nr. încheiat în data de 07 11 2014 ANAF au fost verificate relațiile comerciale desfășurate cu furnizorii fiind stabilit un prejudiciu în sarcina sa de_ lei din care TVA –_ lei și impozit pe profit –_ lei. Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la 03 11 2014, cu data anterioară procesului verbal din 07 11 2014 s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător pentru bunuri ce reprezintă 150% din valoarea creanței estimate.
Mai arată că relația comercială desfășurată cu . SRL s-a baza pe un contract de prestări servicii și nu au fost achiziționate niciodată bunuri de la acesta.
Contestatorul mai susține că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este motivată așa cum prevede art. 129 cod procedură fiscală și toate tranzacțiile încheiate cu . SRL sunt reale, justificate cu documente contabile și că nu are nici o obligație să verifice comportamentul fiscal al partenerilor, adică dacă funcționează la sediul declarat, câți angajați are, dau au sau nu bunuri mobile ori imobile ori dacă au depus sau nu declarații fiscale. Arată că lucrările contractate cu . SRL au fost executate de acesta, lucrările sunt reale, au fost recepționate fără obiecțiuni și se pot inventaria. De asemene, au fost emise facturile aferente contractelor, iar plata s-a realizat prin instrumente bancare.
Contestatorul mai arată că în ce privește relația contractuală cu . SRL a mai fost supusă cercetării de către organele fiscale și acestea au apreciat că nu exista demn de consemnat în acest sens.
În susținerea argumentelor invocate contestatorul evocă soluțiile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauzele Maks P. EOOD; Axel Kittel și Recolta Reczcling prin care această curte a afirmat expres că particularul trebuie să beneficieze de prezumția de bună credințăp, revenind organelor fiscale sarcina probei faptului că, aceștia, cu intenție directă, au luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective. În acest sens, este criticabilă practica organelor fiscale de a institui măsuri asigurătorii de natură să blocheze activitatea profesionistului, pentru motive de care respectivul particular nu avea cum să știe în mod obiectiv. Se susține și că această Curte a arătat că particularul nu trebuie să devină un investigator, această sarcină revenind organelor fiscale. Așadar, dacă un particular se află în posesia unei facturi conforme cu exigențele impuse de lege, respectivul particular a acționat cu diligență. Prin urmare, dreptul acestuia de a beneficia de facilitățile fiscale trebuie protejat indiferent de comportamentul partenerului său, revenind statului sarcina de a sancționa faptele respectivului partener și de a dovedi conivența frauduloasă a contribuabilului.
Intimatul ANAF a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii contestatorului ca nefondată.
Cu privire la solicitarea de a se anula procesul verbal încheiat în data de 07 11 2014 invocă inadmisibilitate arătând că un astfel de act va fi valorificat printr-un raport de inspecție fiscală care va sta la baza emiterii unei decizii de impunere și acest din urmă act este susceptibil de a fi contestat potrivit procedurii instituite prin codul de procedură fiscală. Prin urmare, procesul verbal fiind un act premergător emiterii unui act administrativ nu poate fi contestat independent de acesta.
În ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea procesului verbal de sechestru invocă excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că măsurile asigurătorii au fost puse în executare efectiv de către DRGFP G..
DGRFP G., prin AJFP C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației arătând că actele efectuate în temeiul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii sunt legale.
Analizând contestația având în vedere dispozițiile legale aplicabile și susținerile tuturor părților instanța va reține că este fondată urmând a fi admisă cu consecința desființării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
În ce privește excepțiile invocate de ANAF prin întâmpinare instanța va reține că prima este întemeiată, dar cea de a doua trebuie respinsă.
Astfel în ce privește procesul verbal ce poartă data de 07 11 2014 instanța reține că acesta privește un control efectuat de organele fiscale asupra activității contestatorului în relația cu . SRL și prin care s-a estimat un prejudiciu adus bugetului de stat de către contestator. Acest proces verbal reprezintă o constatare preliminară ce poate constitui temeiul unei inspecții fiscal și eventual a emiterii unei decizii de impunere – act administrativ fiscal producător de efecte juridice ce poate fi contestat în procedura specială prevăzută de art.205 și urm. cod procedură fiscală, dar în sine acest proces verbal nu reprezintă care să produce orice fel de efecte față de contestator. Prin urmare, nu există nici un interes în contestarea acestuia, dar mai mult cercetarea temeiniciei celor constatate nu este deschisă nici în contestația de față nici în procedura comună prevăzută de art. 205 și urm. cod procedură fiscală, decât în eventualitatea emiterii și contestării deciziei de impunere.
În ce privește calitatea ANAF relativ la cererea privind anularea măsurii sechestrului asigurător se va reține că împotriva acestei măsuri luate efectiv de organul fiscal nu se poate formula contestație decât limitat la modalitatea de executare, această sarcină revenind organului fiscal local însărcinat cu aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de ANAF prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii. Însă formal, cel care pune în operă decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un subordonat ANAF care nu acționează liber apreciind că se impune sau instituirea măsurilor dispuse ori numai a unora dintre acestea, ci este constrâns să execute decizia emisă de organul superior. Prin urmare, orice delimitare a responsabilităților ori calităților din punct de vedere procesual nu reprezintă decât expresia unui formalism excesiv care nu are o finalitate practică anume.
Această excepție se va respinge.
În ce privește fondul instanța va reține că argumentele contestatorului sunt întemeiate.
Prin decizia contestată față de contestator s-a dispus la data de 07 11 2014 instituirea de măsuri asigurătorii, iar prin punerea în aplicare a acestei decizii s-au sechestrat asigurătoriu bunuri ale petentului, acestea fiind indisponibilizate pe termen nedeterminat „până când împrejurările suspectate de organele fiscale se vor confirma eventual cândva”.
Măsura a fost dispusă în urma unor verificări realizate asupra unui partener comerciali al petentului contestator și în legătură cu care organele statului au constatat sau au considerat că aceștia nu au comportament fiscal adecvat. Această concluzie a fost transferată „în temeiul unei prezumții legale „ și asupra contestatorului, cu sensul că prin operațiuni desfășurate cu parteneri ce nu prezintă credibilitate în legătură cu operațiunile comerciale desfășurate prin care, din punct de vedere fiscal, au adus prejudicii statului. Fără a se demonstra nici cea mai mică legătură de conivență între aceștia și contestator, aceasta din urmă a suferit instituirea de măsuri asigurătorii, care oricât de inofensive ar vrea să le caracterizeze intimații aduc prejudicii serioase contestatorului.
Argumentele intimaților expuse prin întâmpinare sunt neîntemeiate așa cum va rezulta în continuare.
Potrivit art. 129 cod procedură fiscală:” 1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3)Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7)Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:
a)de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare;
b)prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4).
(8)În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(9)Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.
(10)Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.
(11)Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172”.
Prin decizia de instituirea a măsurilor asigurătorii contestate și a actelor prin care această decizie a fost pusă în executare față de contestator s-a dispus înființarea de măsuri cu caracter asigurătoriu.
Decizia a fost dată în temeiul art. 129 citat mai sus, iar organul fiscal a concluzionat că prin înregistrarea unor tranzacții comerciale cu parteneri față de care există suspiciunea că au fost înființate în scopul prejudicierii intereselor statului, aceste tranzacții nu au un conținut economic real, fiind simulate cu consecința diminuării profitului impozabil și TVA datorate bugetului general consolidat. Prin apărările formulate petentul justifică aplicarea acestor măsuri susținând că prin art. 129 nu se prevede obligativitatea de aduce dovezi în sprijinul supozițiilor, acestea din urmă fiind suficiente și că aceasta ar fi prezumție legală.
Instanța nu va împărtăși acest punct de vedere la modul cum a fost exprimat de intimat, art. 129 neinstituind o prezumție legală cu privire la eventuala sustragere de la plata obligațiilor fiscale având în vedere doar suspiciunea derivată din comportamentul considerat neadecvat din punct de vedere fiscal al partenerilor contestatorului(care prin ea însăși este o altă supoziție ce ar trebui să aibă un minim suport probator).
De asemenea, instanța nu va putea primi aprecierile intimaților relativ la certitudinea cu care afirmă că petentul ar fi săvârșit acte și fapte ce implică încălcarea dispozițiilor legale fiscale sau care ar avea un caracter ilegal întrucât nici o inspecție ori cercetare asupra activității contabile a contestatorului nu a avut loc astfel încât măcar o suspiciune rezonabilă în acest sens să existe.
Instanța va mai reține că art. 129 cod procedură fiscală impune fundamentarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, dar motivele invocate de intimați nu pot avea eventuală aplicare decât relativ la entitățile pe care efectiv le-au cercetat, nu și în ce privește pe contestator. Instanța constată că intimații sub interpretarea că din dispozițiile legale citate se desprinde o prezumție legală de conivență ori de săvârșire a unor acte sau fapte prejudiciatoare pentru bugetul consolidat al statului pornesc ei înșiși de la o prezumție a cărei premisă nu există ori care nu permite certitudinea concluzie, silogismul aplicat fiind eronat: activitatea necorespunzătoare din punct de vedere contabil și fiscal a partenerului nepermițând concluzia certă în sensul că și celălalt se manifestă la fel ori cel puțin în conivență cu celălalt. Aceasta cu atât mai mult cu cât toate operațiunile destinatarului deciziei pot fi verificate nemijlocit. Prin urmare, în lipsa unor indicii rezonabile, „identificarea unor tranzacții comerciale cu societăți cu comportament fiscal inadecvat …” - unicul motiv așa cum rezultă din referatul justificativ al măsurilor asigurătorii emis în 03 11 2014, f. 112, verso – 113 și care pare să fie un discurs standardizat, nu reprezintă argumente suficiente care să impună, mai ales fără nici o limită determinată în timp, indisponibilizarea bunurilor ori a disponibilităților bănești și practic a întregii activități a contestatorului.
În plus, pornind chiar de la realitatea celor constatate în ce îi privește pe partenerii contestatorului, nu este fără adăpost de dubiu sau critică o concluzie în sensul că o persoană juridică care apare ca prestator de servicii pentru că faptul nu are angajați(adică contractele de muncă nu sunt înregistrate în registrul public prevăzut de lege) nu a prestat efectiv acele servicii(evident cu încălcarea dispozițiilor de dreptul muncii, dar aspect care nu îi este opozabil contestatorului) ori alte asemenea împrejurări cu semnificații similare.
De asemenea, nu se poate reține că o persoană juridică trebuie să manifeste o atât de mare prudență(ar fi și imposibil) încât să verifice dacă partenerul respectă legislația munci, își plătește impozitele, ține corespunzător contabilitatea ori că administratorul este sau nu analfabet(de altfel legea nici nu interzice unui analfabet să administreze o firmă), ci doar să verifice dacă acesta există, este plătitor de TVA sau nu ori nu are suspendată această calitate de către organele fiscale. Cu atât mai mult, în cauza de față rezultă, cel puțin în aparență că partenerul căruia contestatorul i-a atribuit prin subcontractare o lucrare ce a fost contractată prin achiziție publică(urmărită evident de beneficiar – RAJA SA. Mun. C. și Or. Hârșova).
Instanța, având în vedere, faptul că decizia contestată în prezenta cauză conține în ce privește prejudiciul o componentă TVA, reține că dispozițiile Directivei 2006/112/CE sunt aplicabile în temeiul tratatului de funcționare a Uniunii Europene și a tratatului de aderare a Românie la Uniunea Europeană. Ca urmare a acestui aspect din fondul intern face parte și jurisprudența Curții Europene de Justiție ca izvor de drept.
Chestiunea analizată la cererea contestatorului a făcut obiectul unei cercetări a Curții Europene de Justiție relativ la TVA, în cauza Maks P. EOOD împotriva Direktor na Direktsia «Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika» S.(contestatorul BUGY BOG fiind acuzat în esență că a dedus nelegal TVA având în vedere comportamentului partenerilor săi de afaceri)
În această hotărârea Curtea a arătat că „lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva 2006/112. În această privință, Curtea a statuat că justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. În consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Bonik, citată anterior, punctele 35-37 și jurisprudența citată)”. La paragrafele 27 și 28 se arată că:” Dacă această regulă se aplică atunci când o fraudă fiscală este săvârșită de chiar persoana impozabilă, atunci se aplică și când o persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participa la o operațiune implicată într‑o fraudă privind TVA‑ul. Așadar, în scopul Directivei 2006/112, aceasta trebuie să fie considerată ca participant la această fraudă, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor taxabile efectuate de aceasta în aval (a se vedea Hotărârea Bonik, citată anterior, punctele 38 și 39, precum și jurisprudența citată) și că.” Astfel, dreptul de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decât dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că această persoană impozabilă, căreia i‑au fost livrate bunurile sau i‑au fost prestate serviciile care justifică dreptul de deducere, știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziționarea acestor bunuri sau a acestor servicii a participat la o operațiune implicată într‑o fraudă privind TVA‑ul săvârșită de furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul acestor livrări sau al acestor prestări (a se vedea Hotărârea Bonik, citată anterior, punctul 40 și jurisprudența citată)”.
În continuare la paragraful 31 se susține:”… numai împrejurarea că, în cauza principală, serviciul prestat societății Maks P. nu ar fi fost prestat efectiv de furnizorul menționat pe facturi sau de subcontractantul acestuia, în special pentru că aceștia din urmă nu ar dispune de personalul, de mijloacele fixe și de activele necesare, pentru că costurile pentru prestarea efectivă a serviciului nu ar fi fost înscrise în registrele lor contabile sau pentru că identitatea persoanelor care au semnat anumite documente în calitate de furnizori s‑a dovedit inexactă, nu ar fi suficientă, prin ea însăși, să excludă dreptul de deducere de care s‑a prevalat Maks P.”. Iar la par. 32.”În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima și la a treia întrebare că Directiva 2006/112 trebuie interpretată în sensul că se opune ca o persoană impozabilă să deducă TVA‑ul care figurează pe facturile emise de un furnizor atunci când, deși serviciul a fost prestat, se dovedește că acesta nu a fost prestat efectiv de respectivul furnizor sau de subcontractantul său, în special pentru că aceștia din urmă nu dispuneau de personalul, de mijloacele fixe și de activele necesare, că costurile pentru prestarea serviciului nu au fost înscrise în registrele lor contabile sau că identitatea persoanelor care au semnat anumite documente în calitate de furnizori s‑a dovedit inexactă, cu condiția dublă ca astfel de fapte să constituie un comportament fraudulos și să se dovedească, având în vedere elementele obiective furnizate de autoritățile fiscale, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată ca temei pentru dreptul de deducere era implicată în această fraudă, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice”.
Prin urmare rezultă fără dubiu că aceste dezlegări se aplică și cauzei de față în temeiul lor organele statului nu se pot prevala de o simplă suspiciune mai ales în condițiile în care se suspiciunea derivă din modul cum un partener înțelege să respecte dispozițiile legale cu caracter fiscal.
Pentru argumentele evocate se va admite excepția inadmisibilității contestației cu privire la capătul de cerere privind anularea procesului verbal din data de 07 11 2014 întocmit de ANAF cu sediul în București, ., sector 5 și se va respinge acțiunea sub acest capăt de cerere ca inadmisibilă; se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ANAF prin întâmpinare.
În fond se va admite cererea cu privire la celelalte capete de cerere privind pe contestator și se va dispune anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 03 11 2014 emisă de ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală C. și pe cale de consecință dispune și desființarea măsurilor asigurătorii instituite în temeiul deciziei menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității contestației cu privire la capătul de cerere privind anularea procesului verbal din data de 07 11 2014 întocmit de ANAF cu sediul în București, ., sector 5.
Respinge acțiunea sub acest capăt de cerere ca inadmisibilă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ANAF prin întâmpinare.
Admite cererea cu privire la celelalte capete de cerere privind pe contestator . cu sediul în constanța, .,jud. C., având CUI RO_ și J_ în contradictoriu cu intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA cu sediul în C.,., jud. C., intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA cu sediul în C.,.,jud. C..
Dispune anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din data de 03 11 2014 emisă de ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală C. și pe cale de consecință dispune și desființarea măsurilor asigurătorii instituite în temeiul deciziei menționate.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare ce se va putea depune sub sancțiunea nulității la Judecătoria C..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunțată, azi, 13 03 2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. JudAIB/………….
Tehnored S./26.03.2015
4ex.2com/……………
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2932/2015. Judecătoria... → |
|---|
