Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9002/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9002/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 9002/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9002

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 20.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. I. O.

GREFIER: C. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, cerere formulată de reclamanta R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE, cu sediul în C., .. 14A, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. NR 285, cu sediul în C., ., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.08.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.06.2015, sub nr._, creditoarea R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice C. (în continuare, RADET) a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea ASOCIAȚIA DE P. NR.285 să fie obligată la plata sumei de_,83 lei, reprezentând contravaloare energie termică pentru perioada 28.02.2014 – 31.01.2015, iar suma de_,32 lei reprezentând c/valoare penalități de întârziere aferente perioadei 28.02.2014 – 31.01.2015, cu plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (200 lei) și taxă somație cu conținut declarat (6,72 lei).

În motivarea cererii, creditoarea a susținut că, între aceasta și debitoare s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. B3957/30.07.2010 având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și pentru apă caldă de consum.

Potrivit dispozițiilor contractuale (art. 1, art. 13 pct. k), a prevederilor art. 38 lit. a din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, art. 254 lit. a din Ordinul nr. 91/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea Regulamentului cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, art. 41 alin. 4 alin. 4 lit. c, precum și art. 41 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, utilizatorii (consumatorii) au obligația de a achita facturile emise de furnizor, în modalitatea convenită prin contractul de furnizare a energiei termice.

Pârâta nu a achitat contravaloarea energiei termice consumate la scadență, deși prestația regiei a fost continuă, iar facturile fiscale nu au fost refuzate sau contestate de către debitoarea pârâtă, nici sub aspectul energiei termice furnizate, nici sub acela al prețului, ba chiar au fost însușite prin semnătură.

Cu privire la penalitățile de întârziere, acestea au fost solicitate în temeiul art. 8 din contract, întrucât debitoarea a efectuat plăți cu întârziere, deci după scadență, precum se observă din listingul anexat cererii și din anexele de calcul.

Conform clauzelor contractuale, precum și a dispozițiilor legale în materie, în vigoare, neachitarea de către utilizator (consumator) în termen de 15 zile de la data scadenței facturilor emise de Regie atrage penalități de întârziere, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

În drept, s-au invocat prevederile art. 969,998 și 1073 Cod Civil, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 325/2006 actualizată, Ordinul nr. 91/2007, precum și art. 1013 din NCPC.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 200 de lei, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

În probațiune, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a anexat cererii introductive.

În cursul procedurii, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 30.07.2010, între creditoarea RADET și debitoarea Asociația de P. 285, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 3957, având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum, în schimbul achitării unui preț, în modalitatea și cuantumul detaliate la capitolul VII din contract.

În temeiul acestui contract, încheiat pe durată nedeterminată, reclamanta a emis facturi fiscale reprezentând contravaloarea serviciului furnizat, iar cât privește facturile depuse în probațiune, aferente perioadei 28.02.2014 – 31.01.2015, instanța observă că debitoarea nu a probat efectuarea plății și nici nu a învederat o cauză exoneratoare de răspundere contractuală, de natură să justifice neexecutarea obligației sale.

În drept, potrivit art. 1013 ș.u. din NCPC, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Rezultă că, procedura specială a ordonanței de plată necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, precum și b. constatarea obligației de plată printr-un contract civil/înscris/statut/regulament.

Referitor la prima cerință, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină în conformitate cu prevederile art. 662 din NCPC, potrivit căruia creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În cauză, creanța creditoarei este certă, ceea ce rezultă din contractul de prestări servicii însușit de către ambele părți prin semnătură și ștampilă, coroborat cu facturile fiscale, pe care debitoarea le-a acceptat la plată prin semnare. Astfel fiind, se verifică și a doua condiție specială de admisibilitate, constând în existența unui contract.

Creanța este lichidă, atât în ceea ce privește debitul principal, cât și penalitățile de întârziere, întrucât contractul de furnizare a energiei termice cuprinde elementele necesare pentru determinarea obiectului obligației.

Cât privește modalitatea de plată, aceasta este reglementată în detaliu în cuprinsul art. 17-24 din contract, iar sub acest aspect, instanța observă că debitoarea nu a contestat cuantumul sumelor pretinse de către creditoare.

Cu referire la penalitățile de întârziere, potrivit art. 20 din contract, „neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, astfel, a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorat pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare”, ceea ce este în acord cu prevederile art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 potrivit cărora, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.

În considerarea acestor dispoziții legale și contractuale, creditoarea a calculat penalități de întârziere, de care debitoarea a luat la cunoștință.

Referitor la caracterul exigibil al creanței, art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie electrică prevede că utilizatorii de energie termică au obligația de a achita la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor. Factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. 9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.

Din cercetarea cuprinsului facturilor fiscale anexate la dosar, rezultă că scadența acestora a expirat anterior introducerii prezentei ordonanțe de plată.

Astfel fiind, instanța apreciază că RADET a făcut dovada existenței creanței certe, lichide și exigibile pe care o are împotriva debitoarei Asociația de P. 285, astfel cum a fost precizată creanța ( compusă din debit principal și penalități) pe parcursul judecății.

În consecință, instanța va admite cererea de ordonanță de plată formulată de către creditoarea R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE P. 285, astfel cum a fost precizată și va ordona debitoarei să achite creditoarei suma de_,15 lei, din care suma de_,83 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru perioada 28.02._15, iar suma de 12.507,32 lei reprezentând c/valoare penalități de întârziere aferente perioadei 28.02._15, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței.

În temeiul art. 453 alin. 1 din NCPC, va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 206,72 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea de ordonanță de plată formulată de către creditoarea R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. cu sediul în C., .. 14A, județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE P. 285, cu sediul în C., ., ., jud. C., astfel cum a fost precizată.

Ordonă debitoarei să achite creditoarei suma de suma de 78.278,15 lei, din care suma de 65.770,83 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru perioada 28.02._15, iar suma de 12.507,32 lei reprezentând c/valoare penalități de întârziere aferente perioadei 28.02._15, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței.

Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 206,72 lei.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la data comunicării, care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi, 20.08.2015, conform art.396 alin.2 C. prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

L. I. O. C. V.

Red. Jud./20.08.2015

Tehnored. Gr. C.V. / 17.09. 2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9002/2015. Judecătoria CONSTANŢA