Contestaţie la executare. Sentința nr. 5560/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5560/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 5560/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5560

ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 14.05.2015

PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.

GREFIER: E. F.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorul G. E. I. cu domiciliul în Constanta, ., nr. 81B, ., . cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.

Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 7.05.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fața, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.04.2015 contestatorul G. E.-I. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr.807/2015 al B. N. M. A. și suspendarea actelor de punere în executare.

În motivarea cererii s-a arătat că niciunul dintre procesele verbale de contravenție ce constituie titlu executoriu nu a fost comunicat contestatorului la adresa de domiciliu, rezultată din cartea de identitate. Totodată au fost invocate prevederile art.14 din OG 2/2001 privind prescripția dreptului de executare a sancțiunii și Decizia nr.6/2015 a ICCJ.

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 și art.517 C.proc.civ.

Intimata CNADNR SA nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 07.05.2015 s-a precizat de către contestator că nu insistă în cererea de suspendare a executării silite și solicită restituirea taxei judiciare de timbru, la data rămânerii definitive a hotărârii.

În probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia a fost atașat dosarul de executare silită nr.807/2015 al B. N. M. A..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de executare silită formulată la data de 20.02.2015 de către intimata CNADNR, s-a solicitat B. N. M. A. începerea procedurii de executare silită a debitorului contestator pentru suma de 112 euro, reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin procese verbale de contravenție încheiate în cursul anului 2012.

Prin încheierea din data de 20.02.2015 s-a încuviințat executarea silită, fiind emisă în aceeași zi și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. Somația a fost emisă la aceeași dată de 20.02.2015, fiind urmată de înființarea popririi la data de 01.04.2015.

Cu privire la titlurile executorii, instanța reține că potrivit art.37 din OG 2/2001, „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Art.31 din OG 2/2001, la care face trimitere articolul mai sus citat, prevede că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Astfel fiind, se reține că pentru a constitui titlu executoriu, procesul-verbal trebuie să nu fi fost atacat în termenul legal. Termenul de 15 zile pentru formularea plângerii, începe să curgă de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal.

Pentru situațiile în care procesul-verbal nu a fost înmânat contravenientului, în referire la modalitatea de comunicare, art.27 din OG 2/2001, stabilește că aceasta se va realiza prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

În ce privește modalitățile de comunicare ale procesului-verbal, prin Decizia nr.10/10.06.2013 pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța supremă a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cum în speța de față intimata CNADNR a depus la dosar dovada comunicării procesului-verbal prin afișare la domiciliu, fără a proba că anterior a fost urmată procedura de comunicare pe cale poștală, cu aviz de primire, instanța apreciază că procesul-verbal a cărui executare silită se urmărește nu a dobândit caracter definitiv prin expirarea termenului în care putea fi atacat, nefiind prin urmare titlu executoriu.

Corelativ, lipsa comunicării sale în termenul prescris de lege calculat de la data încheierii procesului verbal de contravenție atrage și prescripția dreptului de a executa sancțiunea aplicată, aspect pe care instanța nu îl va mai analiza câtă vreme lipsește caracterul executoriu al actului pus în executare.

Cu privire la aplicabilitatea Decizia 6/2015 a ICCJ în cauză, instanța califică aceste susțineri ca apărări de fond, care în acord cu prevederile art.713 alin.2 teza ultimă C.proc.civ. nu pot fi invocate pe calea contestației la executare.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că actele de executare întocmite încalcă dispozițiile legale mai sus menționate, câtă vreme nu există un titlu executoriu, în lipsa comunicării legale a procesul verbal de contravenție.

Prin urmare, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul G. E.-I. în contradictoriu cu intimata CNADNR, și va anula executarea silită ca face obiectul dosarului de executare nr.807/2015 al B. N. M. A..

Aplicând dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 instanța dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru de 70 lei, achitate conform chitanței CTXWM_ PJ, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul G. E. I. cu domiciliul în Constanta, ., nr. 81B, ., . cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.

Anulează actele de executare silită emise în dosarul de executare nr.807/2015 al B. N. M. A..

Dispune restituirea către contestator a sumei de 70 lei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, la Judecătoria C.. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-G. J. E. F.

red. jud. AGJ /18.05.2015

emis 2 comunicări la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5560/2015. Judecătoria CONSTANŢA