Contestaţie la executare. Sentința nr. 7200/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7200/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8215/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

Sentința civilă nr.7200

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: Jud. U. A.

GREFIER: T. E.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestator M. S. AGENCY SRL (J_, CUI_), cu sediul în C., Bvd,F., nr.19, . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ RGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – Serviciul Fiscal Orășenesc Eforie, cu sediul ales în C., ., nr.18, județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin serviciul Registratură, s-au depus la dosarul cauzei de către intimată la data de 08.06.2015 precizări scrise cu privire la sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură și la data de 08.06.2015 întâmpinare și înscrisuri în dublu exemplar.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Verificându-si din oficiu competenta, în conformitate cu disp.art. 131 C.pr.civ., raportat la disp.art.172 alin 1. Cod procedură fiscală coroborat cu art.650 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constată că, deși contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a depune dovada achitării suplimentului de taxă judiciară de timbru până la suma de 1000 lei, aceasta nu s-a conformat dispoziției stabilite. Având în vedere această împrejurare, instanța, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 18.03.2015 sub număr de dosar_ contestatoarea M. S. AGENCY SRL a formulat în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚO cerere de anulare a adreselor de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți emise în dosarul de executare nr._.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172-173 din OG nr. 92/2003.

La termenul din data de 17.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma susținerilor părților, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția privind fixarea primului termen de judecată din data de 17.06.2015 s-a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a suplimenta taxa judiciară de timbru până la suma de 1000 lei (la momentul introducerii contestației la executare, s-a depus dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 194 lei), sub sancțiunea anulării cererii.

Prin încheierea nr. 8004/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ /a1 s-a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de contestatoare.

Taxa judiciară de timbru nu a fost suplimentată până la valoarea stabilită de instanță până la termenul acordat în acest sens.

În drept, potrivit art. 33 alin. 1 și din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 197 C.pr.civ.).

Față de cele expuse, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și va anula cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de contestator M. S. AGENCY SRL (J_, CUI_), cu sediul în C., Bvd,F., nr.19, . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ RGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – Serviciul Fiscal Orășenesc Eforie, cu sediul ales în C., ., nr.18, județ C..

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud.U. A. T. E.

Red.Jud.U.A./26.06.2015/4 ex

Tehored.Gr.T.E./26.06.2015

emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7200/2015. Judecătoria CONSTANŢA