Contestaţie la executare. Sentința nr. 4436/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4436/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 14428/212/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința civilă nr. 4436/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind, judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică la data de 06.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 20.04.2015, când a hotărât:
INSTANȚA
Contestatoarea S.C. E. P. PROD S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise la data de 17.04.2014 și a procesului – verbal încheiat în data de 16.04.2014, înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ .
În motivarea contestației, s-a arătat de către contestatoare că relația comercială la care se face trimitere în cuprinsul deciziei a fost una legală, iar intimata nu a făcut nicio dovadă a existenței pericolului de sustragere sau risipire a patrimoniului său, pentru a justifica măsurile asigurătorii dispuse.
În dosarul înregistrat sub nr._/212/2014, contestatoarea S.C. E. P. PROD S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise la data de 17.04.2014 și a procesului – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/28.04.2014. Aceasta a fost motivată de faptul că bunurile ce fac obiectul procesului – verbal menționat nu se mai află în patrimoniul contestatoarei, fiind înstrăinate.
În susținerea celor două contestații la executare, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza contabilă.
Intimatele legal citate, au formulat întâmpinare, prin care au invocat, excepția inadmisibilității, în contestația îndreptată împotriva procesului – verbal din data de 16.04.2014, iar în contestația formulată împotriva procesului – verbal de sechestru, excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenția Națională de Administrare Fiscală și excepția tardivității, iar, pe fond, au solicitat respingerea contestației la executare și au depus actele contestate.
Prin încheierea din data de 10.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus, în urma admiterii excepției de conexitate, conexarea acestui dosar la prezenta cauză.
La data de 23.10.2014, instanța a admis excepția inadmisibilității, iar, la termenul de judecată din data de 21.01.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității, pentru motivele reținute în cuprinsul încheierilor de ședință.
În cauză, la cererea părților a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Prin concluziile orale susținute asupra fondului cauzei, contestatoarea a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța constată că cererea de restituire a taxei de timbru a fost formulată de contestatoare prin concluziile susținute pe fondul cauzei, și, având în vedere dispozițiile art. 392 Cod Procedură Civilă, instanța consideră că nu a fost legal sesizată cu această cerere, astfel încât nu o va analiza și nu o va soluționa.
În consecință, obiect al verificărilor și soluției îl vor face actele contestate.
Urmare a admiterii excepției inadmisibilității, prin încheierea din 23.10.2014, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de ședință, contestația la executare formulată împotriva procesului – verbal din data de 16.04.2014 va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca situație de fapt, așa cum rezultă aceasta din probele administrate în cauză:
La data de 17.04.2014, a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, pentru contribuabilul S.C. E. PLASTPROD S.R.L., sub forma popririi asigurătorii și a sechestrului asigurător.
Contestatoarei i-a fost adusă la cunoștință această decizie prin adresa nr. 4971/28.04.2014.
La data de 28.04.2014, a fost emis procesul – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, nr._, având ca obiect un număr de 7 autovehicule.
Aceste autovehicule au fost înstrăinate de contestatoare în perioada 2008 – 2012.
Dispozițiile legale relevante în cauza dedusă judecății sunt următoarele:
Art. 129 alineatele 1-6 și 11 Cod Procedură Fiscală:
„(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3)Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
………………………………………………………………………………………………
(11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.”
Pct. 5.1.1. din Anexa 1 a Ordinului 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:
„În situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.”
Instanța reține că interpretarea normelor mai sus citate relevă motivele pentru care și, respectiv, condițiile în care se pot dispune măsuri asigurătorii, acestea trebuind să se regăsească în cuprinsul deciziei de instituire a unor astfel de măsuri, așa cum impune alineatul 2 al art. 129 Cod Procedură Civilă.
Astfel, această decizie trebuie să aibă la bază date certe referitoare la anumite acțiuni ale debitorului, care să creeze pericolul ca acesta „să sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”
Termenii folosiți de legiuitor conduc la concluzia că necesității existenței unor manifestări concrete ale debitorului, care să îndreptățească organul competent a aprecia asupra utilității instituirii măsurilor asigurătorii. Decizia fiind necesar a fi motivată, bineînțeles că aceste date certe referitoare la acțiunile concrete ale debitorului trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei, reprezentând fundamentul ei.
Justificarea acestei reglementări se regăsește în efectele pe care le au aceste măsuri asigurătorii asupra debitorului, căruia îi restrâng dreptul de a dispune de bunurile ce fac obiectul lor.
Tocmai de aceea, se impune ca măsurile respective să fie luate numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar acestea să fie identificate în actul administrativ, pentru a putea fi verificate. Pericolul la care se referă legiuitorul presupune existența unor împrejurări concrete dovedite, acesta nefiind prezumat.
În speță, instanța constată că nu au fost identificate și probate acțiuni ale debitorului care să creeze pericolul de sustragere, ascundere, ori risipire a patrimoniului său, iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu cuprinde date concrete în acest sens. Deși se face trimitere la „motive întemeiate în ceea ce privește aprecierea pericolului …..”, acestea nu sunt menționate în cuprinsul deciziei. Trimiterile la activitatea debitorului care ar fi produs un prejudiciu statului nu pot fi considerate suficiente, întrucât legea cere, distinct, condiția pericolului de sustragere, ascundere, care trebuie să fie concret și dovedit.
Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 129 alineat 2 Cod Procedură Fiscală citat mai sus, instanța va anula decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.
În ceea ce privește procesul – verbal de sechestru asupra bunurilor mobile nr._/28.04.2014, acesta este un act subsecvent deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, fiind emis în baza ei.
Procesul – verbal respectiv urmează a fi anulat de către instanță, ca urmare a anulării actului principal, adică decizia din 17.04.2014, dar și pentru motive proprii.
În ceea ce privește acestea din urmă, instanța reține următoarele:
Conform normelor Codului Civil, atât cel din 1864, cât și cel aprobat prin Legea 287/2009, vânzarea – cumpărarea este, ca regulă, un contract consensual, excepțiile fiind prevăzute expres de lege. De asemenea, tot ca regulă, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului.
În speță, contestatoarea, așa cum s-a arătat mai sus, a vândut cele șapte autovehicule, în perioada 2008 – 2012, prin încheierea unor înscrisuri sub semnătură privată sub forma facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei – dreptul de proprietate transferându-se în mod valabil de la data încheierii lor. Facturile au fost prezentate și înregistrate la S.P.I.T. C., iar pe baza lor, această instituție a dispus scoaterea din evidență a acestor bunuri.
În ceea ce privește opozabilitatea datei acestor înscrisuri, instanța urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 1182 din Codul Civil din 1864, aplicabil față de data încheierii actelor respective, apreciind că din ziua când aceste facturi au fost înfățișate și înregistrate la S.P.I.T. C., pentru a fi radiate autovehiculele de pe numele contestatoarei, ele au dobândit dată certă, devenind opozabile terților.
În consecință, la data de 28.04.2014, autovehiculele respective nu se mai aflau în patrimoniul contestatoarei, neputând face, în mod legal, obiectul sechestrului.
În conformitate cu dispozițiile art. 451 și următoarele Cod Procedură Civilă, ce reprezintă sediul materiei din punct de vedere al dreptului procesual, pentru cheltuielile de judecată, instanța reține că, partea care solicită acordarea de cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada acestora, dovadă care trebuie prezentată instanței până la închiderea dezbaterilor.
În speță, la dosarul cauzei contestatoarea nu a făcut proba suportării efective a cheltuielilor de judecată pe care le solicită, așa cum impun dispozițiile art. 452 Cod Procedură Civilă, astfel că instanța va respinge cererea acesteia, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. P. PROD S.R.L., CUI_, J_, cu sediul în Constanta, ., județ C. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva procesului – verbal din data de 16.04.2014.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. P. PROD S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise la data de 17.04.2014 și anulează această decizie.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. P. PROD S.R.L. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. cu sediul în C., . nr.18, împotriva procesului – verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/28.04.2014 și anulează acest proces – verbal.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 20.04.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Cf. art. 426 al 4 C.p.civ,
L. I. P. semnează pentrugrefier D. L.,
aflată în C.O.
grefier șef secție civilă
M. Tăranu
Red.jud. LIP/27.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3949/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4443/2015.... → |
|---|
