Validare poprire. Sentința nr. 4962/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4962/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 28714/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.4962
Ședința publică din data de 30.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte O. C. M.
Grefier M. D.
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de renunțare la judecată în cauza civilă având ca obiect validare poprire, cerere formulată de petent B. D. D. cu sediul în C., ., . T. L. domiciliat în oraș O., ., jud. C. în contradictoriu cu debitor C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR O. PRIN PRIMAR cu sediul în oraș O., ., jud. C. și terțul poprit D. G. A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA ACTIVITATEA DE TREZORERIE SI contabilitate PUBLICA cu sediul în C., ..
Dezbaterile asupra renunțării la judecată au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cererii de renunțare la judecată:
La data de 05.09.2014, petentul B. D. D. a formulat pentru creditor T. L. actiune, având ca obiect validare poprire.
La termenul de judecată din data de 08.04.2015, petentul a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata cauzei, cererea fiind comunicată și celorlalte părți.
Pentru termenul de judecată din data de 39.04.2015 atât debitoarea cât și terțul poprit au depus la dosar precizări prin care au arătat că sunt de acord cu renunțarea petentului la judecata cauzei.
Potrivit art. 406 NCPC -(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă… (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantei, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 NCPC poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.
În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior și astfel va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecarea cauzei formulată de petent B. D. D., pentru creditor T. L. domiciliat în oraș O., ., jud. C., în contradictoriu cu terț poprit DGFP C. - Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică cu sediul în C., . și debitor C. Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar O. prin Primar cu sediul în oraș O., ., jud. C., având ca obiect validare poprire.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. C. M. M. D.
Red.jud.O.C.M/04.05.2015
Tehnored M.D/6 ex/07.05.2015
Emis 4 ..2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4786/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 3886/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|