Contestaţie la executare. Sentința nr. 6001/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6001/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 9126/212/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6001
Ședința publică din data de 22 mai 2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul B. C. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 8 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2015 sub nr._, contestatorul B. C. C., în contradictoriu cu intimatul creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., a solicitat anularea executării silite, a tuturor actelor de executare și a încheierilor privind încuviințarea executării silite efectuate în cadrul dosarului de executare silită nr. 1222/2015 al B. N. M. A..
În motivare, contestatorul a arătat că se execută tariful de despăgubire la care a fost obligat prin procesul verbal de contravenție pus în executare însă trebuie să se aplice legea mai favorabilă în speța de față, respectiv dispozițiile Legii nr. 424/2012, conform dispozițiilor art. 15 alin 2 din Constituția României.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm din Codul de procedură civilă.
În probațiune, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 93 lei – fila 29.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a dispus atașarea, în copie certificată a dosarului de executare nr. 1222/2015 pe rolul B. N. M. A..
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 24.02.2015 a fost formulată cerere de executare silită de către intimatul creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. împotriva debitorului contestator în cauză pentru suma de 168 euro reprezentând tarif de utilizare și de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de contravenție . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, cerere înregistrată cu nr. 1222/2015 pe rolul B. N. M. A..
Prin Încheierea nr._/18.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2014 a Judecătoriei C., instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
Prin Încheierea nr._/13.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2014 a Judecătoriei C., instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
Prin Încheierea nr._/11.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2014 a Judecătoriei C., instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
Prin Încheierea nr._/13.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2014 a Judecătoriei C., instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
Prin Încheierea nr._/13.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2014 a Judecătoriei C., instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
Prin Încheierea nr._/13.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/212/2014 a Judecătoriei C., instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012.
La data de 24.02.2015, executorul judecătoresc a emis încheierea de încuviințare a executării silite în ce privește procesele verbale de contravenție . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, . nr._/21.03.2012, respectiv a emis încheierea prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 505,75 lei.
La data de 24.02.2015 au mai fost emise înștiințare și somație către debitor comunicate la data de 02.03.2015
Conform art. 711 C.proc.civ. - Obiectul contestației - (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Referitor la criticile aduse de contestatoare executării silite, se reține că, prin Legea nr. 144/2012, legiuitorul a înlăturat tariful de despăgubire, ce constituia un venit extrabugetar pentru CNADNR si reprezenta, potrivit art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, o compensație a pagubei cauzata de persoana care a săvârșit contravenția.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, „Tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanță pana la data intrării in vigoare a prezentei legi, se anulează”.
Așadar, se poate spune că, prin înlăturarea tarifului, legiuitorul a renunțat nu numai la stabilirea unui cuantum al despăgubirilor rezultate in urma săvârșirii faptei contravenționale de a circula fără rovinieta valabila, ci si la recuperarea despăgubirilor (tarifelor) aplicate pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012.
Este evident ca legiuitorul a prevăzut soluția de anulare a tarifelor de despăgubire „aplicate si contestate” pana la data intrării in vigoare a legii, atât pentru cele soluționate anterior intrării in vigoare a Legii, cat si pentru cele aflate in curs de soluționare. O interpretare in sensul contrar ar reprezenta o încălcare a principiului de interpretare legislativa conform căruia ˝unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem˝.
De altfel, cu privire la sfera de aplicare a acestui text de lege, practica si doctrina tinde sa considere ca se aplica inclusiv in cazul tarifelor necontestate si neexecutate pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, in baza principiului egalității in fata legii a cetățenilor, consacrat de dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 15 alin.2 din Constituția României stabilind că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.
De asemenea, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „(1) daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția săvârșită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data săvârșirii acesteia”.
In același timp, prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale, s-a stabilit ca dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstituționale, în măsura in care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu si executarea acesteia. In cuprinsul acestei decizii se arata ca sintagma „nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă in sensul ca, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar in cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrării in vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa.
Prin abrogarea dispoziției legale care reglementa tariful de despăgubire, creanța intimatei a devenit, în fapt, inexistentă, ceea ce contravine dispozițiilor art. 662 alin. 1 C.proc.civ. (Executarea silita nu se poate face decât daca creanța este certa, lichida si exigibila. Creanța este certa când existenta ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.˝).
În baza considerentelor expuse anterior, în temeiul art. 719 alin. 1 C.proc.civ., instanta urmeaza sa anuleze actele de executare silită și executarea silita însăși ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 1222/2015 al B. N. M. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. C. C., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat T. E. M. din C., ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 1222/2015 al B. N. M. A..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/03.08.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5355/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5479/2015. Judecătoria... → |
---|