Validare poprire. Sentința nr. 5598/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5598/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 10304/212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5598
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 14.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. O.-I.
GREFIER: M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect validare poprire, acțiune formulată de creditoarea S. S.a.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMANIA S.R.L., cu sediul în București, Calea Moșilor, nr. 51, ., sector 3, în contradictoriu cu debitorul P. C., domiciliat în C., . BIS, județul C. și terțul poprit S.C. T. C. S.R.L., cu sediul în C., ., județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.05.2015, dată când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din data de 10.04.2015, creditoarea S. S.a.R.L., a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul P. C. și terțul poprit S.C. T. C. SRL, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună validarea popririi înființate la data de 28.01.2015 în dosarul de executare silită nr. 92/2012 asupra veniturilor salariale obținute de debitor de la terțul poprit.
În motivarea cererii, s-a arătat faptul că executarea silită împotriva debitorului P. C. s-a declanșat în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat de părți sub nr._ din 18.08.2008 și vizează suma de 3370,55 lei, reprezentând 2843,59 lei credit restant, dobânzi, penalizări, comisioane aferente neîncasate și 526,96 lei cheltuieli de executare.
Dată fiind împrejurarea că debitorul nu a înțeles să execute de bunăvoie obligația din titlu, s-a dispus de către executor înființarea popririi asupra veniturilor salariale pe care debitorul le are de încasat de la terțul poprit S.C. T. C. SRL iar acesta din urmă, deși i-a fost comunicată adresa la data de 02.02.2015, nu a poprit sumele datorate debitorului.
În drept se invocă dispozițiile art.454-456 și art. 460 Cod procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Urmare a cererii formulate de creditoarea S. S.a.R.L., în baza titlului executoriu constând în contractul de credit încheiat de părți sub nr._ din 18.08.2008, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 24.02.2012, a fost emisă la data de 28.01.2015, în dosarul de executare silită nr. 92/2012 al B. G. A.-M., adresa de înființare a popririi asupra veniturilor obținute de debitorul P. C. de la terțul poprit S.C. T. C. SRL, până la concurența sumei de 3370,55 lei, reprezentând 2843,59 lei credit restant, dobânzi, penalizări, comisioane aferente neîncasate și 526,96 lei cheltuieli de executare.
Adresa de înfiintare a popririi a fost comunicata terțului poprit la data de 02.02.2015 conform dovezii de comunicare depuse la dosar.
Potrivit dispoziției art. 460 alin.1 cod procedura civila, dacă tertul poprit nu-si mai îndeplinește obligația ce-i revine pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul în care, în loc sa consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
Conform al. 2 instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul si terțul poprit si daca din probele administrate rezulta ca terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, în limita creanței, suma datorata debitorului.
Conform relațiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă C., f 24, debitorul P. C. figurează înregistrat cu contract individual de muncă în executare la terțul poprit S.C. T. C. SRL.
În cauză, instanța constata ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, astfel ca urmează să admită cererea, să dispună validarea popririi si sa oblige pe terțul poprit la plata către creditor a sumelor datorate de debitor, astfel cum sunt individualizate in adresa de înființare a popririi, respectiv până la concurența sumei de 3370,55 lei, reprezentând 2843,59 lei credit restant, dobânzi, penalizări, comisioane aferente neîncasate și 526,96 lei cheltuieli de executare.
În ceea ce privește cererea petentului de amendare a terțului poprit pentru neîndeplinirea obligațiilor sale, instanța reține că nu s-a făcut dovada relei-credințe a acestuia, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea de amendare formulată de creditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de creditorul S. S.a.R.L, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr. 51, ., sector 3, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. T. C. S.R.L., cu sediul în C., ., județul C. și debitorul P. C., domiciliat în C., . BIS, județul C. .
Dispune validarea popririi înființată la data de 28.01.2015 de catre B. G. A.-M. in dosarul de executare nr. 92/2012.
Obligă pe terțul poprit la plata către creditor a sumelor datorate de debitor astfel cum sunt individualizate în adresa de înființare a popririi, respectiv până la concurența sumei de 3370,55 lei, reprezentând 2843,59 lei credit restant, dobânzi, penalizări, comisioane aferente neîncasate și 526,96 lei cheltuieli de executare.
Respinge ca neîntemeiată cererea de amendare a terțului poprit.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. O.-I. M. S.
Red.jud.L.O.I./14.05.2015
Tehnored.M.S./10.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5803/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5355/2015. Judecătoria... → |
---|