Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 18-11-2015, Judecătoria CONSTANŢA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 13620/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din camera de consiliu din data de 18 noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. O.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, cerere formulată de reclamanta V. R. SA (J_ ; CUI_) cu sediul în București Piața Charles de Gaulle nr. 15 sector 1 și sediul procesual ales în București .. 10A clădirea C3 . în contradictoriu cu pârâta N. G. L. (CNP_) cu domiciliul în O. . . județul C..

La apelul nominal făcut în ședința de cameră de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Având în vedere prevederile art. 1030 Cod procedură civilă, conform cărora procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de reclamantă, instanța apreciază că nu este necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.

Verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 în referire la art. 1028 alin. 1 și 2 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În temeiul art. 258 în referire la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă în vederea dovedirii existenței și a modului de îndeplinire a obligațiilor contractuale, și reține cauza spre soluționare asupra fondului.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.09.2015 sub nr. _, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta G. L. N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 899,44 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a sumei de 1350,16 lei reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de termen, a sumei de 303,79 lei reprezentând penalități de 0,5% întârziere calculate asupra valorii totale a serviciilor prestate și a sumei de 899,44 lei reprezentând lei reprezentând penalități de 0,5% întârziere calculate de la data scadenței ultimei facturi, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți a existat un raport juridic de prestare servicii de comunicații electronice în baza căruia reclamanta a prestat pârâtei servicii din pachetul V. achiziționat de pârâtă, atribuindu-i în acest sens codul de client_, corelativ născându-se obligația de plată a pârâtei a serviciilor de care a beneficiat.

Reclamanta mai arată că în baza contractului de prestări servicii format din trei părți au fost emise facturile fiscale atașate cererii de chemare în judecată, scadente și opozabile pârâtei în valoare de 899,44 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă.

Reclamanta a mai precizat că în temeiul art. 6 din termenii și condițiile generale pentru persoane fizice-consumatori, pârâta datorează penalități de întârziere în valoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, clauza făcând parte din condițiile generale cuprinse în contracte și având valoarea de act juridic. Totodată, reclamanta a învederat instanței că potrivit art. 9.2 din termenii și condițiile generale pentru persoane fizice consumatori, reclamanta este îndreptățită să înceteze contractul în condițiile în care debitorul nu își respectă obligația de plată a facturilor sau a oricăror obligații prevăzute în contract, iar în această situație clientul va datora despăgubiri în valoarea egală cu valoarea prejudiciului cauzat. Astfel, întrucât pârâta nu și-a respectat obligația de a achita contravaloarea debitului principal, s-a procedat la rezilierea contractului încheiat între părți și la aplicarea prevederilor contractuale și prin încetarea contractului înainte de termen, reclamanta a suferit un prejudiciu în valoare de 1350,16 lei.

Reclamanta a mai precizat că înțelegerea părților și facturile emise în contul serviciilor de telefonie mobilă dovedesc caracterul cert, lichid și exigibil al creanței rezultând din neachitarea facturilor. Atât prețul serviciilor, cât și scadența, au fost însușite de debitoare prin semnarea contractului și prin acceptarea la plată a facturilor.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 și urm. c.p.c, art. 1516 și art. 1535 c.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxă judiciară de timbru potrivit op nr._/19.08.2015.

Pârâta nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de către reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A, în calitate de prestator servicii telefonie mobilă și pârâta G. L. N., în calitate de beneficiar servicii telefonie mobilă s-a încheiat contractul . nr._/16.08.2014 format din clauze contractuale principale partea I și II și din termenii și condițiile generale pentru persoane fizice-consumatori. În temeiul contractului menționat, reclamanta a emis facturile anexate la dosar aferente perioadei 23.09-_15 scadente și neachitate integral de către pârâtă.

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 c.proc. civ, privind cererile cu valoare redusă și în raport de obiectul cauzei, cererea este admisibilă.

Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o privește pe pârâtă, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâtei, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.

Astfel, fapta ilicită constă în nerespectarea unor obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă conform facturilor emise în temeiul contractului . nr._/16.08.2014, iar prejudiciu patrimonial se concretizează în suma de 899,44 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă conform facturilor fiscale anexate la dosar și emise în temeiul contractului menționat.

Instanța mai reține că art. 1531 c.civ. dispune că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de către creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit, în timp ce art. 1530 c.civ. prevede că este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației.

În ceea ce privește vinovăția pârâtei, instanța constată că art. 1548 C. civ. prevede o prezumție de vină în sarcina pârâtei prin simplul fapt al neexecutării unei obligații contractuale, prezumție relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de către pârâtă.

Totodată, instanța reține că din înscrisurile administrate în cauză reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil și a executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă.

Pârâta, deși avea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații, nu a depus niciun înscris și nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt întemeiate, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 899,44 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă.

Referitor la capetele de cerere privind plata sumei de 1350,16 lei reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de termen și a sumei de 1203,23 lei reprezentând penalități de 0,5% întârziere calculate asupra valorii totale a serviciilor prestate instanța reține următoarele.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților (comerciant, respectiv consumator, astfel cum sunt definite noțiunile prin Legea nr. 193/2000). Astfel, din datele speței reiese că pârâta, care este o persoană fizică, nu a fost animată de un scop lucrativ când a încheiat convențiile cu reclamanta, iar reclamanta reprezintă o persoană juridică ce urmărește un scop patrimonial .

Curtea europeană de justiție a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre (C. vs. Enel din 15.7.1964). Așadar, normele comunitare au prioritate asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză (constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).

În consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.

În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotărât că articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.

Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune.

De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți.

Clauza penală prevăzută în contract cu privire la penalitățile de întârziere, precum și clauza cu privire la justa despăgubire pentru reziliere a contractului înainte de expirarea termenului reprezintă clauze abuzive, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Anexa 1 lit. i și g din Legea nr. 193/2000 prevede cu titlu exemplificativ că sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, precum și clauzele care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.

Art. 6 din contract și 10 din Termenii și condițiile generale pentru persoane fizice - consumatori, parte a contractului . nr._/16.08.2014, nu au fost negociate direct cu consumatorul, contractele încheiate între părți fiind contracte standard preformulate. Sarcina probei privind negocierea clauzelor revenea reclamantei, care nu a dovedit că aceste clauze au fost negociate direct cu consumatorul. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectivele clauze au fost negociate.

Clauza penală prin care reclamanta solicită plata unor penalități de întârziere în valoare de 0,5% pe zi (aproximativ 182,5% pe an) se află într-o flagrantă opoziție cu orice prejudiciu rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței.

Referitor la clauza cu privire la obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în cazul încetării contactului înainte de durata minimă contractuală stabilită, instanța apreciază că nu există vreo prevedere contractuală care să stipuleze că și reclamanta ar fi pasibilă de plata unei despăgubiri în același context.

Consecința constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate o reprezintă lipsirea de efecte conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.

Nu se poate considera că numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 și urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract încheiat între un comerciant și un consumator. Astfel, procedura respectivă constituie un mijloc suplimentar, instituționalizat, de protecție, care prezintă avantajul că instanța poate obliga comerciantul să modifice condițiile sale generale de afaceri, cu repercusiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu înlătură însă sancțiunea lipsei de efecte a clauzei abuzive, caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor, care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță în situația, mult mai frecventă, în care comerciantul formulează acțiuni în justiție pentru executarea obligațiilor decurgând din contractele cu consumatorii care cuprind clauze abuzive.

De asemenea, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei plata către reclamanta a sumei de 1350,16 cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de a rezilia contractul fără intervenția instanței sau alte formalități prealabile și nici nu a învestit instanța cu o cerere de reziliere a contractului. Potrivit art. 9.2 din termenii generali ai contractului, reclamanta poate înceta contractul din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării contractului când clientul nu își respectă în mod repetat obligația de plată a sumelor datorate. În astfel de condiții, încetarea contractului fără notificarea scrisă, în mod unilateral de către reclamantă contravine forței obligatorii a contractului prevăzută de art. 1270 c. civ. care prevede că un contract valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante și se modifică și încetează numai prin acordul părților din cauze autorizate de lege.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța nu-și poate forma convingerea în sensul însușirii la plată de către pârâta a creanței reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului pentru furnizare de servicii, reclamanta nefăcând dovada notificării pârâtei. Or, dispozițiile art. 249 c.pr.civ. reglementează principiul general potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească” („onus probandi incumbit actori”), reclamantei ii revenea sarcina probei în dovedirea existenței caracterului cert și lichid al creanței.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța, constatând caracterul abuziv al clauzelor menționate inserate in contracte va constata ineficacitatea acestora și drept consecință va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1350,16 lei reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de termen, a sumei de 1203,23 lei reprezentând penalități de 0,5% întârziere calculate asupra valorii totale a serviciilor prestate.

Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâta va fi obligată și la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. V. R. S.A. (J_ ; CUI_) cu sediul în București Piața Charles de Gaulle nr. 15 sector 1 și sediul procesual ales în București .. 10A clădirea C3 . în contradictoriu cu pârâta G. L. N. (CNP_) cu domiciliul în O. . . județul C..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 899,44 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

Respinge capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1350,16 lei reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de termen și a sumei de 1203,23 lei reprezentând penalități de 0,5% întârziere calculate asupra valorii totale a serviciilor prestate, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. O. F. M.

Red. I.O./18.11.2015.

tehnored.F.M/19.11.2015.

emis 2 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 18-11-2015, Judecătoria CONSTANŢA