Contestaţie la executare. Sentința nr. 2081/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2081/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 30135/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2081
Ședința Publică din data de 25 Februarie 2015
Instanța constituită din
Președinte: Judecător C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, cerere formulată de contestatoarea A. Ș. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C., în contradictoriu cu intimatul D. G. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu chirie la adresa din Mun. C., ., ., Apt. 48, J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea pentru datele de 02.02._15, 24.02.2015 și 25.02.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc.civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.11.2013 sub număr de dosar_, contestatoarea A. Ș. a solicitat instanței să dispună, în contradictoriu cu intimatul D. G.:
- admiterea contestației la executare
- anularea formelor de executare și anularea executării silite înseși care face obiectul dosarului de executare nr.390/2013, instrumentat de B. D. V.
- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-au invocat următoarele argumente:
(1). lipsa calității procesual pasive a contestatoarei în cadrul dosarului de executare
(2). lipsa de interes a intimatului în promovarea executării silite
(3). lipsa de obiect și lipsa dreptului.
S-a arătat că între părți, dar și alături de numiții N. V., S. C. și T. E. a intervenit dosarul nr._/212/2008 având ca obiect partaj judiciar, în cadrul căruia, prin hotărâre judecătorească definitivă, intimatului i s-a atribuit Lotul A identificat prin raportul de expertiză întocmit de experții B. E. și C. S., pe care îl avea în posesie, fiind totodată obligat la plata sumei de 97.135,00 lei către T. E.. Pentru recuperarea acestei creanțe, creditoarea T. E. a inițiat executarea silită a intimatului, în cadrul dosarului de executare nr.201/2013, instrumentat de B. Menaef C., imobilul cuprins în Lotul A, înscris sub nr._ a UAT C. și având număr cadastral_ – C1, fiind scos la licitație. Prin procesul verbal de licitație încheiat la data de 23.08.2013 de B. Menaef C., imobilul menționat a fost adjudecat de creditoarea T. E. în contul creanței în cuantum de 97.135,00 lei. Or, intimatul solicită, în cadrul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B. D. V., să îi fie atribuit în natură exact acest imobil. În concluzie, intimatul solicită atribuirea Lotului A, așa cum acesta a fost identificat în anexa nr.4 a raportului de expertiză întocmit de experții B. E. și C. S., lot care însă a fost adjudecat de T. E. la data de 23.08.2013, în cadrul dosarului de executare nr.201/2013 instrumentat de B. Menaef C..
Contestatoarea nu are nicio legătură cu intimatul, în afară de faptul că locuiește la aceeași adresă, însă în alte camere decât cele pretinse de acesta.
În drept, contestatoarea a invocat art.711 – art.719 C.proc.civ..
În susținereacererii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr.6 – 9, nr.14 – 19, din dosar).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1000,00 lei, achitată conform chitanțelor ./Nr. CT XWM_/19.11.2013 și CT XWM_/14.03.2014 – fila nr.13 și fila nr.28, din dosar.
II. Întâmpinarea:
Intimatul a învederat instanței că solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
(1). în cadrul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B. D. V., a solicitat punerea în executare a cotei de 1/3 din Lotul D – . care părțile litigante sunt coproprietare
(2). în somația emisă la data de 16.10.2013, executorul judecătoresc a consemnat greșit Lotul A, în loc de Lotul D, dar contestatoarea a luat la cunoștință despre existența acestei erori
(3). Lotul A a fost adjudecat de numita T. E. în contul sultei pe care intimatul o datora acesteia
(4). intimatul a fost pus în posesia cotei de 1/3 din Lotul D, dar contestatoarea s-a opus executării întrucât a construit pe acest lot două anexe care trebuie dezafectate în vederea construirii unei treceri pietonale în suprafață totală de 80,22 mp.
În drept, intimatul nu a invocat niciun temei.
În susținereaîntâmpinării, intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr.65 – 81, din dosar).
III. Excepții:
La termenul de judecată din data de 08.12.2014, reprezentantul convențional al contestatoarei a învederat că lipsa calității procesual pasive a contestatoarei în cadrul dosarului de executare, lipsa de interes a intimatului în promovarea executării silite și lipsa de obiect și lipsa dreptului reprezintă excepții, dar înțelege să nu le mai susțină având în vedere conținutul dosarului de executare.
IV. Dosarul de executare:
Prin rezoluție, instanța a dispus atașarea dosarului de executare nr.390/2013întocmit de B.E.J. D. și Asociații .
La data de 04.12.2014,B.E.J. D. și Asociații a depus la dosarul cauzei copia certificată pentru conformitate cu originalul a dosarului de executare nr. 390/2013.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:
I. Asupra contestației la executare:
Potrivit art.666 C.proc.civ.: Dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 666, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație. Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.
Din analiza dosarului de executare instanța reține că executarea silită solicitată de intimat s-a realizat în lipsa somației.
Prin cererea adresată B.E.J. D. și Asociații la data de 28.08.2013, intimatul a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._/06.07.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2008, prin punerea în posesie a Lotului D. Conform dispozitivului sentinței menționate, între A. Ș., D. G. și N. V. s-a dispus:
- menținerea stării de indiviziune cu privire la suprafața totală de 80,22 mp care formează Lotul D, astfel cum acesta a fost identificat prin anexa nr.4 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții B. E. și C. S.
- atribuirea în natură, către intimatul din prezenta cauză a Lotului A, astfel cum acesta a fost identificat prin anexa nr.4 a aceluiași raport de expertiză
- obligarea intimatului din prezenta cauză la plata sumei de 97.135,00 lei către numita T. E., cu titlul sultă.
Pentru recuperarea acestei creanțe, creditoarea T. E. a inițiat executarea silită a inrimatului, în cadrul dosarului de executare nr.201/2013, instrumentat de B. Menaef C., imobilul cuprins în Lotul A, înscris sub nr._ a UAT C. și având număr cadastral_ – C1, fiind scos la licitație. Prin procesul verbal de licitație încheiat la data de 23.08.2013 de B. Menaef C., imobilul menționat a fost adjudecat de creditoarea T. E., cu suma de 97.135,00 lei (fila nr.5, din dosar).
Prin Somația emisă la data de 16.10.2013 în cadrul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B.E.J. D. și Asociații, contestatoarei i s-a pus în vedere ca, în termen procedural de opt zile libere să atribuie în natură Lotul A – astfel cum acesta a fost identificat prin anexa nr.4 a a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții B. E. și C. S..
Deși prin somație contestatoarei i s-a pus în vedere să atribuie în natură Lotul A intimatului, prin procesul verbal din data de 23.07.2013, executorul judecătoresc, constatând îndeplinite dispozițiile legale privind comunicarea somației, a procedat la lăsarea și către intimat în deplină proprietate și liniștită posesie a Lotului D, astfel cum acesta a fost identificat prin anexa nr.4 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții B. E. și C. S..
De la data emiterii somației și până la data încheierii procesului verbal anterior menționat, executorul judecătoresc nu a procedat la emiterea niciunei încheieri în care să consemneze vreo eroare materială care s-ar fi strecurat în cuprinsul somației. Abia prin încheierea din data de 04.11.2014, deci după punerea în executare, executorul judecătoresc s-a sesizat din oficiu asupra existenței unei astfel de erori . Prin încheierea menționată, executorul judecătoresc a dispus după cum urmează: din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Somației dresate la data de 16.10.2013, în dosarul de executare nr.390/2013, în sensul menționării corecte a lotului atribuit în indiviziune; conform …titlului executoriu s-a procedat la atribuirea în natură, în indiviziune, către D. G., A. Ș. și N. V. a suprafeței totale de teren de 80,22 mp ce formează Lotul D, ….pe cale de consecință, se va proceda la menționarea corectă în cuprinsul somației dresate la data de 16.10.2013 în dosarul de executare nr.390/2013.
Din dosarul de executare nu rezultă că încheierea de îndreptare a erorii materiale ar fi fost comunicată contestatoarei.
Având în vedere că prin Somația emisă la data de 16.10.2013 în cadrul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B.E.J. D. și Asociații, contestatoarei i s-a pus în vedere ca, în termen procedural de opt zile libere să atribuie în natură Lotul A, deși prin cererea adresată executorului judecătoresc intimatul solicitase punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinței Civile nr._/06.07.2011, pronunțate de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/212/2008, prin punerea în posesie a Lotului D, iar executarea silită s-a făcut asupra Lotului D, instanța constată că executarea silită s-a realizat în fapt în lipsa somației, deci cu încălcarea alin.1 al art.667 C.proc.civ.rep., ceea ce atrage, în condițiile alin.2 al aceluiași text legal, sancțiunea nulității executării. În plus, în condițiile art.704 C.proc.civ.rep., nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art.174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.
Față de necomunicarea somației către contestatoare, apărările intimatului nu pot fi reținute ca întemeiate. Din dosarul de executare nu rezultă că i s-ar fi adus la cunoștință contestatoarei îndreptarea pretinsei erori materiale anterior executării silite și nici emiterea unei alte somații prin care acesteia să i se pună în vedere executarea de bună voie a obligației înscrise în titlul executoriu. Pe de altă parte, sesizarea din oficiu a executorului judecătoresc prin încheierea din data de 04.11.2014 nu poate acoperi necomunicarea somației. Debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite (art.667 C.proc.civ.). Or, așa cum a învederat și contestatoarea, prin somația emisă la data de 16.10.2013 I se solicitase atribuirea Lotului A, așa cum acesta a fost identificat în anexa nr.4 a raportului de expertiză întocmit de experții B. E. și C. S., lot care însă fusese adjudecat de T. E. la data de 23.08.2013, în cadrul dosarului de executare nr.201/2013 instrumentat de B. Menaef C.. Prin urmare, contestatoarei i s-a pus în vedere executarea unei obligații care nu fusese prevăzută în titlul executoriu ca fiind în sarcina sa.
Relevant este și faptul că executorul judecătoresc s-a sesizat asupra conținutului somației abia la data de 04.11.2014, aproape la un an de la promovarea prezentei acțiuni. Nu mai puțin adevărat, așa cum s-a arătat deja, încheierea din data de 04.11.2014, nici nu a fost comunicată contestatoarei.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, în temeiul art.719 C.proc.civ., potrivit cu care dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu, instanța:
- va admite cererea de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare – acțiune formulată de către contestatoarea A. Ș., în contradictoriu cu intimatul D. G.,
și, pe cale de consecință,
-va anula toate actele de executare care fac obiectul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B.E.J. D. și Asociații
- va anula executarea însăși care face obiectul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B.E.J. D. și Asociații.
II. Asupra cheltuielilor de judecată:
1. În drept:
Art.453 C.proc.civ.: Acordarea cheltuielilor de judecată
(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Art.45 alin.1 lit.(f) din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru: sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;
2. În speță:
Cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei:
- contestatoarea a solicitat instanței obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, pe parcursul judecății atașând la dosarul cauzei, în probațiunea acestui capăt de cerere:
- chitanțele ./Nr. CT XWM_/19.11.2013 și CT XWM_/14.03.2014, aferente taxei judiciare în cuantum de 1.000,00 lei – fila nr.13 și fila nr.28, din dosar.
- chitanța ..06.2014, aferentă onorariului avocațial în cuantum de 1.500,00 lei – fila nr.90, din dosar.
- intimatul a învederat că nu mai solicită cheltuieli de judecată.
3. Soluția instanței:
Având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestatoare, în temeiul dispozițiile art.453 C.proc.civ. rap. la art.45 alin.1 lit.(f) din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instanța:
- va obliga intimatul să plătească contestatoarei 1.500,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței ..06.2014
- va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de contestatoare privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru recuperarea sumei reprezentând taxă judiciară de timbru, contestatoarea are deschisă calea în drept prevăzută de art.45 alin.1 lit.(f) din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ.rep., instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
III. Instanța din oficiu:
Având în vedere dispozițiile legale ce succed:
- art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborate cu art.650 alin.3 C.proc.civ.
- art.471 alin.1 C.proc.civ.
- art.719 alin.4 C.proc.civ.
- prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal, în mod separat, în termen de 10 de zile, de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
- prezenta hotărâre, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu și de îndată, către B.E.J. D. și Asociații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare – acțiune formulată de către contestatoarea A. Ș. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C., în contradictoriu cu intimatul D. G. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C. și cu chirie la adresa din Mun. C., ., ., Apt. 48, J. C..
Pe cale de consecință,
- anulează toate actele de executare care fac obiectul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B.E.J. D. și Asociații.
- anulează executarea însăși care face obiectul dosarului de executare nr.390/2013 instrumentat de B.E.J. D. și Asociații.
Obligă intimatul să plătească contestatoarei 1.500,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței seria ..06.2014.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de contestatoare privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru recuperarea sumei achitate cu titlul taxă judiciară de timbru, contestatoarea are deschisă calea în drept prevăzută de art.45 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 10 de zile, de la comunicare, conform art.650 alin.3 C.proc.civ..
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității,conform art.471 alin.1 C.proc.civ..
Prezenta hotărâre se comunică din oficiu și de îndată ce va rămâne definitivă, către B.E.J. D. și Asociații, conform art.719 alin.4 C.proc.civ..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.
Președinte, Grefier,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. C.I. / 31.08.2015;
Tehnored. Grf. L.B. / 31.08.2015/ 4 exp.
Comunicat 2 exp.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1123/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1161/2015.... → |
---|