Obligaţie de a face. Sentința nr. 3770/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3770/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3770/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.3770
Ședința din publică din data de 01.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect obligația de a face, acțiune formulată de reclamanții B. E. (CNP_) și B. A.-D. (CNP_), ambii domiciliați în constanța, ., ., ., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. B., în C., . nr.128 A, ., ., în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE, cu sediul în C., ..14A, jud.C., având CUI_ și J_ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 01.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanții B. E. și B. A.-D. au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice (RADET) prin care au solicitat obligarea pârâtei la debranșarea imobilului situat în C., ., ., proprietatea reclamanților, de la sistemul de alimentare cu energie termică.
În motivare, reclamanții au arătat că, în calitate de proprietari ai apartamentului sus-menționat, au depus la RADET o cerere de debranșare de la sistemul de racordare la energie termică, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege. Cu toate acestea, reclamanții au menționat că au primit aviz negativ, pârâta arătând că nu au fost respectate prevederile procedurii de debranșare aprobate prin HCLM nr. 428/08.09.2008, conform mențiunilor avizului nefavorabil. Reclamanții consideră că argumentul pârâtei reprezintă o condiție suplimentară față de cele prevăzute de art. 30 din Legea nr. 325/2006, constând în aceea ca anterior anului 2008 să fi fost efectuate deconectări individuale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1164 – 1165 C. civ., art. 32 lit. c din Legea nr. 325/2006, iar în susținerea acțiunii reclamanții au depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 27 din OUG 80/2013.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 30 din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, coroborate cu dispozițiile art. 246, 247, 248, 250 și 252 din Regulamentului cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru serviciile publice de gospodărie comunală. Pârâta a subliniat dispozițiile imperative ale art. 250 din Regulamentul menționat, neîndeplinite de reclamanți, care impun ca debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă de consum ale unui utilizator tip condominiu se va face îndeplinind condiția: condominiul să nu se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat.
Pârâta a arătat că dispozițiile art. 249 din Regulamentul menționat potrivit căruia „deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament” nu este nici condiție suplimentară, nici adăugare la lege, ci o situație distinctă în care se pot efectua deconectări individuale.
Se mai arată că la nivelul Municipiului C., Consiliul Local C. a aprobat prin HCLM nr. 429/08.09.2008 zona unitară de încălzire de pe raza Municipiului C. unde se promovează ideea unui singur sistem de încălzire, apartamentul nr. 61, aparținând Asociației de proprietari F6 arondat la punctul termic 93, făcând parte integrantă din această zonă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ., iar în probațiune pârâta a depus înscrisuri.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin adresa nr. B16260/09.08.2013, reclamantul B. E., în calitate de coproprietar al imobilului situat în mun. C., ., ., ., a formulat o cerere de eliberare aviz pentru deconectare/debranșare de la sistemul de încălzire centralizat al mun. C., căreia, la data de 29.10.2013, i s-a eliberat aviz negativ (fila 19). În motivare, pârâta a reținut că nu au fost respectate prevederile procedurii de debranșare aprobate prin HCLM 428/08.09.2008 în baza Legii nr. 325/2006 și Ordinului 91/2007 privind zona unitară și procedura de debranșare, respectiv nu există dovada unei deconectări anterioare.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică: (1) Debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiții cumulative: a) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale; b) anunțarea operatorului care are și calitatea de furnizor și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile înainte de debranșare. (2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative: a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală; b) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare: a unui sistem individual de încălzire; c) anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte.
În conformitate cu art. 32 lit. c din același act normativ, R. Autonomă de Distribuție a Energiei Termice C. are dreptul să stabilească condițiile tehnice de debranșare a utilizatorilor de energie termică de la instalațiile aflate în administrare, cu respectarea normelor tehnice în vigoare și a reglementărilor emise de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.
Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică a fost aprobat prin Ordinul nr. 91/20.03.2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală și a intrat în vigoare la 23.05.2007.
Potrivit art. 246 din Regulamentul menționat, deconectările individuale ale unor apartamente situate în imobile de locuit timp . energie termică din sistemul energetic de interes local, indiferent de cauză, se pot realiza în următoarele condiții cumulative: să se modifice contractul de furnizare a energiei termice, prin act adițional, la solicitarea reprezentantului legal al asociației de proprietari /locatari, ca urmare a modificării puterii termice instalate in condominiu, cu acordul furnizorului, să existe acceptul scris al proprietarilor spațiilor cu destinației de locuință sau cu altă destinație cu care cel care dorește debranșarea are pereți comuni sau planșee comune, din care să rezulte că sunt de acord cu debranșarea și cunosc influențele debranșării asupra condițiilor de confort și de mediu din spațiile pe care le dețin în proprietate, să existe documentația tehnica prevăzută de art. 254 lit. g, solicitantul să aibă montat aparat de măsurare a debitului de gaze naturale pe care le consumă, în cazul în care continuă să folosească spațiul pe care îl are în proprietate după debranșare.
Art. 247 din același act normativ stipulează: în situația în care deconectarea se face cu intenția înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un alt sistem de încălzire individual, modificarea sistemului de încălzire individual se va face numai cu autorizație de construire, obținută în condițiile legii, care va ține cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât condițiile de mediu din imediata vecinătate să nu fie influențate si să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu curat pentru vecini.
Potrivit art. 248: (1) Furnizorul are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 246 si 247 înainte de a emite avizul de deconectare. (2) În cazul în care deconectarea se face fără îndeplinirea condițiilor legale, furnizorul este îndreptățit sa aplice penalizări la factură, reprezentând cheltuielile suplimentare de exploatare datorate deconectării.
Art. 249: Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament.
Art. 250 din același Regulament prevede: debranșarea totală a instalațiilor interioare de încalzire și/sau pentru apa caldă de consum ale unui utilizator tip condominiu se va face in următoarele condiții cumulative: a) condominiul să nu se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit ca încălzirea se realizează exclusiv in sistem centralizat; b) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale; c) anunțarea furnizorului și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile calendaristice înainte de debranșare.
Pârâta a subliniat că nu este îndeplinită condiția stipulată de art. 250 lit. a din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/2007, invocând principiul reglementat de art. 3 lit. g din Legea nr. 325/2006 – „un condominiu – un sistem de încălzire.” În susținere, pârâta a făcut trimitere și la prevederile HCLM nr. 429/08.09.2008 prin care Consiliul Local C. a aprobat zonele unitare de încălzire de pe raza mun. C., apartamentul reclamanților făcând parte din această zonă.
Art. 4.16 din Ordinul 91/2007 definește condominiul ca fiind „un imobil, . - proprietate imobiliară din care unele părți sunt proprietăți individuale, reprezentate de apartamente sau spații cu altă destinație decât cea de locuință, iar restul, din părți aflate în proprietate comună. Prin asimilare poate fi definit condominiu și un tronson, cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună.”
Având în vedere modalitatea de definire a condominiu-lui, apartamentul în care locuiesc reclamanții nu poate fi asimilat acestei noțiuni în accepțiunea articolului menționat mai sus, astfel că principiul invocat de pârâtă nu poate fi aplicat în cauza de față.
De asemenea, instanța constată că prin art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 și prin prevederile HCLM 429/2008 sunt stabilite condiții suplimentare pentru debranșarea individuală față de cele reglementate de art. 30 din Legea nr. 325/2006. Având în vedere prevederile art. 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care stabilesc faptul că modificarea unui act normativ are loc numai printr-un act normativ de același nivel sau de un nivel superior, instanța reține că actele normative invocate de către pârâtă nu puteau decât să dezvolte sau să explice dispozițiile legii și nu să creeze situații juridice noi.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța constată că reclamanții B. E. și B. A.-D. îndeplinesc toate cerințele instituite de art. 30 din Legea nr. 325/2006, motiv pentru care instanța va admite acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice și, în consecință, va obliga pârâta la debranșarea imobilului situat în C., ., ., ., proprietatea reclamanților, de la sistemul de alimentare cu energie termică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții B. E. (CNP_) și B. A.-D. (CNP_), ambii domiciliați în constanța, ., ., ., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D. B., în C., . nr.128 A, ., ., jud.C., în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE, cu sediul în C., ..14A, jud.C., având CUI_ și J_ .
Obligă pârâta la debranșarea imobilului situat în C., ., ., ., proprietatea reclamanților, de la sistemul de alimentare cu energie termică.
Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S.
C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../31.07.2015
Tehnored. Gref.C.A./ 5ex/31.07.2015
Comunicări./3 ex/31.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6811/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3734/2015. Judecătoria... → |
---|