Obligaţie de a face. Sentința nr. 5434/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5434/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5434/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5434
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. O.
GREFIER: F. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect obligație de a face, cerere formulată de reclamanta M. O. (CNP_) cu domiciliul în C. . .. D . în contradictoriu cu pârâta . ROMANIA SA cu sediul în București . Z sector 6 și sediul procesual ales în București .. 1A . sector 1 Complexul Bucharest Business Park la S.C.A. N. N. D. Kingston Petersen.
Dezbaterile asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C. au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 12.05.2015, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.02.2015 și completată la data de 27.03.2015 sub nr._, reclamanta M. O. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. E. BANK (ROMANIA) S.A., solicitând instanței să dispună denominarea creditului în valoare de_ CHF acordat prin contractul de credit NPCG303/_ din 22.04.2008 cu obligarea pârâtei la convertirea în lei a creditului acordat la cursul de schimb de la data acordării împrumutului și la restituirea sumelor încasate în plus, actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație până la data plății; să constate caracterul abuziv al clauzelor de la art. 5.1 lit. b și c cu restituirea sumelor de bani reprezentând comision de acordare a creditului de 2% din valoarea creditului de 4330 CHF și comision de administrare lunară de 0,1% aplicat la sold; să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la art. 5.1 li. d referitoare la comisionul de rambursare anticipată, de la art. 5. 2 cu privire la dreptul creditorului de a revizui nivelul costurilor în funcție de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu terți, de la art. 9.1 cu privire la plata creditului în moneda în care a fost acordat creditul și de la art. 15 alin final cu privire la dispoziția potrivit căreia banca nu va răspunde pentru nicio pierdere datorată sau alte evenimente independente de voința ei.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că stipularea clauzelor a căror anulare se solicită sunt contrare dispozițiilor legale, îndeplinind condițiile prevăzute de Legea 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al acestora.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legii nr. 193/2000, ale legii nr. 363/2007, ale legii 296/2004, ale legii nr.190/1999.
În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 16.03.2015 pârâta a depus întâmpinare la cererea introductivă, iar la data de 29.04.2015 pârâta a depus întâmpinare la cererea de completare a cererii introductive prin care a invocat excepția netimbrării capătului de cerere privind denominarea, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind anularea comisionului de rambursare anticipată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea excepțiilor invocate, pârâta a arătat în esență că cererea privind denominare nu se circumscrie sferei de aplicare a art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013 neurmărindu-se valorificarea unor drepturi din aria dreptului consumerist, iar acest demers litigios al reclamantei nu este scutit de taxă de timbru. A mai arătat că nulitatea care intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă având la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit și astfel dreptul de a invoca nulitatea relativă este supus termenului de 3 ani conform art. 3 alin. 1 din decretul 167/1958. Cu privire la excepția lipsei de interes, pârâta a arătat că cererea reclamantei privind anularea comisionului de rambursare anticipată este lipsită de interes, aceasta nefiind de natură să procure reclamanților vreun folos practic din moment ce comisionul de rambursare anticipată oricum nu mai este aplicabil în cazul contractelor deduse judecății.
Pe fond, pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată încalcă principiul purității acțiunii întrucât mixează o instituție juridică cu sancțiunea unei alte instituții juridice, iar clauzele contestate vizează prețul contractului, nicio dispoziție comunitară nu permite vreo ingerință a instanței în determinarea prețului contractului. A mai precizat că clauzele de la art. 5.1, art. 5.2 și art. 9.1 sunt excluse de la analiza caracterului abuziv întrucât sunt clar determinate.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile legii nr. 193/2000, ale directivei 93/13/CEE, ale legii nr. 296/2004, ale legii nr. 289/2004 și art. 969 și urm. c.civ.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 11.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Analizând actele si lucrările dosarului în soluționarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C., instanța reține următoarele:
Având în vedere că potrivit art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 2 c.pr.civ. excepția necompetenței materiale invocată din oficiu constituie o excepție de procedură, absolută și dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanța care ar urma să se dezînvestească, instanța, în temeiul art. 248 alin. (1) c.pr.civ., o va cerceta cu prioritate.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 c.pr.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată și de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 c.pr.civ.. La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 c.pr.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 c.pr.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal menționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Prin urmare, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
Față de motivele de fapt și temeiurile de drept invocat de reclamantă, instanța reține că aceasta a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere principale constând în constatarea nulității mai multor clauze din contractul de credit, printre care și clauza de la art. 5.2 din contractul de credit cu privire la dreptul creditorului de a revizui nivelul costurilor în funcție de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu terții, clauza de la art. 9.1 din contractul de credit cu privire la aspectul că orice plată efectuată de împrumutat și de codebitor în baza contractului de credit se va face în moneda în care a fost acordat creditul, precum și clauza de la art. 15 teza finală din condițiile generale ale contractului de credit constând în faptul că banca nu va răspunde pentru nicio pierdere datorată perturbării operațiunilor sale din cauze de forță majoră, conflicte internațională, acțiuni violente sau armate, decizii ale autorităților române și străine sau alte evenimente independente de voința sa.
Clauzele de la art. 5.2, 9.1 și 15 teza finală din contractul de credit astfel cum au fost detaliate, spre deosebire de celelalte clauze invocate de către reclamantă, nu sunt evaluabile efectiv, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
De asemenea, instanța consideră că finalitatea urmărită de reclamant ca urmare a anulării clauzelor abuzive de la art. 5.2, 9.1 și la art. 15- reechilibrarea drepturilor și obligațiilor părților - sau inserarea clauzelor de la art. 5.2, 9.1 și la art. 15 în cadrul unui contract de împrumut nu imprimă acestora caracter patrimonial întrucât aceste clauze nu au produs efecte juridice până în prezent.
Mai mult, instanța a fost învestită cu constatarea nulității absolute a unor clauze care nu pot fi evaluate în bani și nu cu o obligație de a face neevaluabilă în bani care ar atrage competența materială a judecătoriei potrivit dispozițiile art. 94 pct.1 lit. h din c.pr.civ.
In aceste condiții, instanța apreciază că întrucât capetele principale de cerere întemeiate pe contractul de credit și garanție nr. NPCG303/_/22.04.2008 deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată atrag competența materială a unor instanțe diferite (clauzele evaluabile în bani atrag competența judecătoriei după criteriul valoric potrivit art. 94 pct. 1 lit. j c.pr.civ., iar clauzele neevaluabile atrag competența tribunalului după criteriul plenitudinii de competență potrivit art. 95 pct. 1 c.pr.civ.) sunt incidente dispozițiilor art. 99 alin. 2 c.pr.civ. care determină competența ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
În consecință, în temeiul art. 132 alin.3 c.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta M. O. (CNP_) cu domiciliul în C. . .. D . în contradictoriu cu pârâta S.C. C. E. BANK (ROMANIA) S.A. cu sediul în București . Z sector 6 și sediul procesual ales în București .. 1A . sector 1 Complexul Bucharest Business Park la S.C.A. N. N. D. Kingston Petersen.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. F. M.
Red. I.O./29.05.2015.
tehnored.F.M/29.05.2015.
emis 2 comunicări..
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5429/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 4077/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
