Pretenţii. Sentința nr. 5291/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5291/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 5291/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5291/2015
Ședința publică de la 11.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant .> cu sediul în C., .-24, jud. C. și pe pârât B. I. cu ultimul domiciliu cunoscut în Năvodari, ., ., ., jud. C., având ca obiect pretenții PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședință se constata lipsa partilor.
Procedura este nelegal îndeplinită cu pârâtul.
Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei de perimare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data 27.02.2014, reclamanta .> a chemat în judecată pe pârât B. I., pentru a se dispune obligarea la plata contravalorii apei aferentă perioadei septembrie 2013 – octombrie 2013.
Prin încheierea dată la data de 18.09.2014, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei conform art. 242 C. proc. civ. .
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 6 luni de zile.
Din referatul arhivei rezultă că de la data de 18.09.2014, de când s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai îndeplinit până în prezent, din vina părților, nici un act de procedură timp de mai mult de un an și urmează a se constata perimată acțiunea civilă de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea formulată reclamanta .> cu sediul în C., .-24, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul B. I. cu ultimul domiciliu cunoscut în Năvodari, ., ., ., jud. C., având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 14.05.2015
Tehnored.E.G. 4ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5315/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 5318/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|