Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1402/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1402/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1402/2015

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA –

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1402

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2015

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE:C. I. B.

GREFIER :M. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u., acțiune formulată de creditoarea .>inregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:_, cu sediul in Constanta, .. 16, J. C. în contradictoriu cu debitoarea ., înregistrată la ORC sub nr. J13/671/_, CUI:_, cu sediul in Constanta, ., J. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus prin serviciul registratură la data de 26.01.2015 cerere de renunțare la judecată formulată de creditoare.

Verificându-și competenta in baza art.131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial in raport de disp. art. 1015 rap. la art. 94 pct. 1 și art. 107 alin. 1, codul de procedură civilă să judece prezenta cauză.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA :

Asupra cererii de renunțare la judecată :

La data de 23.12.2014, creditoarea .>a formulat o cerere prin care solicita în contradictoriu cu debitoarea . emiterea ordonantei de plată privind obligarea acesteia la plata sumei de 1267,45 lei, reprezentând facturi neachitate si a sumei de 246,88 lei, reprezentând penalități de intarziere, conform situatiei analitice calculate pana la data de 07.11.2014, penalitățile incepand să curgă pana la achitarea integrală a debitului, inclusiv ziua plății, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul de judecată din data de 12.02.2015, creditoarea a depus prin serviciul registratură cerere de renunțare la judecată.

Renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului este reglementată de dispozițiile art. 406 alin. 1 C.pr.civ., potrivit căruia „Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.”

În cauza de față, apreciind ca sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege invocat, instanța va lua act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Ia act de renuntarea la judecata formulată de creditoarea .>inregistrată la ORC sub nr. J_, CUI:_, cu sediul in Constanta, .. 16, J. C. în contradictoriu cu debitoarea ., înregistrată la ORC sub nr. J13/671/_, CUI:_, cu sediul in Constanta, ., J. C..

Cu recurs in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedință publică, azi, 12.02.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.17.03.2015

Tehnored.g.MC.18.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1402/2015. Judecătoria CONSTANŢA