Plângere contravenţională. Sentința nr. 1545/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1545/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1545/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 1545
Ședința publică din 13.02.2015
PREȘEDINTE: I. M. I.
Grefier: O. L.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent .. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA CESTRIN.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 02.02.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015 când s-a pronunțat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014 sub nr._ petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națonală de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin anulare procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 22.09.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu cea a avertismentului.
Petenta a arătat că în data de 03.10.2014 i-a fost comunicat procesul-verbal de constatare a contravențiilor menționat prin care era amendată cu suma de 2750 lei deoarece a circulat fără rovinietă la data de 09.07.2014 în localitatea Fetești, A2 km 144+100 m, jud. Ialomița, cu vehiculul categoria E, nr. de înmatriculare_ .
Petenta a invocat următoarele motive de nulitate a procesului-verbal: lipsa semnăturii olografe a agentului constatator pe procesul-verbal în baza dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001 și art.5 din Legea nr.455/2001 și având în vedere că încrisul în format electronic trebuia comunicat printr-un program informatic, iar în măsura în care a fost comunicat prin poștă trebuia să aibă o semnătură olografă, agentul constatator nu a indicat mijlocul tehnic cu care a fost surprinsă contravenția astfel încât nu se poate verifica dacă îndeplinea toate condițiile legale.
A mai precizat petenta că fapta nu există deoarece pentru vehiculul_ taxa de drum nu este datorată fiind o semiremorcă, tractată de autoutilitara_ pentru care la data de 01.07.2014 achitase taxa de drum potrivit facturii nr. OPMR_.
În drept a invocat prevederile OG nr.2/2001. OG nr.15/2002.
În dovedire a depus copii de pe următoarele înscrisuri: proces-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014, facture nr. OPMR_ din data de 01.07.2014, cartea de identitate a vehiculului, informații privind achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, facturi privind achitarea rovinietei pentru alte perioade.
Intimata a depus întâmpinare prin care a achiesat la acțiunea formulate de petentă și a solicitat să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.
Analizând actele și lucrările dosarului reține că:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 22.09.2014 petenta . a fost sancționată în temeiul art. 8 alin.(2) din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 2750 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, faptă constând în aceea că la data de 09.07.2014 ora 19:51, petentul circula cu vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, pe Autostrada A2 km144+100m, Fetești, județul Ialomița fără a deține rovignietă valabilă.
Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petenții au respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001
Cu privire la legalitatea procesului-verbal instanța reține: conform art.17 din OG nr.2/2001 procesul-verbal trebuie să conțină numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În plângerea depusă, petentul a invocat nulitatea procesului-verbal prin prisma faptului că acesta nu a fost semnat de către agentul constatator. Instanța constată că potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, care se constată și din oficiu. De asemenea, instanța constată că, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a contravenției, aflat în dosar la fila 13, acesta a fost generat și semnat electronic.
Conform art. 7 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, articol ce prevede că, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În plus, semnătura electronică este definită de art. 1 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca fiind acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Conform art. 1 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Procesul verbal prin care a fost sancționat petentul conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic de către A. Sbingu. Instanța constată că intimatul nu a depus la dosarul cauzei certificatul calificat emis de instituțiile abilitate pe numele agentului constatator și în consecință nu poate verifica valabilitatea semnăturii electronice.
Pentru aceste motive, instanța va constata că procesul-verbal este nelegal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Conform art.1 alin.(1) lit.a) din OG nr.15/2002 vehiculul este “orice autovehicul rutier înmatriculat, având cel puțin două axe, sau un ansamblu format dintr-un autovehicul și semiremorca ori remorcile tractate de acesta” iar lit.d) arată că “tarif de utilizare - o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de autiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România,concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -S.A.”.
Prin urmare, instanța apreciază că în mod eronat a fost sancționată petenta pentru neplata rovinietei pentru semiremorca cu nr. de înmatriculare_, având în vedere că în conformitate cu factura nr. OPMR_ din data de 01.07.2014 achitase rovinieta pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, ce tracta semiremorca.
De asemenea, instanța are în vedere și precizările intimatei din întâmpinare, care a achiesat la plângerea contravențională formulată de petentă.
Față de cele prezentate anterior instanța constată că petenta a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului-verbal, va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014 și va exonera petenta de la plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediu în LA AV SCA LITANU - G. DIN CONSTANTA, ., nr. 38, ., CUI_, J_ în contradictoriu cu intimata C. Națonală de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin, cu sediu în sector 6, București, .. 401 A.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/22.09.2014
Exonerează petentul de la plata amenzii.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. M. I. O. L.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1540/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1543/2015.... → |
---|