Plângere contravenţională. Sentința nr. 1543/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1543/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1543/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila nr. 1543

Ședința publică din 13.02.2015

PREȘEDINTE: I. M. I.

Grefier: O. L.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent M. D. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 02.02.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015 când s-a pronunțat .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2014 sub nr._, petenta M. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.09.2014 prin care a fost amendată cu suma de 250 lei pentru că a circulat la data de 13.06.2014 cu autoturismul având nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.

În motivarea cererii petenta a arătat că a vândut autovehiculul în data de 15.01.2013, conform contractului de vânzare-cumpărare, către T. R..

În susținerea pretențiilor a anexat copie de pe următoarele înscrisuri: carte de identitate pe numele M. D., procesul-verbal de constatare a contravenției R14 nr._, contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul marca Audi, proces-verbal de scoatere din evidență a mijloacelor de transport emis de SPIT C..

Petenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată de la numitul T. R..

Petenta nu și-a motivat în drept plângerea contravențională.

Intimata a depus întâmpinare în termenul legal prin care a arătat că la data de 13.06.2014 pe DN22A km1+138 m, pe raza localității Cataloi, jud.Tulcea vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, motiv pentru care a fost întocmit procesul-verbal menționat.

Intimata a învederat instanței că nu îi este opozabil contractul de vânzare-cumpărare iar certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu conferă această calitate.

A mai precizat intimata că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim premise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

În drept și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea 455/2001, Ordinul MTI nr.769/2010- norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedire a atașat copii de pe următorele înscrisuri: certificat calificat pe numele A.—R. Dusman, confirmare de primire pe numele M. D., planșă foto.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.09.2014 petenta M. D. a fost sancționată deoarece autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins circulând pe drumurile publice naționale fără a deține o rovienietă valabilă, faptă prevăzută de art.8 alin.(1) din OG nr.15/2002.

Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petenta a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia.

De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat, semnătura electronică fiind legală, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001.

Conform art.8 din OG nr.15/2002 „ (1) Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă; (2) Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.

Conform art. 7 din OG nr. 15/2002 „Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români” iar potrivit art. 1 alin. 1 lit. b, utilizatori sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Prin urmare, condițiile prevăzute de art. 7 coroborat cu art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 ce trebuie îndeplinite pentru a fi subiect activ al contravenției prevăzute de art. 8 sunt două, cumulative, după cum urmează: persoana fizică sau juridică să fie trecută în certificatul de înmatriculare a autoturismului și să fie proprietara sau să poată folosi autoturismul în baza unui drept legal.

Aplicând aceste condiții la speța de față, instanța reține că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ surprins în trafic la data de 13.06.2014 în localitatea Cataloi, jud. tulcea (conform planșei foto f.22) circulând fără a se fi plătit rovinietă, a fost vândut de către petentă la data de 15.01.2013, conform contractului de vânzare-cumpărare din 15.01.2013 (fila 7) către numitul T. R..

În aceste condiții, chiar dacă petenta apare în evidențele poliței rutiere ca figurând în certificatul de înmatriculare al autoturismului (prima condiție) întrucât cumpărătorul nu și-a respectat obligația legală de a înmatricula autoturismul pe numele acestuia, petenta nu mai este proprietarul autoturismului (a doua condiție) și nici nu s-a făcut dovada că acesta l-ar folosi în baza unui drept legal.

Instanța reține ca aspect esențial al faptului că petenta nu mai era proprietara autoturismului la data de 13.06.2014, faptul că aceasta a făcut opozabil contractul de vânzare-cumpărare către terți, printre care se numără și intimatul, la data de 15.01.2013 prin declarația de scoatere din evidență a mijlocului de transport Audi, înregistrată cu nr. B1435 la SPIT C.. Din răspunsul oferit de Ministerul Administrației și Internelor (fila 9) reiese că petenta a solicitat efectuarea mențiunii de înstrăinare a autoturismului marca Audi A4 înmatriculat cu nr._ .

Prin declararea vânzării la SPIT C., contractul de vânzare-cumpărare a dobândit dată certă conform art. 1182 C.civ (aplicabil în speță conform art.26 din Legea 134/2010 Cod proc.civ)., astfel că de la această dată (15.01.2013), petenta nu mai poate fi considerată proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .

În consecință, având în vedere că petenta nu era la momentul săvârșirii contravenției proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, nu acesteia îi revenea obligația să achite rovinieta pentru acest autoturism, astfel că aceasta nu poate fi subiect activ al contravenției reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat prin prezenta plângere.

Față de aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție și în consecință va exonera petenta de obligația de a achita amenda aplicată.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate instanța reține dispozițiile art.453/Cod proc.civ. “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” iar în dosarul de față numitul T. R. nu are calitatea de parte, prin urmare, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta M. D., cu domiciliu în CONSTANTA, ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata C. Națonală de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Cestrin, cu sediu sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.09.2014

Exonerează petenta de la plata amenzii.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de petentă ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. I. O. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1543/2015. Judecătoria CONSTANŢA