Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 18/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 15408/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. 25._
Încheierea nr._
Ședința publica din data de 18.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor ., și pe debitor O. F., având ca obiect ordonanță de plată .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 18.12.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 13.10.2015, sub nr. 25._ , creditoarea E. E. S.A. a solicitat emiterea ordonanței de plată prin care debitoarea O. F. să fie obligată la plata sumei de: 10.777,33 de lei, cu titlu de contravaloare a energiei electrice furnizate în temeiul contractului, a sumei de 137,12 lei, cu titlu de taxă de debranșare, a sumei de 380,33 de lei, cu titlu de penalități de întârziere, toate aceste sume fiind reliefate în cuprinsul facturilor fiscale depuse în probațiune și emise în perioada cuprinsă între 11.08._14 (6 facturi fiscale), precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, în motivare, învederând că a încheiat, în calitate de furnizor, cu debitoarea, în calitate de client, un contract de furnizare a energiei electrice, în temeiul căruia i-a furnizat debitoarei energie electrică în cuantum de 10.777,33 de lei, la locul de consum menționat în contract, aceasta neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a contravalorii energiei electrice de care a beneficiat, în termenul de scadență prevăzut de lege, motiv pentru care s-a procedat și la debranșare, debitoarea fiind ținută să achite cu titlu de taxă de debranșare suma de 137,12 lei și suma de 380,33 de lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente neplății la scadență a contravalorii energiei electrice facturate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 și urm. Cod procedură civilă, ale Legii nr. 123/2012, ale Deciziei A.N.R.E. nr. 57/1999 și ale Ordinului A.N.R.E. nr. 64/2014.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, constând în cele depuse anexat cererii introductive.
De asemenea, creditoarea a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 200 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Debitoarea, legal citată, cu un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor anexate acesteia, nu a depus întâmpinare, însă a fost prezentă în instanță, depunând facturi fiscale și chitanțe de plată ale acestora și învederând că nu este reală cantitatea de energie electrică stabilită în sarcina sa, aceasta neavând cum să consume o cantitate atât de mare de energie electrică.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, între creditoare, în calitate de furnizor, și debitoare, în calitate de consumator, a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr._/26.02.2009, pe durată nedeterminată, în temeiul căruia creditoarea și-a asumat obligația de a-i furniza debitoarei energie electrică la locul de consum individualizat în contract, aceasta din urmă asumându-și obligația corelativă de plată a contravalorii acesteia.
În derularea raporturilor contractuale dintre părți, creditoarea a emis mai multe facturi fiscale în cursul anului 2013, depuse în probațiune de către debitoare, în cadrul cărora cantitatea de energie electrică furnizată debitoarei a fost stabilită prin estimare, consumul mediu zilnic calculat pentru aceasta fiind de 2,25 de kwh, debitoarea plătind sumele astfel calculate.
Prin factura emisă în data de 13.12.2013 (filele 17-18), creditoarea a efectuat regularizarea dintre consumul efectiv al debitoarei, stabilit prin raportare la mijlocul de măsurare - contor, și consumul facturat prin metoda estimării, stabilind, pentru perioada cuprinsă între 30.11._13, un consum total de 24.025 kwh și un consum mediu zilnic de 33,09 kwh.
Conform facturii din data de 26.02.2014 (filele 19-20), consumul mediu zilnic înregistrat de către debitoare a fost de 7,33 de kwh în perioada cuprinsă între 25.11._14, iar potrivit facturii din data de 11.04.2014, consumul mediu zilnic înregistrat de către debitoare a fost de 10,67 de kwh în perioada cuprinsă între 09.02._14.
Din analiza coroborată a acestor 3 facturi fiscale, instanța reține că creditoarea a calculat, cu ocazia regularizării, un consum mediu zilnic efectuat de către debitoare de 33,09 kwh, iar ulterior, la 2, respectiv, 4 luni, un consum mediu zilnic de 4, respectiv, de 3 ori mai mic decât cel anterior calculat, această situație, în condițiile contestării de către debitoare a realității consumului înregistrat de mijlocul de măsurare (contor), impunând administrarea probei cu expertiza mijlocului de măsurare utilizat de creditoare, în vederea determinării veridicității consumului înregistrat de acesta.
În drept, potrivit art. 1014 alin. 1 Cod procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Potrivit art. 663 alin. 2 din același act normativ, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. De asemenea, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În consonanță cu dispozițiile art. 26 alin. 1 Cod procedură civilă, condițiile de admisibilitate și forța probantă a facturilor invocate de reclamanta din prezenta cauză, în susținerea pretențiilor sale, se determină în conformitate cu prevederile în vigoare la data săvârșirii actelor juridice care fac obiectul probațiunii.
În cauză, având în vedere că facturile fiscale depuse în probațiune de către creditoare au fost întocmite ulterior datei de 15.02.2013, în temeiul art. 230 lit. c din Legea nr. 71/2011, sunt aplicabile prevederile art. 272, art. 273 și art. 277 Cod procedură civilă, potrivit căruia obligațiile comercianților, profesioniști, în sensul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, se probează cu facturi acceptate.
Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că, în caz de acceptare de către destinatar, acestea fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care-l obligă pe acceptant la plată.
Aplicând dispozițiile normative precitate situației de fapt stabilite în cauză, instanța apreciază că facturile fiscale depuse în probațiune de creditoarea din prezenta cauză nu au fost însușite de către debitoare prin semnătură (în mod expres) ori în alt mod admis de lege (în mod tacit), creanță conținută de acestea nefiind certă, situație în care, față de prevederile art. 1021 alin. 2 Cod procedură civilă, constatând că pentru determinarea sumelor de bani datorate de către debitoare creditoarei cu titlu de debit principal și, consecutiv acesteia, a celor datorate cu titlu de penalități de întârziere și de taxă de debranșare este necesară administrarea probei cu expertiza tehnică, admisibilă potrivit procedurii de drept comun, însă, inadmisibilă în cadrul procedurii ordonanței de plată, instanța urmează a respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privitoare la debitul principal, la penalitățile de întârziere și la taxa de debranșare, cu motivarea că este necesară administrarea unor probe care nu sunt admisibile în această procedură.
În privința capătului de cerere accesoriu relativ la obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxele judiciare de timbru și onorariul de avocat sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale în privința taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei, întrucât deși dovada plății acesteia a fost făcută cu ordinul de plată aflat la fila 2 a dosarului, față de soluția de respingere, ca neîntemeiate, a celorlalte capete de cerere, creditoarea nu este partea care a câștigat procesul, nefiind astfel îndrituită la rambursarea cheltuielilor de judecată de către partea adversă, motiv pentru care cererea de emiterea a ordonanței de plată, în integralitate, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea E. E. S.A., CUI – RO_, cu sediul in București, CALEA FLOREASCA, nr. 39, ., în contradictoriu cu debitoarea O. F., CNP-_, cu sediul in CONSTANTA, ., ..
Cu drept de a formula cerere în anulare, care se depune la Judecătoria C., în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, pentru creditoare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 18.12.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud.M.I./29.12.2015 /4.ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria... → |
|---|
