Plângere contravenţională. Sentința nr. 1188/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1188/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 39425/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1188
Ședința publică de la 9.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. E. A.
GREFIER S. L. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe petent . și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI IALOMIȚA, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., au avut loc în data de 2.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de 9.02.2015 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petenta ., cu sediul în mun. C., ., CUI_, in contradictoriu cu I. DE P. AL JUDETULUI IALOMIȚA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/29.07.2014.
In susținerea plângerii petenta a arătat că la data de 29.07.2014, un agent din cadrul Poliției mun. Fetești oprind autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, însoțit de autoremorca_, aparținând ., a constatat și menționat in procesul verbal de contravenție că șoferul nu avea atestat și nu a prezentat numărul necesar de diagrame. Petenta susține că șoferul avea atestat și a prezentat numărul de diagrame conform cu data la care fusese angajat.
In drept invocă dispozițiile OG nr. 2/2001.
In dovedirea plângerii a fost depus, în copie. Procesul-verbal contestat.
Intimatul I. DE P. AL JUDETULUI C. a formulat precizări prin care arată că procesul verbal de contravenție contestat este încheiat de un agent constatator al IPJ Ialomița-Poliția mun. Fetești, astfel că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, iar fapta contravențională a fost constată in zona aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Fetești. Totodată solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
In ședința din 2.02.2015 instanța a dispus rectificarea citativului, in sensul ca are calitatea de intimat I. DE P. AL JUDETULUI IALOMIȚA și a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale în temeiul art.32 alin 2 din OG nr.2/2001.
Procedând la soluționarea cu prioritate a excepției invocate, conform art.248 alin.1 C.p.civ., instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/29.07.2014 petenta ., a fost sancționată cu avertisment și 4000 lei amendă, contravențiile fiind săvârșite, conform procesului-verbal contestat, în Fetești.
Conform art.32 al.2 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se depune la Judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în speță, Judecătoria Fetești.
Dispoziția legală menționată are caracterul unei norme de competență specială, derogatorie de la dreptul comun.
Pentru considerentele arătate, și având în vedere dispozițiile art.129 alin.2 pct.3 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C.
Declină competența de soluționare a cauzei, plângere contravențională formulată de petenta . cu sediul în C. . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI IALOMIȚA, în favoarea Judecătoriei Fetești.
Fără cale de atac
Pronunțată astăzi, 09.02.2015, conform art.396 alin.2 C.p.civ, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. A. S. L. C.
Red. Jud. DEA 31.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1180/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2215/2015.... → |
---|