Plângere contravenţională. Sentința nr. 2215/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2215/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 16981/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr. 16._

SENTINTA CIVILA nr. 2215

Ședința Publică din Data de 27 Februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător C. I.

Grefier: L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal de constatare a contravenției silvice . Nr._/26.05.2014, formulată de petenta S.C. E. E. S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, reprezentată legal prin Director P. V., cu sediul în Comuna Băiculești, ., J. Argeș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE BUCUREȘTI (I.T.R.S.V. București), cu sediul în Mun. București, .. 1A, Etaj 2, Sector 4.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 10.02.2015, 24.02.2015, 26.02.2015 și 27.02.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 04.07.2014, sub nr.16._, petenta S.C. E. E. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE BUCUREȘTI (I.T.R.S.V. București)ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:

- în principal, anularea Procesului-Verbal de constatare a contravenției silvice . Nr._/26.05.2014, cu exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale în cuantum de 20.000,00 lei și ridicarea mărfii mărfii de sub sechestru și a containerului de sub custodia SEA Container Services SRL sin Portul C. Sud

- în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că:

(1). În baza unei colaborări de durată cu un partener chinez, petenta desfășoară activitate de export de material lemnos încărcat în container PCIU_ sigilat, activitatea desfășurându-se normal până la data efectuării controlului de către intimat.

Intimatul a efectuat verificări asupra materialului lemnos și a constatat că nu există nereguli privind cantitatea sau proveniența legală a acestuia – după care a procedat și la verificarea documentației care însoțea containerul. Co această ocazie, intimatul a stabilit potrivit propriilor reguli de interpretare, că avizul de însoțire secundar nr._/06.05.2014 nu ar fi întocmit corespunzător, respectiv la rubrica 5 punct de descărcare.

(2). La punctul 5, petenta a înscris mențiunile C., Port Agigea Sud cod 1900. Așa cum a reținut și agentul constatator, containerul PCIU_ a fost verificat în depozitul Port Agigea C. Sud al . SRL.

(3). La descrierea faptei contravenționale, agentul constatator nu a precizat care este eroarea constatată. Nu există o descriere clară a faptei contravenționale.

(4). Petenta a solicitat CSCT Port C. Sud instrucțiuni de lucru privind modul de descărcare a materialului lemnos în terminal – documentație ce i-a fost remisă cu anexa model de completare valabil la 01.06.2014.

În drept, petenta a invocat O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, înscrisuri (filele nr.9 – 24, 33 – 67, din dosar).

Raportat la art.19 O.U.G. nr.80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței ../Data AGBAI 2952/20.06.2014 (fila nr.72, din dosar).

Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..

La data de 28.07.2014, prin serviciul registratură al instanței, intimatul a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petentă, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că:

(1). Procesul verbal de contravenție . nr._/26.05.2014 a fost întocmit petentei deoarece avizul de însoțire secundar nr._/06.05.2014 nu respecta normele legale în vigoare, respectiv nu era completat în mod corespunzător la toate rubricile, faptă care constituie contravenție silvică, potrivit art.19 lit.b din Legea nr.171/2010.

Conform art.4 alin.11 lit.a din Normele de Aplicare a HG nr.996/2008, avizul de însoțire secundar nr._/06.05.2014prezentat de petentă pentru transportul cantității de34,91 cherestea fag a fost completat necorespunzător la rubrica 4 destinatar și la rubrica 5 punct de descărcare.

(2). În cazul în care materialul lemnos nu a fost transmis spre export din locația punctului de încărcare, ci a fost descărcat în Portul C., urmând a fi ulterior transmis la export, rubrica 4 trebuia să cuprindă denumirea societății care a expediat materialul, deoarece expeditorul a efectuat mai întâi un transport tehnologic în vederea efectuării ulterior a exportului. Materialul lemnos a fost transportat de la punctul de încărcare Băiculești până în Portul C., după care a fost apoi încărcat în containerul PCIU_.

La rubrica 4, petenta a înscris denumirea societății care urma a primi exportul, iar nu denumirea societății care urma a primi materialul lemnos în port.

(3). La rubrica 5, trebuia indicate datele de identificare ale locației de descărcare. Având în vedere că materialul lemnos a fost descărcat în port, iar nu la Shanghai_ C., rezultă că materialul lemnos a fost transportat de la Băiculești Argeș până în Portul C. Sud Agigea fără aviz de însoțire secundar.

(4). Confiscarea materialului lemnos s-a făcut prin procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate nr._/26.05.2014, conform art.19 din Legea nr.171/2010.

(5). Referitor la descrierea faptei contravenționale, agentul constatator a menționat în actul atacat deficiențele constatate în completarea necorespunzătoare a avizului, precum și textul legal care incriminează fapta.

Se învederează că s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege și că sancțiunea avertismentului nu corespunde gradului de pericol social al faptei, pe care intimatul îl apreciază a fi unul ridicat.

În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile OG nr.2/2001, Legea nr.171/2010 și Normele de Aplicare a HG nr.996/2008.

În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația avizul de însoțire secundar nr._/06.05.2014 (fila nr.81, din dosar)

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 26.05.2014, petenta S.C. E. E. S.A.a fost sancționată contravențional de către intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE BUCUREȘTI (I.T.R.S.V. București), întocmindu-i-se Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art.19 alin.1 lit.(b) din Legea nr.171/2010.

Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este art.19 alin.1 lit.(b) din Legea nr.171/2010, text legal potrivit căruia: (1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă …. și confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: b) transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare.

Totodată, în procesul verbal de contravenție contestat se precizează că fapta reținută în sarcina societății petente este sancționată de art.19 alin.1 lit.(b) rap. la art.23 din Legea nr.171/2010.

2. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:

Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană juridică, următoarele:

  1. numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
  2. denumirea și sediul contravenientului;
  3. fapta săvârșită;
  4. data comiterii faptei;
  5. semnătura agentului constatator.

Referitor la descrierea faptei, instanța reține că aceasta este o mențiune obligatorie impusă de dispozițiile art.17 alin.1 din O.G. nr.2/2001, constituind una dintre formalitățile ce garantează dreptul la apărare al contravenientului, pentru ca instanța să poată verifica în primul rând realitatea împrejurărilor de fapt consemnate de agentul constatator, dar și încadrarea contravenției și individualizarea sancțiunii.

Analizând procesul verbal contestat, instanța constată că enunțul prin care s-a realizat descrierea faptei este contradictoriu și nu permite verificarea tipicității (corespondența între trăsăturile faptei concrete și modelul abstract prevăzut în norma de incriminare), antijuridicității faptei (dacă ea contravine ordinii juridice) și vinovăției pentru stabili dacă suntem în prezența unei contravenții (fapta tipică și antijuridică, săvârșită cu vinovăție).

A reținut agentul constatator că: petenta a transportat cantitatea totală de 34,91 mc cherestea de fag fără avizul de însoțire secundar prevăzut de normele privind circulația materialelor lemnoase, în vigoare. Transportul menționat a fost realizat pe CFR prin utilizarea vagonului …. ajuns în terminalul de containere al . C. Agigea. În mod necorespunzător, la autoritatea vamală din Portul C. Sud Agigea transportatorul a prezentat avizul de însoțire secundar nr._/06.05.2014 eliberat pentru … .

Descrierea faptei ar fi trebuit să cuprindă aplicarea în concret a elementelor constitutive ale contravenției cu referire la petentă. Or, din descrierea anterior reprodusă din actul atacat, este mai mult decât evident că agentul constatator nu a procedat astfel.

Instanța constată că nu poate să identifice în această descriere elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.19 alin.1 lit.b din Legea nr.171/2010. Din norma de incriminare rezultă că elementul material al laturii obiective a contravenției constă în faptul transportul materialului lemnos fără aviz de însoțire. Dimpotrivă, agentul constatator reține că petenta a prezentat un aviz secundar de însoțire însă în mod necorespunzător. Din descrierea faptei ar rezulta că modalitatea de prezentare a avizului a fost necorespunzătoare – aspect care nu are nicio relevanță raportat la elementul material al laturii obiective a contravenției.

În întâmpinare, intimatul face o descriere a modului în care trebuia completat avizul secundar și pretinde că agentul constatator ar fi surprins aceste deficiențe de completare a avizului chiar în descrierea faptei. Susținerea intimatului este contrazisă clar de descrierea ambiguă și lipsită de logică pe care agentul constatator a menționat-o în actul atacat. Practic, prin întâmpinare, intimatul invocă argumente de natură să lămurească descrierea faptei prin elemente care nu se regăsesc în aceasta. În acest sens, instanța constată că agentul constatator nu a menționat în descrierea faptei completarea necorespunzătoare a rubricile 4 și 5 din aviz; nu a precizat că acesta ar fi întocmit necorespunzător; nu a menționat ce ar fi trebuit să înscrie petenta în aceste rubrici.

Tot prin întâmpinare, intimatul pune semnul echivalenței între lipsa avizului de însoțire secundar și completarea eronată a unor rubrici ale acestuia.

În interpretarea instanței, intimatul face o interpretare care excede normei de incriminare, căci textul se referă clar la absența avizului, iar nu la erori în completarea lui.

Și dacă s-ar admite o interpretare extensivă a normei de incriminare sub aspectul elementului material, descrierea faptei contravenționale astfel cum a fost menționată nu este de natură să indice antijuridicitatea faptei reținute. Descrierea faptei nu se suprapune nici măcar parțial pe norma de incriminare. Deși reține agentul constatator că petenta a transportat material lemnos fag fără avizul de însoțire secundar, continuă descrierea faptei prin a indica împrejurarea că petenta a prezentat avizul de însoțire secundar nr._/06.05.2014. Descrierea contradictorie are la bază aceeași interpretare extensivă potrivit căreia, completarea eronată a unor rubrici ale avizului echivalează cu absența acestuia. Instanța nu își însușește o astfel de interpretare cu atât mai mult cu cât nu se face mențiune în actul atacat despre pretinsele erori de completare a avizului.

În acord cu petenta, instanța reține întemeiat motivul de nulitate absolută a actului sancționator atacat întemeiat pe lipsa descrierii faptei.

3. Soluția instanței:

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. E. E. S.A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE BUCUREȘTI (I.T.R.S.V. București) și, dând efect soluției dispuse, va anula Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_/26.05.2014.

Ca urmare a anulării actului atacat, petenta va fi exonerată de plata amenzii contravenționale în cuantum de 20.000,00 lei aplicate prin Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_/26.05.2014. Tot pe cale de consecință, se impune și anularea sancțiunii complementare a confiscării materialului lemnos aplicate prin Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_/26.05.2014 și consemnate în Procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate nr._/26.05.2014.

4. Instanța din oficiu:

În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.453 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Reținând dispozițiile legale ce succed,

- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;

- art.468 alin.1 C.proc.civ.;

- art.471 alin.1 C.proc.civ.,

prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. E. E. S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având CUI_, reprezentată legal prin Director P. V., cu sediul în Comuna Băiculești, ., J. Argeș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE BUCUREȘTI (I.T.R.S.V. București), cu sediul în Mun. București, .. 1A, Etaj 2, Sector 4.

Anulează Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_/26.05.2014 și, pe cale de consecință:

- exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 20.000,00 lei aplicate prin Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_/26.05.2014

- anulează sancțiunea complementară a confiscării materialului lemnos aplicată prin Procesul verbal de constatare a contravenției silvice . numărul_/26.05.2014 și consemnată în Procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate nr._/26.05.2014.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Red. Jud. C.I. / ­­27.02.2015;

Tehnored. Grf. L.B. / ­­27.02.2015/ 4 exp.

Comunicat 2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2215/2015. Judecătoria CONSTANŢA