Plângere contravenţională. Sentința nr. 1444/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1444/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1444/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1444

ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 12.02.2015

PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.

GREFIER: E. F.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, acțiune formulată de petentul . cu sediul ales la SCA Litcanu si G. din Constanta, ., nr. 38, ., în contradictoriu cu C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.

Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 5.02.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata la 12.09.2014, pe rolul Judecătoriei C., petentul . a solicitat în principal anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 19.08.2014, iar, în subsidiar înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu aceea a avertismentului potrivit gradului redus de pericol social.

În motivarea plângerii s-a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu este semnat de către agentul constatator, în condițiile în care i s-a aplicat o semnătură electronică pentru validare, și, a fost tipărit și comunicat pe format de hârtie.

Totodată a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate și pentru lipsa mențiunii privind aparatul prin intermediul căruia s-a constatat contravenția, petentul fiind pus astfel, și în imposibilitatea de a verifica dacă agentul constatator care a procesat datele privind fapta săvârșită era abilitat și instruit din punct de vedere tehnic să realizeze toate aceste proceduri tehnice.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, a solicitat a se avea în vedere gravitatea redusă a faptei în condițiile în care face dovada cu înscrisuri în sensul că societatea petentă achită în mod constant taxa de drum pentru mașinile din parcul său auto.

La plângere a fost atașată copia procesului verbal contestat, facturi fiscale.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea procesului-verbal atacat și a depus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând în mod coroborat ansamblul probator administrat in cauza, instanța retine următoarele:

La data de 3.04.2014, pe Autostrada-A1 km70+460m, pe raza loc P., jud. Dâmbovița, a fost surprins circulând fără rovinietă valabilă, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

Urmare a verificărilor făcute de agentul constatator s–a constatat ca autoturismul aparține societății petente.

Ca atare, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 2750 de lei.

În consecință, a fost întocmit de către agentul constatator, procesul-verbal . nr._/19.08.2014.

Instanța, în urma verificării cerute de art. 34 din O.G. 2/2001, constată că plângerea a fost introdusa in termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție.

Potrivit aceluiași articol, instanța investita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea art. 16-17 din O.G 2/2001 și art. 8 și 9 din OG 15/2002, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia actului sancționator contestat, instanța reține în cauza de față, petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa (de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă), fiind dovedită astfel temeinicia procesului verbal contestat.

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 – „Fapta posesorilor de autovehicule sau a conducătorilor acestora care utilizează infrastructura de transport rutier din România fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă (…)

Reținând că în cauză contravenția a fost constatată prin mijloace tehnice autorizate și că nu s-a formulat nicio probă în apărare care să răstoarne prezumția relativă instituită de lege în favoarea procesului verbal de contravenție, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință.

De altfel, instanța reține că petentul nici nu contestă faptul că la momentul constatării contravenției nu deținea rovinietă valabilă pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .

Instanța constată că în speță, nu se impune nici măsura înlocuirii sancțiunii principale a amenzii cu aceea a avertismentului, raportat la pericolul social ce rezidă tocmai din activitatea prestată de societatea petentă, și anume aceea transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul . cu sediul ales la SCA Litcanu si G. din Constanta, ., nr. 38, ., în contradictoriu cu C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA cu sediul în sector 6, București, .. 401 A ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-G. J. E. F.

red. jud. AGJ /2.03.2015

emis 2 comunicări la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1444/2015. Judecătoria CONSTANŢA