Plângere contravenţională. Sentința nr. 2488/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2488/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 11903/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2488

Ședința publică din data de 05.03.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. I. B.

GREFIER: M. D.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petent R. A. CNP_, domiciliat în C., ..3, ., .>in contradictoriu cu intimatul I. - S. REGIONALA DE POLITIE TRANSPORTURI cu sediul în C., ..33 având ca obiect plângere contraventionala AP_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 26.02.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.03.2015 când,

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe in data de 23 aprilie 2014, sub nr._ petentul a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE - DIRECTIA DE POLITIE TRANSPORTURI - S. REGIONALA DE POLITIE TRANSPORTURI CONSTANTA, să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . NR._/06.04.2014.

În motivarea în fapt a plângerii petenta a arătat, in esenta, că nu se face vinovat de savarsirea faptelor care au fost retinute in sarcina sa, nu a fumat in loc nepeermis si nu a adresat injurii.Mentioneaza ca nu a fost de fata niciun martor, semnatura apartinad A.SP.P. S. fiind probabil falsa.

Petentul nu indica in plnagere temeiuri de drept.

Intimatului i-a fost comunicată cererea de chemare in judecată si inscrisurile anexate acesteia, acesta formulând intampinare.

Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea plângerii contravenționale, aratand in esenta ca petentul a fost sanctionat deoarece, in ziua de 6 aprilie 2014, in timp ce se afla in trenul Regio nr. 8020 care circula pe ruta Constanta-Bucuresti Obor, la plecarea trenului din halta Murftlar, judetul Constanta a fost depistat in unul din vagoane fumand, fapta fiind prevazuta de art. 2 pct. 9 din HG 203/1994 si sanctionata de art. 3 lit. b din acelsi act normativ.Deasemenea, la momentul la care organele de politie i-au solicitat petentului sa se legitimeze, punandu-i in vedere ca fumatul este interzis in tren, acesta a proferat injurii si a adresat expresii jignitoare agentului constatator si personalului CFR, fapta fiind prevazuta de art. 2 pct 1 si sanctionata de art. 3 al. 1 lit b din Legae 61/1991.

Depune anexat rapoartele agentilor constatatori, cu privire la imprejurarile constatarii contraventiei si declaratiile lucratorilor CFR.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri si proba testimoniala, fiind audiat martorul S. C..

Analizând probele din dosar, instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu respectarea prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.

Nu s-au invocat motive de nulitate relativă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit procesului verbal de contravenție petentul a fost sancționat contravențional cu amendă in cuantum total de 400 lei, intrucat in ziua de 6 aprilie 2014, in timp ce se afla in trenul Regio nr. 8020 care circula pe ruta Constanta-Bucuresti Obor, la plecarea trenului din halta Murftlar, judetul Constanta a fost depistat in unul din vagoane fumand, fapta fiind prevazuta de art. 2 pct. 9 din HG 203/1994 si sanctionata de art. 3 lit. b din acelasi act normativ.Deasemenea, la momentul la care organele de politie i-au solicitat petentului sa se legitimeze, punandu-i in vedere ca fumatul este interzis in tren, acesta a proferat injurii si a adresat expresii jignitoare agentului constatator si personalului CFR, fapta fiind prevazuta de art. 2 pct 1 si sanctionata de art. 3 al. 1 lit b din Legea 61/1991.S-a retinut in procesul verbal ca petetul se afla in stare de ebrietate.

Instanța reține că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.248 C.proc civ. sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Conform art. 2 pct 9 din HG 203/1994, http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1573864/_.HTML - #constituie contravenții la normele privind transporturile pe căile ferate române următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp1573864/_.HTML - #fumatul în sălile de așteptare și în camera "Mama și copilul" din stații, în compartimente, în vagoanele-restaurant, precum și în alte locuri unde interzicerea fumatului este adusă la cunoștință prin afișe sau semne corespunzătoare.

Conform art. 2 al. 1 din Legea 61/1991, http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp67268/_.HTML - #constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.

Față de aceste considerente, instanța constată că petentul nu a indicat nicio circumstanță care determine vreun dubiu cu privire la veridicitatea celor reținute în procesul verbal contestat,iar declaratia martorului S. C. O. se coroboreaza ca cele retinute in procesul verbal de contraventie contestat si raporatele agentilor constatori(f.16 si urm) sub aspectul proferarii de injurii si a fumatului in locurile interzise, iar pe pe biletul de calatorie aflat in posesia petentului la momentul controlului exista imprimata mentiunea>(fila 28, depus de catre petent).

În consecință, întrucât procesul verbal face dovada faptei săvârșite de petent, va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Ținând cont de faptul că nu s-au indicat circumstanțe care să determine aplicarea sancțiunii avertismentului, instanța consideră că amenda aplicată este proporționala cu gradul de pericol social al faptelor.

In ceea ce priveste somatia nr. P403300/10.07.2014 emisa in dosarul de executare nr. H_ al SPIT Constanta, avand la baza procesul verbal de contraventie_/06.04.2014, impotriva caruia s-a formulat plangere contraventionala, conform art. 32 al. 3 din OG 2/2001, plangerea suspenda executarea. D. urmare, executarea se suspenda de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petent R. A. CNP_, domiciliat în C., ..3, ., .>in contradictoriu cu intimatul A. I. - S. REGIONALA DE POLITIE TRANSPORTURI cu sediul în C., ..33 având ca obiect plângere contraventionala AP_.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal ..P. nr._/06.04.2014 cu avertisment.

Cu drept apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronuntata in sedinta publica, azi, 5 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. D.

Red.jud.C.I.B./15.07.2015

Tehnoredact.M.D/5 ex./ 15.07.2015

Emis 3 comunicări azi 15.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2488/2015. Judecătoria CONSTANŢA