Plângere contravenţională. Sentința nr. 2784/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2784/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2784/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2784
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 11 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta .. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în . și cu sediul procesual ales la SCP N. & N. din București, .. 6, ., ., sector 5, București, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – REGIONALA ANTIFRAUDĂ 2 C. cu sediul în București, ., sector 5, București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța ia act că prin Serviciul de Registratură, la data de 03.03.2015, s-a depus de către petentă, înscrisuri reprezentând practică judiciară.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art.255 Cod procedură civilă, apreciază proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca fiind admisibilă și concludentă, și o încuviințează în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă.
Instanța, potrivit art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că nu mai sunt cereri, excepții procesuale, apărări sau alte incidente care nu au fost soluționate în cursul procesului, constată cercetarea judecătorească încheiată.
Instanța, consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza pentru soluționarea fondului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ în data de 29.07.2014, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul D. G. REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA CONSTANTA reducerea amenzii aplicate prin procesul verbal nr._/09.07.2014 .
În motivarea plângerii petenta a arătat ca prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr_/09.07.2014, s-a reținut ca la data de 09.07.2014, cu ocazia controlului, in incinta portului Constanta, Poarta 7, cu privire la transportul de marfa cu mijloacele de transport înmatriculat sub nr._ si_, dl M. D. - conducător auto, a prezentat scrisoarea de transport si avizul de însoțire a mărfii . nr 1141/08.07.2014 in cantitate de 25.480 kg, emis de ..
Astfel s-a consemnat in procesul verbal atacat ca avizul de însoțire a mărfii nu conține toate elementele obligatorii conform Anexa 2 din OMFP 2226/2006, respectiv ca lipsesc următoarele: codul unic de înregistrare si adresa completa a clientului, data si ora expedierii mărfii.
F. de situația constatata, s-a aplicat . amenda contravenționala in cuantum de 4.000 lei, in baza art. 42 al. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicata.
Mai arata petenta ca avizul de insotire a mărfii nr 1141/08.07.2014 cuprinde:
- data si ora expedierii - completate corespunzător la rubrica "date privind expediția"- respectiv 08.07.2014, ora 14.50 si
-adresa completa a cumpărătorului - Constanta, . 44
Invedereaza ca singurul element care lipsește din avizul de insotire a mărfii este codul unic de înregistrare al cumpărătorului.
Se mai arata ca "data si ora livrării" sunt menționate si in tichetul de cântar ce însoțește avizul, document care a fost prezentat agentului constatator cu ocazia efectuării controlului .
În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petenta a depus la dosarul cauzei copie a procesului –verbal contestat (f. 7), inscrisuri.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, si a depus documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat.
Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând plângerea contravențională prin prisma dispozițiilor legale incidente și a înscrisurilor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr_/09.07.2014 petenta a fost sancționata contravențional cu amenda in cuantum de 4000 lei pentru savarsirea contravenției prevăzuta de art. 41 pct. 2 din legea nr 82/1991 deoarece in data de 07.09.2014, ora 05:15, în urma unor operațiuni de control operativ si inopinat, și care a avut ca obiect respectarea prevederilor O.U.G. nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, a fost oprit la Poarta 7 pe sensul de intrare în Portul C., ansamblul de vehicule format din cap tractor cu număr de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, încărcat cu cereale.
La solicitarea echipei de control șoferul ansamblului de vehicule, numitul M. D., legitimat cu CI . nr._, CNP_, eliberat de Politia Harsova in data de 31.03.2014, cu domiciliul in ., ., jud. Constanta a prezentat scrisoarea de transport si avizul de însoțire a mărfii . nr.l 141/08.07.2014.
Conform avizului de însoțire a mărfii . nr.l 141/08.07.2014 prezentat s-a constatat faptul că, ansamblul de vehicule in cauză transporta grau producția anului 2014 în cantitate de aproximativ 25.480 kg, furnizor, .. CUI_, cu sediul ., J_, cumpărător S.C. MANRED INTER S.R.L. Din verificările efectuate s-a constatat faptul ca avizul de însoțire a mărfii . nr.l 141/08.07.2014, care insotea marfa pe timpul transportului nu era completat cu toate elementele minime obligatorii pentru ca documentul sa întrunească calitatea de document justificativ conform prevederilor din anexa nr.2 din OMFP 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile, coroborat cu dispozițiile art. 6 din Legea 82/1991 in sensul ca nu avea înscris codul unic de inregistrare al cumpărătorului, adresa completa a acestuia(. in caseta "date privind expediția" nu erau înscrise data si ora expediției.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că a fost respectat termenul de 15 zile de la data comunicării procesului – verbal.
În ceea ce privește legalitatea procesului– verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petenta nu a invocat cazuri de nulitate relativă.
Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța constată că deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (decizia de admisibilitate în cauza Joost Falk v. Olanda, 19 octombrie 2004, plângere respinsă ca vădit neîntemeiată).
Așadar, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Instanța constată că potrivit actelor ce au sta la baza încheierii procesului verbal de contravenție, situația de fapt a fost in mod corect reținuta .
Potrivit prevederilor OMFP 3512/2008 si OMFP 2226/2006 privind utilizarea formularelor financiar contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Lg. 82/1991 republicată, avizul de însoțire a mărfii este un formular cu regim intern de tipărire și numerotare care însoțește marfa pe timpul transportului, fiind document de proveniență a cantității de marfa transportată. Conform actului normativ susmenționat, AIM stă la baza întocmirii ulterior a facturii deci la baza declarării veniturilor impozabile.
Intocmirea documentului financiar contabil Aviz de însoțire a mărfii fără ca acesta să cuprindă conținutul minimal obligatoriu respectiv codul unic de înregistrare al cumpărătorului, adresa completa a acestuia/. datei si a orei expediției, creează premisa ca un transportator, în baza aceluiași aviz, să transporte mărfuri în mod repetat în aceeași zi, avizul de însoțire a mărfii fiind înregistrat în contabilitatea utilizatorului o singură dată având drept consecință neînregistrarea în contabilitatea societății a întregii cantități de cereale vândute.
Desi petenta sustine ca avizul de însoțire a mărfii nr 1141/08.07.2014 cuprinde:
-data si ora expedierii - completate corespunzător la rubrica „date privind expediția" - respectiv 08.07.2014, ora 14.50 si
-adresa completa a cumpărătorului — Constanta, . 44", si totodată afirma ca „ singurul element care lipsește din avizul de însoțire a mărfii este codul unic de înregistrare al cumpărătorului""
Aceasta afirmatie este nereala, deoarece la o simpla lecturare a casetei cu datele de identificare a cumpărătorului se poate observa ca lipsește codul de identificare fiscala al cumpărătorului iar la adresa este înscrisa doar localitatea Constanta. ..... fara înscrierea adresei complete (. fara indicarea locului de descărcare.
Aceste elemente sunt prevăzute, expres si foarte explicit, in textul actului normativ, respectiv O.M.F.P. nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar - contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată prevede in Anexa 2 - "Avizul de expediție trebuie sa cuprindă:
-. numărul intern de identificare a avizului;
-data emiterii;
-datele de identificare ale furnizorului .denumire, adresă, cod de identificare fiscală;
-datele de identificare ale cumpărătorului:denumire, adresă, cod de identificare fiscala;
-denumirea si cantitatea bunurilor livrate;
-prețul si valoarea, daca este cazul; - date privind expediția: numele delegatului, buletin/carte identitate (.),
-numărul mijlocului de transport, ora livrării, semnătura delegatului
-semnătura expeditorului
Potrivit normelor metodologice de întocmire si utilizare a documentelor financiar-cantabile aprobate prin OMFP 3512/2008, "documentele care stau la baza inregistrarilor in contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai in condițiile in care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale in vigoare.
Conform O.M.F.P nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, la art.3(1) se prevede ca:"In situațiile în care bunurile circulă fără să fie însoțite de factură, documentul utilizat pe perioada transportului este avizul de însoțire a mărfii, cu excepțiile prevăzute expres de reglementările legale în vizoare ".
Pe cale de consecinta, pentru ca un aviz de insotire a mărfii sa fie intocmit in conformitate cu dispozițiile legale, este obligatorie menționarea tuturor elementelor, enumerarea prevăzuta de legiuitor fiind una imperativa si nu dispozitiva.
In ceea ce privește cererea petentei in sensul diminuării cuantumului amenzii contravenționale se retine ca aceasta poate crea un precedent periculos in sensul încurajării persoanelor prevăzute la art.l din Legea contabilității nr.82/1991, republicata, sa încalce obligațiile prevăzute imperativ de actul normativ menționat.
Faptele arătate întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzute la art. 41(2) litera c) din Legea nr. 82/1991 rep. drept pentru care s-a dispus sancționarea petentei cu amenda contravenționala in suma de 4000 lei in conformitate cu dispozițiile art. 42 (1) din același act normativ.
Neîntocmirea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora și încălcarea conștientă a dispozițiilor legale referitoare la înregistrarea tuturor operațiunilor economico-financiare în mod cronologic și sistematic - principiu de bază în conducerea evidenței contabile - care să prezinte în mod onest și cinstit activitatea societății, va duce mai devreme sau mai târziu la evaziune fiscală sau va facilita producerea acesteia.
Trebuie avut în vedere că fapta comisă în speță prezintă un grad ridicat de pericol social, legiuitorul delegat la edictarea lor, prin sancțiunile stipulate, urmărind neîndoielnic eradicarea sau cel puțin limitarea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, în domeniul legiferat.
Pericolul social pe care astfel de fapte pot să îl genereze este evident și prin modul în care legiuitorul a înțeles să sancționeze acest gen de fapte contravenționale.
Normele imperative încălcate au fost edictate de către leguitor tocmai în scopul disciplinării agenților economici, în sensul conștientizării gradului de pericol social pe care faptele de acest gen îl au față de întreaga societate, iar nu numai față de un grup izolat de persoane, aspect care nu le conferă posibilitatea de a le respecta sau nu, fiind obligați la conformare, iar în caz contrar, fiind nevoiți să suporte sancțiunile care li se aplică.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea petenta .. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în . și cu sediul procesual ales la SCP N. & N. din București, .. 6, ., ., sector 5, București, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – REGIONALA ANTIFRAUDĂ 2 C. cu sediul în București, ., sector 5, București, ca nefondata.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 11.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./13.03.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/16.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2626/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2778/2015. Judecătoria... → |
---|