Plângere contravenţională. Sentința nr. 2954/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2954/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 25264/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 2954
Ședința publica din 02.03.2015
PREȘEDINTE: I. M. I.
Grefier: O. L.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent ÎNTREPRINDERE I. – O. D. și pe intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 02.03.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015 când s-a pronunțat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.08.2014 sub nr._ petenta Întreprindere I. O. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă 2 C. anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.07.2014.
În motivare petenta a arătat că în data de 10.07.2014 la orele 22.40 la punctul de lucru- teren de tenis de câmp din Mamaia s-a prezentat o echipa de control din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală nr.2 C., fără să fie prezentă o persoană din cadrul conducerii întreprinderii individuale.
A mai arătat petenta că inspectorii au discutat cu numitul C. G., ce are calitatea de îngrijitor de teren, astfel cum este consemnat în procesul-verbal, fără ca respectiva persoană să fie angajata întreprinderii.
Petenta a precizat că în aceste condiții numitul C. G. nu avea de unde să știe dacă există sau nu registru unic de control sau registru de încasări plăți, iar toate documentele întreprinderii se află la sediu și nu la terenul de tenis unde nu există condiții apte pentru păstrarea lor.
A mai precizat petenta că nu are obligația de a achiziționa registrul unic de control având în vedere că este întreprindere individuală, iar cu privire la a doua faptă reținută a arătat că procesul-verbal nu cuprinde descrierea contravenției asftel cum sunt cerințele art.16 din OG nr.2/2001.
În drept a indicat OG nr.2/2001, art.6 alin.(1) din Legea 82/1991 și art.1 din Legea nr.252/2003.
În dovedire a depus copii de pe următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, certificat de înregistrare, declarația fiscală nr.070, certificat constatator, rezoluție înregistrare Întreprindere I., registrul unic de control și raportul de gestiune zilnic. De asemenea a solicitat administrarea probei cu martorii O. M., C. G..
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată deoarece ca urmare a unui control operativ și inopinat s-a constatat că angajatul societății, C. G., nu a putut prezenta inspectorilor antifraudă registrul unic de control și documentele de evidență contabilă, respectiv registrul de încasări și plăți, note de intrare recepție și constatare de diferențe pentru perioada 01.07._14, deși în acea perioadă au existat operațiuni de încasări și plăți în numerar și achiziții de la furnizori.
A mai precizat intimata că procesul-verbal a fost încheiat în prezența martorului O. M., nepotul lui O. D., iar societatea a avut un reprezentant în persoana angajatului-C. G., care a declarat că lucrează pentru Întreprinderea I. O. D. și care se afla în posesia ștampilei societății.
Intimata a mai arătat că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, în urma constatărilor proprii ale inspectorilor antifraudă și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate.
În drept a invocat prevederile OG nr.2/2001, Legea nr.82/1991 și Legea nr.252/2003.
În probațiune a depus copii de pe următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, note explicative, transcrierea mecanică a procesului-verbal.
Petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că își menține criticile prezentate în plângerea contravențională.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a audiat martorii O. M. și C. G..
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.
Analizând actele și lucrările dosarului reține:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ petenta Întreprindere I. O. D. a fost sancționată pentru că angajatul societății, numitul C. G., nu a prezentat registrul unic de control și nici documentele de evidență contabilă, respectiv registrul de încasări și plăți, note de intrare recepție pentru perioada 01.07._14, fapte prevăzute de art.7 lit.b din Legea nr.252/2003, respectiv art.41 alin.2 lit.c) din Legea nr.82/1991.
Conform art.7 lit.b) din Legea nr.252/2003 “constituie contravenții următoarele fapte: b) neprezentarea registrului unic de control la solicitarea organelor de control specializate, potrivit prevederilor art.3 alin.(1)”.
Potrivit art.41 alin.(2) lit.c) din Legea nr.82/1991 “Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: 2. Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Economiei și Finanțelor cu privire la: c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse”.
Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petentul a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia.
De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Cu privire la motivul de nulitate invocat de petentă referitor la lipsa descrierii celei de a doua fapte, instanța reține că nu este întemeiat întrucât din modul de redactare a procesului-verbal fapta a fost descrisă în mod clar, putând face obiectul controlului de legalitate și temeinicie.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției, ca înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În fapt petenta a fost sancționată pentru neprezentarea de către angajatul societății a registrului unic de control și a documentelor de evidență contabilă.
Cu privire la calitatea de angajat a numitului C. G. instanța reține că deși acesta a declarat în timpul audierii că nu lucrează petentă, acest fapt nu este verosimil întrucât el se ocupă de îngrijirea terenurilor de tenis din apropierea terenului de tenis ce aparține Întreprinderii Individuale O. D., este lăsat să locuiască într-o construcție provizorie ce aparține acesteia iar ulterior controlului efectuat de inspectorii A., la o saptămână, a încheiat contractul de muncă nr.3 din 15.07.2014 având funcția de “îngrijitor spații verzi”. Toate aspectele menționate duc la concluzia că numitul C. G. lucra pentru petentă la data efectuării controlului, astfel cum a declarat și acesta în nota explicativă depusă la dosar la fila 38.
Cu privire la prima contravenție- neprezentarea registrului unic de control, instanța reține: art.1 alin.(1) din Legea nr.252/2003 arată “Contribuabilii, persoane juridice înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, autorizate potrivit legii, au obligația să țină registrul unic de control.” Având în vedere că petenta nu este persoană juridică, deoarece prin înscrierea în Registrul Comerțului nu dobândește personalitate juridică, aceasta nu avea obligația achiziționării registrului unic de control.
Totuși, în măsura în care decide să țină acest registru, întreprinderii individuale îi sunt aplicabile toate prevederile Legii nr.252/2003 referitoare la locul unde trebuie ținut acesta și obligația prezentării acestuia organelor de control.
Conform art.5 alin.(2) din același text legal “registrul unic de control se ține la sediul social și la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizații și/sau acorduri de funcționare”.
Petenta a depus la dosarul cauzei registrul unic de control . nr._ aferent sediului secundar- Mamaia Teren de Tenis C., făcând astfel dovada că a înțeles să opteze pentru ținerea unui asemenea registru.
În aceste condiții instanța apreciază că petenta avea obligația să țină acest registru la terenul de tenis și să îl prezinte organelor de control, iar motivarea acesteia că nu sunt condiții propice pentru păstrarea unor asemenea documente nu poate fi primită, întrucât este responsabilitatea petentei să amenajeze locul de așa natură încât să respecte toate exigențele legii privind depozitarea documentelor.
Cu privire la a doua contravenție- neprezentarea documentelor de evidență contabilă respectiv registrul de încasări și plăți, note de intrare recepție și constatare de diferențe pentru perioada 01.07._14, instanța reține că OMEF nr.3512/2008 arată la art.1 că “Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, consemnează operațiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fișe și alte documente contabile, după caz)”.
De asemenea, în același OMEF se pecizează că registrul-jurnal de încasări și plăți servește ca document de înregistrare a încasărilor și plăților și ca document de stabilire a situației financiare a contribuabilului care conduce evidența contabilă în partidă simplă.
Pentru reținerea săvârșirii acestei contravenții inspectorii antifraudă au avut în vedere faptul că nu au fost înregistrate operațiunile fiscale probate prin facture nr._/10.07.2014, chitanța nr._/10.07.2014, raport fiscal zilnic 0212/09.07.2014 și raport fiscal zilnic 0211/08.07.2014.
Instanța constată că petenta a depus la dosarul cauzei raportul de gestiune zilnic care nu trebuie confundat cu registrul de încasări și plăți, având finalitate diferită.
Raportul de gestiune se completează pe baza documentelor de intrare și ieșire a mărfurilor și ambalajelor și de depunere numerarului din vânzare fiind folosit atunci când contabilitatea se ține în metoda global-valorică, iar registrul de încasări și plăți se întocmește făcându-se înregistrarea operațiunilor efectuate pe baza documentelor justificative, distinct, pe fiecare operațiune.
Instanța apreciază că petenta nu poate invoca lipsa spațiului adecvat pentru păstrarea acestor documente la terenul de tenis, deoarece ar însemna sa își invoce propria turpitudine pentru a justifica săvârșirea contravenției.
Față de cele prezentate mai sus instanța constată că petenta a săvârșit cele două contravenții astfel cum au fost reținute în procesul-verbal.
Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nu se impune schimbarea sancțiunii aplicate, având în vedere importanța respectării exigențelor prevăzute de legislația contabilă și că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit prin procesul-verbal, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Pentru toate considerentele de mai sus, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta Întreprindere I. O. D., cu sediu în C., ., ., ., jud. C., F_, COD UNIC INREGISTRARE_ în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă 2 C., cu sediu în C., ., jud. C. ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ ca legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. M. I. O. L.
Red. Jud. I.M.I. /28.03.2015
Tehnored. L.O./ex 2/30.03.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3764/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2955/2015.... → |
---|