Plângere contravenţională. Sentința nr. 306/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 306/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 10656/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 306

Ședința publică din data de 20.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D.-A. S.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent A. A., și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala CP_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 13.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de astăzi când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.03.2014, sub nr._, petentul A. A., a solicitat instanței înlocuirea sancțiunilor dispuse prin procesul-verbal . nr._/01.04.2014, respectiva amenda în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost sancționat pentru neacordarea priorității la trecerea de pietoni. A susținut că a avut o atitudine sinceră și a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, fapt consemnat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.

A învederat că este la prima abatere contravențională și este de profesie șofer profesionist, astfel că sancțiunile aplicate vor avea drept consecință pierderea locului de muncă.

În drept, contestatorul a invocat disp. O.G. nr. 2/2001.

La cererea de chemare în judecată contestatorul a anexat copie de pe procesul verbal de contravenție.

Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2011 și a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție, susținând că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate elementele obligatorii. A anexat un set de fotografii efectuate la locul constatării contravenției.

În dovedirea susținerilor părților, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, a susținerilor părților și a probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/01.04.2014 (f.5) petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

În sarcina petentului s-a reținut că acesta la data de 01.04.2014, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. C., din direcția . către . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor și cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2011 sub sancțiunea nulității absolute: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Nu au fost invocate cauze de nulitate relativă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și făcând apel la principiile generale de drept, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, astfel că, în temeiul art.249 Cod procedură civilă, cel care sesizează instanța de judecată având și sarcina probei.

Prin urmare, procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încalca prezumția de nevinovăție. Dupa cum s-a statuat și în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

Instanța constată că petentul nu a a negat săvârșirea faptei, solicitând doar înlocuirea sancțiunilor dispuse cu avertisment.

Fapta reținută în sarcina contestatorului este susținută și de fotografiile efectuate la fața locului (f.18-19), din care instanța reține că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii.

Potrivit dispozițiilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii auto au obligația de a acorda prioritate pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

În raport de probele administrate încauză, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. h) din ROUG nr. 195/2002 și sancționată de art.100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 și nu există motive care să ducă la anularea procesului verbal de contravenție.

Instanța va analiza în continuare dacă sancțiunile aplicate – amenda în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere sunt proporționale cu gradul de pericol al faptei săvârșite.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar dispozițiile art. 7 alin. 2 din același act normativ arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea amenzii în cuantum de 340 lei este proporțională în raport de fapta săvârșită.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere că petentul a încălcat norme ce țin de securitatea traficului rutier. Dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private. Fapta contestatorului prezintă un grad de pericol social ridicat, neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii putând avea consecințe grave pentru viața și integritatea corporală a acestora.

La analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța mai are în vedere și faptul că petentul a fost sancționat cu minimul amenzii prevăzut de dispozițiile art. 98 alin. 4 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, apreciind că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, instanța reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea art. 6 (Cauza A. . Belgiei, numerele 7299/75; 7496/76, Hotărârea din 10 februarie 1983, paragraful 29; Cauza C. contra României, numărul_/98, Hotărârea din 27 mai 2003, definitivă la_, paragraful 24), s-a statuat că analiza contestației trebuie să se facă asupra tuturor elementelor de fapt și de drept ale sancțiunii aplicate, dreptul de acces presupunând existența unui tribunal de plină jurisdicție care să aibă posibilitatea ca prin decizia pronunțată să poată modifica elementele actului atacat, în conformitate cu situația de fapt și cu starea de drept pe care a identificat-o în urma desfășurării procedurii contradictorii, care să aibă atașate toate condițiile impuse de Convenție.

Rezultă din coroborarea normelor mai sus indicate întinderea analizei instanței urmează să fie făcută și asupra măsurii suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, criteriile individualizării urmând să fie reprezentate de gradul de pericol social și de proporționalitatea sancțiunii raportat la fapta săvârșită.

În prezenta cauză, instanța reține că pericolul social al faptei nu este unul crescut, deoarece, deși norma incriminatoare în sine privește o problemă sensibilă – neacordarea de prioritate pietonilor - riscul încălcării acestei reguli fiind producerea unor evenimente rutiere care pe lângă integritatea corporală a terțelor persoane participante la trafic, în concret fapta petentului nu a avut consecințe și nu a pus în pericol pietonul angajat în traversarea străzii. Astfel, se observă că petentul circula pe banda 3, iar în momentul în care acesta a trecut mai departe, pietonul era angajat pe banda a II-a din dreapta contestatorului. Totodată, vizibilitatea petentului era redusă din cauza celorlalte 2 autoturisme aflate pe banda 1 și 2 de mers. În același timp, viteza cu care petentul a trecut era una redusă.

Instanța mai are în vedere și faptul că petentul exercită meseria de șofer, permisul de conducere fiindu-i absolut necesar pentru asigurarea mijloacelor materiale pentru traiul zilnic al său.

Pedeapsa are o dublă funcție, atât de a sancționa încălcarea valorilor sociale apărate prin incriminarea faptei, în speță, siguranța traficului rutier și evitarea prejudicierii terților prin eventuale manevre periculoase. cât și de a preveni pe viitor repetarea unei asemenea conduite. Instanța apreciază, raportat la atitudinea sinceră a petentului care a recunoscut de la început săvârșirea faptei, precum și la conduita bună în trafic pe care acesta a acut-o până în prezent, că sancțiunea amenzii este suficientă pentru îndreptarea petentului, suspendarea permisului de conducere, suplimentar față de amendă, fiind disproporționată raportat la consecințele concrete ale faptei petentului și la situația particulară a acestuia.

Prin urmare, ținând seama de considerentele anterior exprimate, instanța va admite în parte plângerea contravențională și în temeiul articolului 34 din Ordonanța Guvernului 2/2001 raportat la articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, va dispune înlăturarea pedepsei complementare a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul A. A., cu domiciliul în C., .. 88, .. 74. Jud. C., cu domiciliu procesual ales la cab. av. M. C. în C., .. 18, jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C..

Dispune înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, luată prin procesul-verbal . nr._/01.04.2014.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

D.-A. S. M. D.

Conform art. 426 alin. 4 C., pentru doamna grefier M. D., aflată în concediu prenatal, semnează doamna grefier-șef secție civilă, M. Ț.

Redjud D.A.S./11.06.2015/4 ex.

Tehn. Red. M.D./

Comunicat 2 ex în data de .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 306/2015. Judecătoria CONSTANŢA