Plângere contravenţională. Sentința nr. 3686/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3686/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 26655/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 3686/2015
Ședința publică din 31.03.2015.
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent T. T. și pe intimat P. M. CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 26.03.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 31.03.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.08.2014, sub numărul 26._, petentul T. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria M. C. – Direcția Poliție Locală, anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.08.2014, și obligarea intimatei la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de prejudiciu material produs în urma emiterii, în mod nelegal, a dispoziției de ridicare a autovehiculului său.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a staționat voluntar cu autoturismul înmatriculat sub numărul_, în data de 03.08.2014, pe bulevardul Mamaia, în zona Satului de vacanță, paralel cu trotuarul, la o distanță de aproximativ 25-30 de metri de trecerea de pietoni, iar, la momentul întoarcerii sale în zona în care își parcase autoturismul, nu l-a mai găsit, în urma demersurilor efectuate, aflând că acesta i-a fost ridicat de reprezentanții societății Litoral Conect S.R.L., astfel că s-a deplasat sediul acesteia, unde a fost sancționat contravențional, prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză – ., nr._/03.08.2014 - de către un agent constatator din cadrul intimatei pentru săvârșirea contravenției de staționare neregulamentară, fiind nevoit să plătească și suma de 600 de lei pentru eliberarea autoturismului, cu titlu de taxă pentru ridicarea, transportul și depozitarea acestuia.
Acesta a mai învederat că dispoziția de ridicare a autoturismului său este lipsită de temei legal, aceasta și în condițiile în care indicatorul rutier având semnificația „oprirea interzisă” era amplasat cu mult înaintea autoturismului său, iar, potrivit Codului rutier: „oprirea este interzisă din dreptul indicatorului și până la prima intersecție, indiferent de lungimea sectorului”, situație în care măsura astfel dispusă este nelegală, iar taxa plătită în baza măsurii nelegal dispuse este nedatorată, fiind necesară restituirea acesteia.
Contravenientul a precizat că procesul verbal de contravenție nu poate face, prin el însuși, dovada celor reținute, intimatul având obligația de a administra probe în vederea dovedirii veridicității celor reținute de agentul constatator prin actul administrativ de sancționare contestat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură civilă și pe cele ale O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, inclusiv a fotografiilor efectuate de agentul constatator, fiind depuse în acest sens, alăturat cererii de chemare în judecată, în fotocopie: procesul verbal de contravenție contestat, procesul verbal de predare primire a autoturismului, bonul fiscal de plată a taxei de ridicare și cartea de identitate a petentului.
Totodată, acesta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența sa.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege, intimata Primăria municipiului C. – Direcția Poliție Locală a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent, ca neîntemeiată, iar, în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea sa la plata sumei de 600 de lei, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că suma în litigiu a fost încasată de o altă persoană juridică: Litoral Conect S.R.L., prestatoarea serviciului de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor, care, în aceste condiții, ar trebui obligată la plata acestei sume de bani. De asemenea, aceasta a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii.
Pe fondul cauzei, în fundamentarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că petentul a fost sancționat contravențional în mod legal și temeinic, de un agent constatator din cadrul Direcției Poliției Locale C., în temeiul art. 7 lit. a și b din Legea nr. 155/2010, cu avertisment, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 143 lit. a din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 și art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind întocmit procesul verbal de contravenție contestat ., nr._/03.08.2014, care respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, reținându-se în sarcina petentului că, în data de 03.08.2014, ora 08:35, în stațiunea Mamaia din municipiul C., a staționat voluntar autoturismul marca Renault, înmatriculat sub numărul_, pe . Luna Park, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, la aproximativ 3 metri de marcajul pietonal, obturând vizibilitatea participanților la trafic asupra marcajului pietonal
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, ale R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și cele ale O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând alăturat întâmpinării: 3 fotografii efectuate în momentul constatării, fotocopia lizibilă și transcrierea mecanică ale procesului verbal de contravenție contestat, dispoziția de ridicare a autovehiculului nr. 4870/03.08.2014, precum și dispoziția de restituire din data de 03.08.2014.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în termenul defipt de lege, petentul a învederat că măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului său, pe care a calificat-o ca sancțiune contravențională complementară, dispusă prin dispoziția nr. 4.870/03.08.2014, emisă de intimată, este prevăzută de Hotărârea Consiliului Local al municipiului C. nr. 184/2013, nu de o lege organică sau ordinară, astfel cum impun dispozițiile art. 5 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001, situație în care aceasta este nelegală, hotărârea de consiliu local care constituie fundamentul legal al acesteia fiind adoptată cu încălcarea principiului legalității, derivând din încălcarea ierarhiei normelor juridice, statornicit în art. 1 din Legea nr. 24/2000, printr-un act administrativ cu caracter normativ adoptat de o autoritate publică locală neputând fi instituite sancțiuni contravenționale complementare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 Cod procedură civilă, ale O.G. nr. 2/2001, ale Constituției României și cele ale Legii nr. 24/2000.
În probațiune, petentul a depus Decizia nr. 4829/18.11.2011, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ .
Totodată, acesta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența sa.
La termenul de judecată din data de 26.03.2015, în temeiul art. 33 din O.G. nr. 2/2001, instanța a stabilit că are calitatea de intimat în cauză P. municipiului C., excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei inițiale, invocată prin întâmpinare, fiind respinsă ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a stabilirii cadrului procesul pasiv, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Primarului municipiului C., invocată la termen, de reprezentantului convențional al acestuia, fiind respinsă, ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință din data de 26.03.2015.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, solicitată de petent și intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat ., nr._, dresat de agentul constatator D. C. din cadrul Primăriei municipiului C. - Direcția Poliție Locală, în data de 03.08.2014, ora 19:11, s-a reținut că petentul T. T. a staționat voluntar, în data de 03.08.2014, ora 08:35, cu autoturismul marca Renault, înmatriculat sub numărul_, pe . Mamaia, vizavi de Luna Park, în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”, la circa 3 metri înaintea marcajului pietonal, obturând vizibilitatea participanților la trafic, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 143 lit. a din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care a fost sancționat contravențional cu avertisment, fiindu-i aplicată sancțiunea contravențională complementară constând în 3 puncte de penalizare, în temeiul art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002, și dispunându-se, totodată, și ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului înmatriculat sub numărul_, în temeiul art. 64 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, această măsură fiind materializată și în cuprinsul dispoziției de ridicare a autovehiculelor nr. 4.870/03.08.2014.
Prin raportare la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat - 03.08.2014, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia - fila 7 a dosarului, și la data înregistrării prezentei plângeri contravenționale - 19.08.2014, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
În lumina considerentelor ce preced, prin raportare la susținerile intimatului, instanța reține că procesul verbal contestat ., nr._/03.08.2014 se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri. În același sens, instanța reține că situația de fapt reținută de agentul constatator este probată și prin fotografiile depuse la dosar (filele 22-24), din cuprinsul cărora rezultă că petentul și-a imobilizat voluntar autovehiculul, paralel cu axul drumului, pe prima banda a sensului său de mers, la aproximativ 2-3 metri de marcajul pietonal aplicat pe carosabil, la aproximativ 10 metri după locul în care era amplasat indicatorul rutier având semnificația oprirea interzisă, între locul amplasării indicatorului și locul în care petentul și-a imobilizat voluntar autoturismul nefiind amenajată nicio intersecție.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia: „Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.”, constituie staționare imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de 5 minute sau mai mare.
Prin procesul verbal de contravenție contestat, în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, (în continuare, Regulamentul) potrivit căruia, se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, în referire la art. 142 lit. a din același act normativ, potrivit căruia, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”. Î_ acord cu dispozițiile art. 66 alin. 6 din Regulament, semnificația indicatoarelor de interzicere, astfel cum este și cel care prevede interdicția opririi, începe din dreptul acestora, iar, în lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care sa anunțe sfârșitul interdicției sau al restricției, astfel cum este cazul și în speță, semnificația acestor indicatoare încetează în intersecția cea mai apropiată.
Conform art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, „Amenda contravențională prevăzută la alin. 1 se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. b.” În conformitate cu prevederile alin. 1 al aceluiași articol, aceste contravenții se sancționează cu amendă din clasa a II-a de sancțiuni.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din același act normativ: „ săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: staționarea neregulamentară.”
În concordanță cu prevederile art. 95 alin. 1 și alin. 2 din același act normativ, încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. 2, avertismentul constând în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale
În aceste condiții, având în vedere că acțiunea petentului, care și-a imobilizat voluntar autoturismul în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, întrunește elementele constitutive ale contravenției de staționare neregulamentară, prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. b. pct. 7 și art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, sancționarea acestuia cu avertisment și cu 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea acestei contravenții, este legală.
În privința măsurii tehnico-administrative a ridicării autoturismului petentului, instanța reține că, potrivit art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002: „ 1.) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
2.) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia.”
Potrivit art. 97 alin. 1 lit. d: „În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.”
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 lit. h din Legea nr. 155/2010 – poliției locale: „În domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.”
Susținerile petentului relative la nelegalitatea măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehicului său, care a fost staționat neregulamentar, ca urmare a încălcării ierarhiei normelor juridice, prin dispunerea, ca sancțiune contravențională complementară, a ridicării autoturismului său, în temeiul H.C.L.M. nr. 184/2013, sunt lipsite de orice fundament de fapt și de drept, această măsură tehnico-administrativă fiind dispusă de către funcționarul competent, cu observarea formelor prescrise de lege, astfel cum s-a reținut în precedent, în temeiul art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002, nu în temeiul anterior menționatei hotărâri de consiliu local.
În privința capătului de cerere al petentului având ca obiect obligarea intimatului la repararea prejudiciului material produs prin emiterea, în mod nelegal, a dispoziției de ridicare a autovehiculului său, constând în taxa de ridicare, transport și depozitare în cuantum de 600 de lei, instanța reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce succed.
Astfel, prin acest capăt de cerere petentul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a autorității publice emitente a actului administrativ nelegal, prin care i s-a produs un pretins prejudiciu, constând în taxa de ridicare, transport și depozitare în cuantum de 600 de lei, care se poate realiza numai cu întrunirea cumulativă a următoarelor 3 condiții: emiterea, în mod nelegal, a unui act administrativ, producerea unui prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate între prejudiciul astfel produs și actul administrativ nelegal emis.
În cauză, astfel cum s-a reținut în precedent, condiția emiterii în mod nelegal a unui act administrativ: procesul verbal de contravenție contestat și dispoziția de ridicare contestată nu este îndeplinită, aceste acte administrative fiind emise în mod legal, situație în care, constatând neîntrunirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a emitentului actului administrativ, capătul de cerere având acest obiect urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
În privința cererii intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei, având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă în consecință, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 alin. 1 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, cererea intimatului fiind dovedită cu factura nr. 30/14.11.2014 și borderoul anexă la aceasta, precum și cu extrasul de cont aferent datei de 12.12.2014, care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 300 de lei, situație în care petentul, partea aflată în culpă procesuală, ca urmare a respingerii cererii sale de chemare în judecată, urmează a fi obligat la plata către intimat a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Având în vedere considerentele ce preced, cererea formulată de petent urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată, iar acesta urmează a fi obligat la plata către intimat a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul T. T., domiciliart in B., PREOT C. V., nr. 25, jud. Calarasi, în contradictoriu cu intimatul P. M. C..
Obligă petentul la plata către intimat a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 31.03.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud. I .M./31.03.2015 /4.ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3694/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2875/2015.... → |
|---|
