Plângere contravenţională. Sentința nr. 3982/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3982/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3982/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3982

Ședința publică din data de 06.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. D. - G.

GREFIER: L. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., cu sediul ales în C., ., județul C. și pe intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMANE ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA, cu sediul în C., . nr. 127, județul C., având ca obiect plângere contravențională . nr._ din 30.06.2014.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța a amânat pronunțarea la data de 06.04.2015, când în aceeași compunere a

hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale, de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. 21._, reclamantul . a formulat în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA LITORAL plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenienților în domeniul gospodăririi apelor . nr._ din 30.06.2014, solicitând admiterea plângerii, exonerarea de la plata amenzii și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că în mod nelegal se reține săvârșirea faptei de petentă, că nu s-a indicat actul normativ prin care se stabilește și sancționează contravenția, nu a fost înscris martor asistent în lipsa semnăturii contravenientului, iar aplicarea unui avertisment era suficient raportat la gravitatea faptei, pericolul redus și comportamentul petentei.

Plângerea a fost întemeiată pe disp. OG nr.2/2001 și OUG 202/2002.

S-a solicitat proba cu înscrisuri și martori.La plângere au fost anexate în probațiune înscrisuri.

Intimatul ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA LITORAL a formulat întâmpinare(fila 27-30) solicitând respingerea plângerii ca netemeinică și menținerea procesului verbal. S-a cerut judecata și în lipsă.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, s-a comunicat de intimat că reclamantul nu a mai fost sancționat contravențional anterior(fila 46).

A fost încuviințată proba cu înscrisuri și martori, fiind audiat martorul C. G. E..

Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor contestatorului, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenienților în domeniul gospodăririi apelor . nr._ din 30.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, reținându-se în sarcina sa că nu a respectat măsura impusă în procesul verbal de constatare din data de 10.06.2014 și anume pentru desfășurarea activităților admise a a se realiza pe plajă se va solicita acceptul ABADL iar societatea a amplasat pe sectorul de plajă Mamaia VII-16 o piscină gonflabilă pe care erau amplasate 6 lebede acționate electric și mecanic, faptă prevăzută de art.77 alin.3 lit c din OUG nr.202/2002 și sancționată potrivit art.77 alin.3 lit.e din OUG nr.202/2002.

I. Procedând la analiza legalității procesului-verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care prevede că „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.” Se apreciază că au fost respectate și dispozițiile art.16 din OG nr.2/2001 că este indicat actul normativ prin care se stabilește și sancționează contravenția precum și dispozițiile art.19 din O.G. nr.2/2001 fiind precizat motivul pentru care nu a fost înscris martorul asistent.

Se reține că procesul verbal a fost legal întocmit.

II. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că prin procesul verbal de constatare din 10.06.2014 anterior, i se pusese în vedere petentei ca măsură obligatorie pentru desfășurarea activităților admise a se realiza pe plajă conform Ordinului MDRT nr.1204/2010 să solicite acceptul ABADL. Ca urmare a adresei petentei ABDL i-a comunicat petentei prin adresa nr.10.918/CT/11.06.2014 că au voie să amplaseze pe sectorul de plajă - locuri de joacă pentru copii modulare din plastic neacționate mecanic cu o înălțime de până la 1,60m fiind excluse construcțiile de amploare din metal sau beton și toneta de înghețată nu o pot amplasa, nefiind prevăzută în PUZ. Martorul audiat în cauză C. G. E. a declarat că figurinele(lebede după cum rezultă din imaginile depuse de intimat) din piscina amplasată nu erau acționate mecanic, ori în situația aceasta petenta avea acceptul intimatului pentru amplasarea lor.

Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul verbal nu a fost în mod temeinic întocmit, imaginile depuse la dosar nefiind concludente dau naștere la un dubiu care va fi folosit în favoarea contravenientului.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene, contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

Este adevărat că CEDO a statuat în cauza Ozturk împotriva Germaniei (hotărârea din 21.02.1994) că faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției cu toate garanțiile impuse de acesta.

Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.

Petentul a reușit prin probe să facă dovada unei alte situații de fapt față de cea reținută în procesul-verbal.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal contestat.

Fără cheltuieli de judecată întrucât nu s-au solicitat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul ales în C., ., județul C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMANE ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. DOBROGEA, cu sediul în C., . nr. 127, județul C..

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenienților în domeniul gospodăririi apelor . nr._ din 30.06.2014.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 6.04.2015.

P. GREFIER

I. D. - G. L. A.

Red. Jud.I.D.G. / 07.12.2015;

Tehnored. Grf. A.L. / 07.12.2015 / 4 exp.

Comunicat 2 exp. / 07.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3982/2015. Judecătoria CONSTANŢA