Plângere contravenţională. Sentința nr. 460/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 460/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 460/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 460
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C. având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 9 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la datade16 ianuarie 2015, când, având nevoie în continuare de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.05.2014, petenta S.C. M. M. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., plângere contravențională împotriva procesului verbal de control . nr._ și a procesului verbal de contravenție . nr._.
În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 04.05.2014 a organizat, la sediul său, un interviu pentru ocuparea unui post de vânzător, la care s-au prezentat mai multe persoane, printre care și G. L.-A.. În urma interviului, s-a stabilit ca postul de vânzător să îi fie dat acesteia, respectiv s-a stabilit ca aceasta să se prezinte cu documentele necesare încheierii contractului individual de muncă, la data de 07.05.2014.
La data respectivă, se menționează de către administratorul societății petente că acesta se afla în spatele tejghelei pentru a efectua un set de copii, moment în care au apărut agenții constatatori, care au întrebat-o pe aceasta de când este angajată, iar aceasta a declarat că urmează să fie angajată în acea zi.
S-a mai precizat că, la sosirea administratorului societății petente, acesta le-a explicat agenților constatatori motivul pentru care G. L. se afla în magazin, respectiv a prezenta registrele de evidență, apoi a fost chemat la sediul ITM, la data de 09.05.2014, când au fost întocmite cele două procese verbale de contravenție.
Petentul a apreciat că agenții constatatori au comis un abuz grav, deoarece nu au consemnat în registrul unic de control respectivul control, conform art. 105 alin.7 C.proc.fiscală., respectiv art. 3 alin.2 din Legea nr. 252/2003.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004 și OG nr. 2/2001.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri, martori.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că numita G. L. A. a declarat, la controlul efectuat la data de 07.05.2014, că prestează activitate în funcția de vânzător, începând cu data de 04.05.2014, norma de 2 ore pe zi, program de lucru de la ora 14 la ora 16, menționând că se află în perioada de probă fără contract.
S-a mai menționat că respectivul control a continuat la data de 09.05.2014, din verificarea registrului de evidență a salariaților rezultând că G. A. L. nu figura, la data de 07.05.2014 ca angajat, motiv pentru care s-a constatat că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 260 alin.1 lit. e din Codul Muncii. S-a mai constatat că în data de 08.05.2014 a fost înregistrat contractul de muncă nr. 11/07.05.2014, privind pe G. A. L., cu data începerii activității din 08.05.2014, iar în data de 07.05.2014 se menționează că salariata s-a aflat în perioada de acomodare.
În probațiune, intimatul a depus în copie documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea martorei G. L. A., care nu s-a prezent pentru a fi audiată, deși a fost amendată, pentru lipsa nejustificată.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.05.2014, petenta a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, reținându-se că a primit la muncă, la punctul de lucru din . nr. 122A, pe numita G. A. L., începând cu data de 04.05.2014, fără a încheia contract individual de muncă.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice sancționate, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, precum și cele prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că art. 16 alin. 1 din Codul muncii stabilește: „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului; (2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă; (3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.”
Conform art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, constituie contravenție „primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Instanța mai constată că la data de 07.05.2014, agenții constatatori au reținut că numita G. A. L. lucrează la societatea petentă fără contract de muncă, respectiv că aceasta a declarat, conform fișei de identificare aflate la fila 29 din dosar, că se află în perioada de probă fără contract, că prestează activitatea de vânzător de la data de 04.05.2014, că lucrează două ore pe zi, de la ora 14 până la ora 16, că nu a discutat cu angajatorul despre salariul lunar.
Instanța mai constată că societatea petentă a înregistrat ulterior controlului, la data de 08.05.2014, contractul individual de muncă nr. 11/07.05.2014, încheiat cu numita G. A. L., cu data începerii activității din 08.05.2014 (filele 35, 39-42).
De asemenea, se observă că la data de 07.05.2014, nu exista în programul REVISAL vreun contract de muncă încheiat cu aceasta (fila 30),.
În ce privește legalitatea existenței unei perioade de probă, anterioară încheierii contractului individual de muncă, art. 31 din Codul Muncii stabilește că, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.
Prin urmare, perioada de probă presupune încheierea anterioară a contractului de muncă, nefiind legală efectuarea unei astfel de perioade de probă fără încheierea în prealabil a contractului individual de muncă.
Instanța are în vedere faptul că în cauză este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agenți, aspect ce dă naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța constată că petenta nu a adus probe și nu a invocat împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentă.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în C., ., județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județul C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/26.01.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 275/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 375/2015.... → |
---|