Validare poprire. Sentința nr. 365/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 365/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 365/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 365

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. TRANTU

GREFIER – E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. B. I., creditor P. B. ROMANIA SA și pe debitor M. N., terț poprit P. N. SRL, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile asupra cererii de renunțare la judecată au avut loc in ședința publică din data de 20.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015, dată la care a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 07.12.2014, petentul B. B. I., pentru creditorul P. B. ROMANIA SA, a chemat în judecată pe debitorul M. N. și terțul poprit P. N. SRL, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi în dosarul de executare nr. 609/2013, aflat pe rolul B. B. I..

În motivare, creditorul a arătat că procedura popririi s-a desfășurat potrivit dispozițiilor legale, însă terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege.

În drept, a indicat dispozițiile art. 789 C..

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Terțul poprit și debitorul nu au depus la dosar întâmpinare.

La data de 12.12.2014, petentul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

Asupra cererii de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 C.proc.civ.:

(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 406 C.proc.civ., poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe sau în calea de atac, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședință publică.

Examinând cererea de renunțare, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406 C.proc.civ., conținând ștampila petentului și semnătura reprezentantului acestuia, astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, iar petentul și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei de față, instanța, în conformitate cu art. 406 C.proc.civ., urmează să ia act de cererea petentului B. B. I., pentru creditorul P. B. ROMANIA SA, de renunțare la judecarea prezentei cauzei, având ca obiect validarea popririi, în contradictoriu cu debitorul M. N. și terțul poprit P. N. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C.proc.civ., ia act de renunțarea petentului B. B. I., cu sediul în mun. C., ., ., ., la judecata cererii de validare a popririi, formulate pentru creditorul P. B. ROMANIA SA, cu sediul social în București, .. 29-31, sector 1, și cu sediul ales în mun. C., .-84, jud. C., în contradictoriu cu debitor M. N., CNP –_, cu domiciliul în loc. Medgidia, ., jud. C., și cu terțul poprit P. N. SRL, cu sediul în mun. C., ., ., ., camera 1, jud. C..

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2015.

PreședinteGrefier

M. Trantu E. R.

Red. jud. T.M./05.02.2015

Dact. R.E./05.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 365/2015. Judecătoria CONSTANŢA